Studiu naţional APSAP: 8 din 10 cetăţeni consideră că impozitarea în România este excesivă.

8 din 10 cetăţeni consideră că impozitarea în România este excesivă, semn că relaţia dintre contribuabil şi stat rămâne dominată de frustrare şi neîncredere. Dincolo de nivelul taxelor, problema este percepţia că statul cere tot mai mult, dar oferă prea puţin vizibil în schimb: servicii publice greu accesibile, administraţie lentă, infrastructură insuficientă şi beneficii care nu se simt direct în viaţa de zi cu zi. Datele apar într-un studiu naţional realizat de Centrul de Formare APSAP, în perioada august 2025 - iunie 2026, privind percepţia românilor asupra administraţiei publice, birocraţiei, fiscalităţii, economiilor personale şi relaţiei dintre stat, cetăţean şi mediul privat, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

La studiu au participat 3.308 persoane din toate regiunile României, respondenţii fiind cursanţi ai Centrului de Formare APSAP, înscrişi la programe de perfecţionare autorizate sau recunoscute, după caz, de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, prin Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor a Municipiului Bucureşti, de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică şi de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

O altă direcţie importantă a studiului a vizat zona de fiscalitate şi felul în care aceasta este percepută de români în perioada august 2025 - prezent. Iar mesajul transmis de respondenţi este cât se poate de clar: oamenii nu mai simt doar presiunea unor taxe mai mari, ci trăiesc tot mai apăsat sentimentul că plătesc mai mult şi primesc mai puţin.

Creşterea cotei standard de TVA la 21%, scumpirile la energie şi combustibil, majorarea unor costuri asociate locuirii şi extinderea poverii fiscale asupra mai multor categorii de venituri au accentuat o stare de oboseală economică şi de frustrare socială. Pentru mulţi români, nu mai este vorba doar despre bani, ci despre senzaţia că statul încasează tot mai mult pentru servicii tot mai greu de simţit în viaţa de zi cu zi.

Datele sondajului arată o ruptură profundă între cetăţean şi arhitectura fiscală a statului. 81,7% dintre respondenţi consideră că impozitarea din România este excesivă, doar 11,2% cred contrariul, iar 7% nu ştiu ce să răspundă.

În acelaşi timp, doar 20,2% cred că politicile fiscale actuale ale României se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce 50,6% spun răspicat că direcţia este greşită, iar 29,3% nu mai reuşesc nici măcar să identifice o direcţie clară. Cu alte cuvinte, nu discutăm despre o simplă nemulţumire de conjunctură, ci despre o neîncredere fiscală devenită aproape regulă.

Respondenţii transmit, în esenţă, un mesaj simplu: românii nu resping ideea de a contribui, resping lipsa de echilibru. Oamenii ar accepta mai uşor taxarea dacă ar vedea mai multă eficienţă, mai multă rigoare şi mai mult respect pentru banii colectaţi. În schimb, percepţia dominantă este că cetăţeanul plăteşte tot mai scump, în timp ce statul livrează tot mai puţin. Iar această frustrare devine cu atât mai puternică atunci când, în paralel cu apelurile la austeritate pentru populaţie, apar discuţii despre privilegii, indemnizaţii şi creşteri pentru demnitari. Pentru contribuabilul de rând, aceasta nu mai este doar o contradicţie, este o sfidare.

Românii cred că statul nu încurajează mediul privat

Nici relaţia dintre stat şi mediul de afaceri nu stă mai bine. 71,9% dintre respondenţi spun că instituţiile statului nu încurajează mediul privat şi nu susţin dezvoltarea economică a ţării. Doar 12,3% cred contrariul, iar 15,8% nu pot evalua clar situaţia.

Acest rezultat spune foarte mult despre ruptura dintre administraţie şi economia reală. Antreprenorul român nu mai are sentimentul că este partenerul statului, ci mai degrabă finanţatorul lui de serviciu: bun la plată, bun la control, bun la conformare, dar rareori tratat ca motor autentic al dezvoltării. Iar aici este şi nota personală pe care merită să o spunem direct: când atâţia oameni cred că statul nu sprijină mediul privat, nu mai vorbim despre o problemă de imagine, ci despre un eşec de încredere.

Poate cel mai apăsător capitol este cel legat de economiile personale. Datele arată limpede că românii nu mai economisesc pentru viitor, ci consumă rezervele pentru a putea trece de prezent. 39,1% spun că, în ultimele 12 luni, au fost nevoiţi să folosească economiile strânse anterior. Alţi 15,1% afirmă că au rămas fără economii. 18,4% spun că veniturile şi cheltuielile s-au echilibrat, ceea ce, tradus în limbajul vieţii de zi cu zi, înseamnă că banii se termină odată cu luna. Doar 22,5% au reuşit să economisească puţin, iar un procent infim, de doar 4,9%, afirmă că economisesc mai mult decât înainte. Aşadar, peste jumătate dintre respondenţi fie au intrat deja în economii, fie le-au epuizat complet. Aceasta nu mai este prudenţă financiară. Este supravieţuire.

Un sfert dintre respondenţi câştigă între 5.000 şi 7.000 de lei net lunar

Din perspectiva veniturilor, cea mai numeroasă categorie este reprezentată de persoanele care câştigă între 5.001 şi 7.000 de lei net lunar, acestea reprezentând 25,1% din totalul respondenţilor.

●25,1% - venituri nete lunare între 5.001 şi 7.000 lei

●16,9% - venituri nete lunare între 4.001 şi 5.000 lei

●15,1% - venituri nete lunare între 7.001 şi 9.000 lei

●12,2% - venituri nete lunare între 3.001 şi 4.000 lei

●9,9% - venituri nete lunare de sub 3.000 lei

Iar atunci când supravieţuirea devine norma, statul ar trebui să intre în alertă. Pentru că o societate în care oamenii trăiesc din rezerve, îşi amână planurile, renunţă la confort şi se raportează la fiecare nouă taxă ca la o lovitură nu mai este o societate care construieşte, ci una care se apără. În România de astăzi, tot mai mulţi cetăţeni au sentimentul că muncesc, în primul rând, ca să îşi plătească obligaţiile, iar abia apoi, dacă mai rămâne ceva, să şi trăiască.

Ce cred românii despre economia subterană

Foarte sugestive sunt şi răspunsurile privind economia subterană. Doar 5,6% dintre respondenţi cred că în ultimii doi ani s-au făcut progrese semnificative în combaterea economiei la negru. 29,6% admit că există unele progrese, dar lente.

În schimb, 34,9% spun că situaţia a rămas aproximativ la fel, 21,1% cred că economia subterană este încă foarte răspândită, iar 8,8% merg şi mai departe, afirmând că fenomenul chiar s-a accentuat. Pe scurt, doar puţin peste o treime percep un progres, iar aproape două treimi nu văd o schimbare reală sau văd chiar o deteriorare.

Aceasta este, poate, una dintre cele mai iritante contradicţii pentru contribuabilul corect: statul devine tot mai exigent cu cei care declară, plătesc şi se conformează, dar nu reuşeşte să convingă publicul că îi prinde cu adevărat pe cei care ocolesc sistemul. Iar când cetăţeanul onest are impresia că el este controlat la sânge, în timp ce economia gri rămâne bine-mersi în picioare, apare inevitabil sentimentul de nedreptate. Mesajul toxic care se instalează este simplu: cine plăteşte, suportă; cine se strecoară, încă are loc de manevră.

Dacă tragem linie, zona de fiscalitate din acest studiu spune o poveste incomodă, dar foarte clară: românii se simt tot mai apăsaţi de taxe, tot mai puţin protejaţi de stat, tot mai vulnerabili financiar şi tot mai puţin convinşi că banii publici se întorc la ei sub formă de servicii, infrastructură sau siguranţă economică. Când 81,7% spun că taxarea este excesivă, când 71,9% cred că statul nu susţine mediul privat şi când peste jumătate dintre respondenţi recunosc că au intrat deja în economii sau au rămas fără ele, mesajul nu mai poate fi cosmetizat: pentru foarte mulţi români, povara fiscală nu mai este doar o cifră din Codul fiscal, ci o apăsare zilnică.

Capitolul referitor la Uniunea Europeană este, la rândul său, extrem de interesant, dar trebuie interpretat corect. 44,7% dintre respondenţi cred că modificările impuse sau recomandate de Uniunea Europeană sunt benefice pentru cetăţeni şi contribuie, în mare parte, la îmbunătăţirea legislaţiei şi a vieţii oamenilor. În oglindă, 33,8% spun că unele măsuri sunt în defavoarea cetăţenilor, 9% cred că legislaţia naţională ar trebui să fie independentă de influenţa UE, iar 12,5% nu sunt siguri. Cu alte cuvinte, România nu apare din acest grafic ca o societate majoritar anti-europeană, ci ca o societate aproape împărţită în două.

Şi aici stă adevărata problemă, într-o cheie mai acidă: nu Bruxelles-ul pare să piardă definitiv teren, ci statul român pare să fi ratat, de multe ori, explicaţia şi traducerea corectă a regulilor europene pentru cetăţean. Când aproape jumătate dintre respondenţi percep beneficii, iar aproape cealaltă jumătate văd costuri, abuzuri sau pierdere de suveranitate, problema nu mai este doar una de politică europeană, ci una de comunicare internă, de negociere şi de implementare. Românii nu sancţionează neapărat ideea europeană; sancţionează felul în care măsurile ajung la ei: seci, birocratice, reci şi, de multe ori, dureroase în buzunar.