SUA şi alte 11 ţări riverane la Pacific au ajuns la un acord asupra TPP

Alexandru Costea
Internaţional / 5 octombrie 2015

Statele Unite, Japonia şi alte zece ţări din regiunea Asia-Pacific au ajuns la un acord asupra unui pact care înlătură bariere comerciale, stabileşte norme de muncă şi de mediu şi protejează proprietatea intelectuală a corporaţiilor multinaţionale, transmite AP.

Acordul asupra Parteneriatului Transpacific (Trans Pacific Partnership, TPP) a fost încheiat azi, după o serie de şedinţe-maraton de negociere, la Atlanta, în weekend.

"Noi credem că acesta ajută la definirea regulilor drumului pentru regiunea Asia-Pacific", a declarat Michael Froman, emisarul Statelor Unite pentru comerţ.

TPP vizează să încurajeze comerţul între Statele Unite, Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam.

Premierul japonez Shinzo Abe a salutat acordul de bază ca pe o "politică clarvăzătoare pentru toate ţările participante, care împărtăşesc valori şi încearcă să construiască o zonă economică liberă şi echitabilă".

Acordul urmează să fie prezentat spre aprobare Congresului american, în care este vizat de o opoziţie amplă. Preşedintele Barack Obama este necesar să aştepte să treacă 90 de zile de la încheierea acordului înainte să semneze pactul, iar abia după aceea va începe Congresul să-l dezbată.

Astfel, un vot asupra acordului urmează să aibă loc abia în 2016. Având în vedere caracterul sensibil din punct de vedere politic al dosarului, susţinătorii acordului ar putea să încerce să împingă votul cât mai înainte posibil de alegerile de anul viitor. Congresul poate doar să accepte sau să respingă textul, însă nu-l poate modifica.

Multe dintre reducerile de tarife şi alte schimbări urmează să fie introduse progresiv, pe o perioadă de mai mulţi ani. Astfel, avantajele pentru economia americană ar putea avea nevoie de timp să se materializeze.

În opinia lui Peter Petri, un profesor de finanţe internaţionale la Brandeis University, acordul nu ar urma să conducă la o creştere semnificativă a locurilor de muncă pentru americani. Însă el preconizează că pactul va creşte veniturile părţii americane cu aproximativ 77 de miliarde de dolari (0,4%) pe an, până în 2025, în principal conducând la crearea unor locuri de muncă orientate către export, mai profitabile, chiar dacă s-ar pierde alte locuri de muncă.

Administraţia Obama a încheiat acordul în cadrul unei strategii care vizează consolidarea influenţei americane într-o Asie în ascensiune şi contracararea influenţei tot mai mari a Chinei. Cea de a doua economie mondială nu este parte la acord, dar i s-ar putea alătura ulterior.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb