Slovacia va semna, săptămâna viitoare, un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare cu Statele Unite, a declarat premierul slovac Robert Fico, în contextul în care ţara se îndreaptă spre construirea unei noi unităţi nucleare cu ajutorul SUA, potrivit Reuters.
Conform sursei citate, Slovacia, care are în prezent cinci reactoare nucleare la două centrale nucleare, este în discuţii cu Washingtonul încă de anul trecut pentru a construi un nou reactor cu grupul american Westinghouse.
Fico a declarat că noua unitate va avea o capacitate de aproape 1.200 de megawaţi (MW), mai mare decât unităţile existente, a relatat Reuters.
„În cooperare cu partenerii americani, dorim să construim o nouă unitate, care va fi în proprietatea exclusivă a statului, pe terenul actualei centrale nucleare de la Jaslovske Bohunice”, a spus premierul slovac, fără a oferi mai multe detalii, conform informaţiilor din partea sursei citate.
Fico a mai spus că doreşte să participe, vineri, la semnarea unui acord general privind cooperarea SUA-Slovacia în sectorul nuclear, la Washington, a mai transmis Reuters, care a subliniat că premierul slovac nu a oferit mai multe detalii despre ce fel de documente ar urma să fie semnate.





















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.01.2026, 16:42)
Pai nu mai vrea reactoare nucleare mujice:-)? Nici hidrocarburi mujice "ieftine":-)? A trecut in barca Vestului decadent:-)?...Asta si hungaristanezul Orban care cersea la Americani un "scut financiar" au verticalitatea ramelor:-)...tot "elore"!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.01.2026, 17:28)
Corect.
Una dintre slugile rușilor din UE refuza tehnologia avansată rusă, bine cunoscută și apreciată de suveraniștii din România…
:))))))