Trimisul special al preşedintelui american, Steve Witkoff, a afirmat că în săptămânile următoare ar putea exista „veşti bune” privind încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina şi nu a exclus posibilitatea organizării, în viitorul apropiat, a unui summit între Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, conform Fox News.
Steve Witkoff a declarat că Ucraina şi Rusia duc un „război fără sens”, în care se luptă pentru teritorii, potrivit postului de televiziune.
„Ştiţi, toată lumea foloseşte cuvântul «demnitate». Dar ce îţi oferă demnitatea când are loc atâta vărsare de sânge? Ei nu par că îşi doresc cu adevărat să lupte unul împotriva celuilalt, iar eu nu cred că asta îşi doresc”, a afirmat Witkoff într-un interviu acordat Fox News.
El a sugerat că dificultatea în obţinerea păcii se află „la nivelul conducerii” celor două state, subliniază sursa precizată.
„Jared (Kusher, ginerele lui Donald Trump, parte din delegaţia Statelor Unite, n.r.) şi cu mine sperăm că vom putea pune pe masă unele propuneri pe care ambele părţi să le discute, astfel încât, în următoarele trei săptămâni, să se apropie una de cealaltă şi, poate, să se ajungă chiar la un summit între Zelenski şi preşedintele Putin”, a declarat Witkoff, conform sursei menţionate.
El nu a exclus posibilitatea ca şi Donald Trump să participe la întâlnire, însă a adăugat că preşedintele SUA „nu doreşte să vină la o astfel de reuniune decât dacă simte că poate duce lucrurile la bun sfârşit şi obţine cel mai bun rezultat”, potrivit postului de televiziune.
„Iar el, ştiţi, se află într-o poziţie unică pentru a face acest lucru. Aşa că sperăm că veţi auzi veşti bune în săptămânile următoare”, a adăugat Witkoff la Fox News.


















































1.
(mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2026, 20:47)
”Vin rusii!”, strigatul etern al politicienilor care vând frica în loc de bunastare.
deci acesti politicieni de la putere din Europa,vor inarare si razboi,
deci sanse infime ,pentru pace in Ucraina.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 09:58)
Cecenia, Georgia, Ucraina, vinzi prostii sovietice.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de wes în data de 23.02.2026, 12:15)
Nu ai nici o idee ce s-a intamplat acolo. Stai jos, nota 2.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 12:27)
S-a întâmplat Putler, ratatule. :
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2026, 22:14)
Veștile bune sunt ca au intrat banii rușilor în contul lui Stivi Witkof!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 05:26)
Singura veste buna ar fi inlaturarea lui Zelea, singurul care se opune pacii.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 06:58)
Să nu te căsătorești pentru că vei accepta ca nevasta să aducă " agresorul " în casă!
Dacă e cu voia ta agresorul e de fapt un oaspete!!! Pregătește și o masă bună!
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 11:02)
Oricine ar veni, ți-l mănâncă pe Putler. acel 50-50% nu mai e valabil, Putler i-a mătrășit pe mulți dintre votacii rusofoni. :
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 05:50)
Urmariti circuitul armelor in natura si finantatorii si beneficiarii sai si o sa intelegeti cine nu vrra pacea, cinic pentru cat de multi isi pierd viata
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 09:59)
Putler nu prea mai vinde nimic. Încearcă alt eseu.