SpaceX cumpără startupul de inteligenţă artificială Cursor

S.B.
Companii / 17 iunie, 10:10

SpaceX cumpără startupul de inteligenţă artificială Cursor

SpaceX a anunţat achiziţia startupului de inteligenţă artificială Cursor, într-o tranzacţie exclusiv în acţiuni, evaluată la 60 de miliarde de dolari, potrivit news.ro.

Operaţiunea vine la doar câteva zile după debutul spectaculos al companiei pe bursa Nasdaq şi reprezintă una dintre cele mai mari achiziţii din industria inteligenţei artificiale, transmite CNBC.

Cursor dezvoltă un instrument de programare asistată de inteligenţă artificială, utilizat de dezvoltatori pentru generarea, editarea şi verificarea codului sursă. Fondată în 2022, compania a cunoscut o creştere explozivă, anunţând în noiembrie 2025 venituri anualizate de peste 1 miliard de dolari.

Tranzacţia va fi realizată prin emiterea de acţiuni SpaceX şi reprezintă o diluare de aproximativ 3,4% raportată la evaluarea companiei din momentul listării bursiere.

Achiziţia este considerată o mişcare strategică menită să întărească poziţia SpaceX în competiţia cu OpenAI şi Anthropic, companii care domină în prezent segmentul instrumentelor de programare bazate pe inteligenţă artificială.

La începutul acestui an, Elon Musk a integrat compania sa de inteligenţă artificială xAI în structura SpaceX, iar preluarea Cursor accelerează extinderea grupului în domeniul software şi al dezvoltării de modele AI avansate.

Potrivit documentelor depuse la autorităţile de reglementare, tranzacţia este aşteptată să se finalizeze în trimestrul al treilea al anului 2026, după obţinerea aprobărilor necesare.

Anunţul a fost primit pozitiv de investitori. Acţiunile SpaceX au urcat cu aproximativ 16% în şedinţa de marţi, iar compania a depăşit temporar Amazon şi Microsoft după capitalizarea bursieră, devenind a patra cea mai valoroasă companie din Statele Unite.

Înaintea finalizării acordului, SpaceX obţinuse deja dreptul de a cumpăra Cursor pentru aceeaşi sumă. Dacă tranzacţia ar fi eşuat, compania lui Elon Musk s-ar fi obligat să plătească o taxă de reziliere de 1,5 miliarde de dolari şi să ofere resurse de calcul evaluate la 8,5 miliarde de dolari.

Directorul general al Cursor, Michael Truell, a declarat că parteneriatul cu SpaceX reprezintă un pas important pentru dezvoltarea platformei şi pentru extinderea capabilităţilor de programare asistată de inteligenţă artificială.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb