Preţurile locuinţelor au continuat să crească în martie în Bucureşti şi în marile oraşe din ţară, în timp ce numărul tranzacţiilor a scăzut în mai multe pieţe importante, pe fondul unei oferte mai reduse de locuinţe noi, potrivit unei analize realizate de Storia pe baza preţurilor medii solicitate în anunţurile publicate pe platformă şi a tranzacţiilor cu unităţi individuale raportate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Conform analizei, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor medii la apartamente în martie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, au fost înregistrate în Bucureşti, unde preţul mediu a ajuns la 2.402 euro/mp, în urcare cu 22%, urmat de Craiova, cu 2.090 euro/mp şi un avans de 15%, şi de Timişoara, unde preţul mediu a urcat la 1.978 euro/mp, cu 11% peste nivelul din martie 2025. Datele agregate includ atât apartamente noi, cât şi apartamente vechi.
În paralel, volumul tranzacţiilor a evoluat în sens opus în mai multe dintre marile pieţe rezidenţiale, conform sursei citate. În Bucureşti, numărul tranzacţiilor cu unităţi individuale a scăzut cu 13,4% faţă de martie 2025, peste ritmul mediu de scădere la nivel naţional, de 10,7%, potrivit datelor ANCPI citate de Storia. Totodată, în judeţele Dolj şi Timiş, unde se află Craiova şi Timişoara, tranzacţiile au scăzut cu 25,9%, respectiv 25,2%, în timp ce în judeţele Braşov şi Sibiu s-au consemnat creşteri de 4,4% şi 6,5%, mai notează Storia.
Potrivit analizei, piaţa rezidenţială din România trece printr-un proces de recalibrare în ultimele luni, pe fondul raportului dintre cerere şi ofertă, într-un context influenţat de eliminarea cotei reduse de TVA de 9% pentru anumite locuinţe, de creşterea cotei standard de TVA de la 19% la 21% şi de persistenţa unei inflaţii ridicate. În plus, compania arată că tensiunile din Orientul Mijlociu ar putea pune presiune, în lunile următoare, inclusiv asupra costurilor materialelor de construcţie.
• Bucureştiul are cel mai mare decalaj între apartamentele noi şi cele vechi
Analiza Storia arată că Bucureştiul a înregistrat în martie 2026 cel mai mare decalaj între preţurile solicitate pentru apartamentele vechi şi cele noi dintre marile oraşe analizate. Astfel, preţul mediu solicitat pentru apartamentele vechi a ajuns la 2.653 euro/mp, cu 27% peste nivelul apartamentelor noi, pentru care preţul mediu solicitat a fost de 2.099 euro/mp, potrivit aceleiaşi surse.
Conform datelor prezentate, apartamentele vechi au rămas mai scumpe decât cele noi şi în alte câteva oraşe mari, respectiv în Iaşi, unde diferenţa este de circa 4%, în Constanţa, unde avansul este de 0,9%, şi în Sibiu, unde ecartul este de 0,6%.
În cazul Capitalei, Storia arată că preţurile locuinţelor noi au crescut cu 14% în ultimul an, până la 2.099 euro/mp, în timp ce preţurile solicitate pentru locuinţele vechi au urcat cu 24%, până la 2.653 euro/mp.
„Tendinţa de creştere a preţurilor în oraşele care înregistrează scăderi mai mari ale numărului de tranzacţii indică o diferenţă între dinamica preţurilor şi structura ofertei disponibile pe piaţă. În timp ce stocul de locuinţe noi s-a redus, oferta de locuinţe vechi a crescut cu 19% în marile oraşe şi cu 18% în Capitală. În acest context, scăderea numărului de tranzacţii poate indica o perioadă de aşteptare. Interesul pentru achiziţii rămâne prezent, însă mulţi potenţiali cumpărători sunt mai prudenţi şi aleg să amâne decizia finală, pe fondul incertitudinilor economice şi al costurilor mai ridicate”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe în cadrul OLX Group, potrivit Storia.
• Braşov şi Sibiu, printre puţinele pieţe în care tranzacţiile au crescut
În Braşov, numărul tranzacţiilor cu unităţi individuale a crescut cu 4,4% faţă de martie 2025 şi cu 22% faţă de februarie 2026, potrivit datelor ANCPI incluse în analiză. În oraş, preţurile solicitate pentru locuinţele noi şi cele vechi au rămas apropiate: dezvoltatorii au cerut în medie 2.364 euro/mp pentru locuinţele noi, în creştere cu 7%, în timp ce proprietarii de locuinţe vechi au solicitat, în medie, 2.342 euro/mp, cu 8% peste nivelul din urmă cu un an, potrivit Storia.
Şi în Cluj-Napoca diferenţele dintre cele două segmente de piaţă au fost reduse, conform aceleiaşi surse. Potrivit Storia, în martie 2026, locuinţele noi s-au listat la un preţ mediu de 3.279 euro/mp, în creştere cu 6%, în timp ce locuinţele vechi au ajuns la 3.275 euro/mp, cu 7% mai mult decât în martie 2025. Cu toate acestea, numărul tranzacţiilor a scăzut în judeţ cu 7,8% în ritm anual, deşi a crescut cu 72% comparativ cu februarie 2026.
La Sibiu, numărul tranzacţiilor a urcat cu 6,5% faţă de martie 2025 şi cu 25% faţă de februarie 2026, precizează analiza sursă. În acelaşi timp, preţurile la locuinţele noi au ajuns la 1.959 euro/mp, după o creştere de 7%, în timp ce preţurile solicitate pentru locuinţele vechi au urcat tot cu 7%, până la 1.971 euro/mp, ceea ce menţine un ecart redus între cele două segmente, potrivit Storia.
• Scăderi puternice ale tranzacţiilor în Constanţa, Dolj, Bihor şi Timiş
În judeţul Constanţa, numărul tranzacţiilor a scăzut cu 33,4% faţă de martie 2025, însă a crescut cu 87% comparativ cu februarie 2026, potrivit Storia. În municipiul Constanţa, preţurile solicitate pentru locuinţele noi au urcat cu 5%, până la 2.097 euro/mp, în timp ce preţurile pentru locuinţele vechi au crescut cu 8%, la 2.115 euro/mp, conform aceleiaşi surse.
Craiova se numără printre oraşele în care preţurile au avansat într-un ritm mai accentuat în ultimul an, precizează sursa citată. Potrivit analizei, în judeţul Dolj, tranzacţiile au scăzut cu 25,9% faţă de martie 2025, dar au crescut cu 29% faţă de februarie 2026. În acelaşi timp, preţurile la locuinţele noi au urcat cu 12%, până la 2.098 euro/mp, iar cele ale locuinţelor vechi au crescut cu 15%, până la 2.088 euro/mp, mai notează sursa citată.
În Iaşi, tranzacţiile au scăzut cu 3% faţă de martie 2025, însă au fost cu 25% peste nivelul din februarie 2026, potrivit Storia. Pe segmentul de preţuri, locuinţele noi s-au scumpit cu 11%, până la 1.916 euro/mp, în timp ce locuinţele vechi au înregistrat o creştere de 5%, până la 1.992 euro/mp, rămânând astfel mai scumpe decât cele noi, conform analizei sursă.
În judeţul Bihor, numărul tranzacţiilor a scăzut cu 29,2% faţă de martie 2025, dar a crescut cu 25% comparativ cu februarie 2026, precizează sursa citată. În Oradea, dezvoltatorii au solicitat în medie 1.996 euro/mp pentru locuinţele noi, în creştere cu 8%, în timp ce proprietarii de locuinţe vechi au cerut 1.822 euro/mp, cu 7% mai mult decât în martie 2025, ceea ce indică un raport invers faţă de cel din Bucureşti, cu locuinţele noi la un nivel superior de preţ, potrivit Storia.
În judeţul Timiş, numărul tranzacţiilor a scăzut cu circa 26% comparativ cu martie 2025, însă a crescut cu 50% faţă de februarie 2026, potrivit datelor citate. În Timişoara, preţurile solicitate pentru locuinţele noi au crescut cu 16%, până la 2.056 euro/mp, în timp ce preţurile pentru locuinţele vechi au urcat cu 10%, la 1.954 euro/mp, conform Storia.




















































Opinia Cititorului