Soldatul american Bradley Manning, pus sub acuzare

F. A.
Internaţional / 24 februarie 2012

Soldatul american Bradley Manning suspectat că a furnizat site-ului WikiLeaks mii de documente secrete americane a fost formal pus sub acuzare, ieri, de Curtea Marţială din Statele Unite, pentru "complicitate cu inamicul". În timpul infăţişării care a avut loc la Fort Meade (Maryland, Statele Unite ale Americii), un procuror militar i-a adus la cunoştinţă cele 22 de capete de acuzare, cea mai gravă fiind "complicitate cu inamicul", scrie AFP.

El este acuzat ca a transmis site-ului Wikileaks, între noiembrie 2009 şi mai 2010, documente militare americane referitoare la războaiele din Irak şi Afganistan precum şi 260.000 de scrisori diplomatice ale Departamentului de Stat, stabilind un imens scandal în cancelariile din lumea întreagă. Îmbrăcat în uniformă militară neagră, fostul analist al serviciilor de informaţii în Irak, acum în vârstă de 24 de ani, aşezat între avocaţii săi, a păstrat tăcerea în timpul acestei audieri care marchează prima înfăţişare în faţa Curţii Marţiale.

Dacă va fi găsit vinovat va primi pedeapsa maxima, închisoarea pe viaţă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb