SUPLIMENT RETAIL / ANUL TRECUTPENNY a avut cel mai bun profit din istorie - 85 milioane lei

Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 15 iunie

PENNY a avut cel mai bun profit din istorie - 85 milioane lei

PENNY a înregistrat cel mai bun profit net din istorie, anul trecut, respectiv 85 milioane lei, ne-a spus Raffaele Ba­lestra, CFO PENNY, într-un interviu. Acesta ne-a mai precizat că, în acest an, vor fi deschise 25 de noi magazine PENNY şi vor fi remodelate alte 100 de magazine, acest proces urmând să fie finalizat anul viitor.

(Interviu cu Raffaele Balestra, CFO PENNY)

Reporter: Cum caracterizaţi retailul după perioada de pandemie?

Raffaele Balestra: 2020 a fost un an care ne-a pus la încercare din toate punctele de vedere, dar în ciuda dificultăţilor semnificative generate de pandemie, am reuşit să ne atingem obiectivele economice. Din perspectiva consumului, retailul a fost mai puţin afectat anul trecut, dar asta nu înseamnă că am fost marii câştigători. Industria a fost în prima linie a cumpărăturilor res­ponsabile şi sigure de care s-au ocupat zeci de mii de angajaţi. A fost nevoie de multă solidaritate, empatie şi răbdare şi nu pot decât să le mulţumesc tuturor colegilor pentru că nu s-au oprit şi au mers mai departe.

Una dintre inevitabilele schimbări generate de aceasta a fost digitalizarea. Aşa că, planurile noastre de a testa un magazin online s-au concretizat mult mai repede. Astfel, în contextul pandemic al anului 2020, când deplasările au fost limitate, am încercat să găsim soluţii rapide de satisfacere a nevoilor clienţilor noştri şi să diminuăm presiunea creată la nivelul lanţului de aprovizionare. Am reuşit să punem la punct un sistem de livrare la domiciliu prin intermediul platformei Lyvra. De la lansare, am livrat un total de 900 de produse şi am diversificat gama disponibilă pe platformă la 1.400 produse până la finalul lui 2020. Lyvra conţine atât produse de bază, cât şi produse marcă proprie şi promoţiile aferente. Cu Lyvra, ducem mai departe promisiunea #SuntemDeDeparteMaiApropiaţiCaNiciodată. Serviciul este disponibil pentru comenzi online cu livrare la domiciliu, pentru zona Bucureşti şi Ilfov.

Mai mult, anul acesta am încheiat un parteneriat cu Glovo existent în Bucureşti şi Oradea, care reprezintă dovada eforturilor constante pe care le facem pentru a îmbună­tăţi experienţa de cumpărare a clienţilor noştri.

Reporter: Ce strategie aţi abordat după declararea pandemiei de Covid-19?

Raffaele Balestra: Pentru a trece mai uşor prin criză şi pentru a minimiza pierderile a fost nevoie să ne adaptăm la noua realitate şi la nevoile clienţilor noştri. Pe lângă adaptare, a fost şi decizia strategică de a nu ne opri investiţiile planificate, cu toate că a fost mult mai complicat să le finalizăm decât într-o perioadă "normală". În aces­te investiţii am cuprins noile des­chideri de magazine, remodelările din reţeaua noastră, proiectul noului centru logistic din Oltenia (Filiaşi) şi, poate cel mai important, transformarea din PENNY Market în PENNY, ca urmare a unui proces amplu de rebranding.

Şi mai mult, în 2020 am pus accentul pe sustenabilitate atât la nivel de produse şi sortiment, prin dezvoltarea de mărci proprii şi extinderea gamei de produse sustenabile, cât şi în ceea ce priveşte proiectarea şi construcţia de magazine.

Totodată, am făcut tranziţia către digitalizare printr-o adaptare continuă, în timp ce avem în centrul preocupărilor bunăstarea angajaţilor noştri şi confortul clienţilor. În contextul pandemic, ne-am orientat activitatea către online mai mult decât o făceam înainte. Planurile noastre în ceea ce priveşte digitalizarea vizau o intensificare a activităţii către online, iar pandemia nu a făcut decât să ne accelereze ritmul. În viitorul apropiat, vom continua să investim în testarea unor platforme precum Glovo şi Lyvra.

Pentru a ne susţine succesul, în următorii ani ne vom concentra pe îmbunătăţirea constantă a experienţei de cumpărare şi adaptarea formatelor de magazine la noile comportamente de consum emergente pe piaţa din România.

Reporter: Care au fost tendinţele cererii în pandemie?

Raffaele Balestra: În 2020, cererea de produse regionale a cres­cut semnificativ, în special prin "cumpără online, ridică din magazin" şi livrare la domiciliu, pentru a păstra distanţarea socială. În această situaţie, a fost nevoi să acţionăm rapid. Aşadar, am investit în parteneriate cu platforme online cu livrare la domiciliu, Lyvra şi Glovo, şi ne-am mărit portofoliul de produse româneşti. Anul trecut, cota de funizori locali a ajuns la peste 85%. Parteneriatele actuale ne asigură un flux optim de produse pe placul clienţilor de-a lungul întregului an.

Reporter: Ce proiecte derulaţi în prezent şi ce alte investiţii aveţi în plan pentru acest an?

Raffaele Balestra: În prezent, avem în vedere noile deschideri de magazine, 25 pentru anul acesta, care ne vor permite să ne atingem obiectivul de extindere şi în 2021. Totodată, vom remodela alte 100 de magazine suplimentare în 2021 şi vom încheia procesul în 2022. De asemenea, pentru anul acesta avem planificată deschiderea celui de-al patrulea depozit logistic situat în Filiaşi. Şi, în final, investiţiile în depozitele, sediul şi echipamentele logistice existente, pentru a le menţine eficiente şi la zi, mai ales din punct de vedere digital - acesta fiind un aspect important pentru noi.

Reporter: Dacă solicitările din piaţă vor continua sa fie preponderent online, sunteţi pregătiţi să faceţi faţă unei astfel de cereri?

Raffaele Balestra: Credem că cererea din piaţă va fi o combinaţie între offline şi online. Consumatorii români s-au aliniat la trendul comerţului online anul trecut, iar noi, în calitate de retailer modern, a trebuit să facem investiţii pe zona de tehnologii şi digitalizare, pentru a răspunde nevoilor pieţei.

Reporter: Cum aţi încheiat anul 2020 şi care este cifra de afaceri în primul trimestru al lui 2021?

Raffaele Balestra: În anul fiscal 2020, am înregistrat o cifră de afaceri netă de 4,73 miliarde lei. În ceea ce priveşte profitul în 2020, am ajuns la cel mai bun rezultat obţinut vreodată pentru PENNY România, adică un profit net de 85 milioane lei în 2020 (după taxe). Şi în primul trimestru al lui 2021 am avut rezultate foarte bune.

Reporter: Ce perspective are piaţa de profil?

Raffaele Balestra: Perspectivele pieţei de profil vizează o combinaţie între comerţul offline şi online. Cele două nu sunt divizii separate, ci trebuie gândite ca un tot unitar. Totodată, pandemia şi-a pus amprenta şi a generat schimbări asupra comportamentului consumatorului şi asupra comerţului.

Românii îşi doresc produse româneşti, iar acest trend s-a accentuat în pandemie. Şi pentru a susţine acestă afirmaţie, vreau să menţionesc un studiu recent de marketing pe care l-am facut în rândul consumatorilor. Acesta este legat de comportamentul şi preferinţele consumatorilor români.

În mod surprinzător, peste 70% dintre consumatori ne-au indicat că la şase categorii de produse (carne, mezeluri, legume şi fructe, lactate şi produse din cereale) preferă să aleagă produse româneşti atunci când fac cumpărături. În accepţiunea lor, produsul fabricat în Ro­mânia sau de origine românească este cam acelaşi lucru. Am realizat acest studiu, pentru că suntem discounter-ul unde se economisesc bani, dar nu afecţiune pentru economia României. Deci vom ră­mâne în continuare dedicaţi acestui obiectiv de a susţine economia ţării.

Reporter: Cum apreciaţi măsurile de susţinere adoptate de Guvern pentru?

Raffaele Balestra: Perioada aceasta nu este uşoară pentru nimeni. Împreună, ne confruntăm cu o situaţie nouă şi ne concetrăm să găsim soluţii rapide şi de impact. În ceea ce priveşte business-ul nostru, ne-am adaptat rapid la noile măsuri şi am colaborat îndeaproape când a fost nevoie.

Reporter: Mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro