SUPLIMENT RETAIL"Online-ul a crescut şi va continua acest trend, dar nu a compensat pierderile înregistrate de magazinele fizice"

Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 15 iunie

"Online-ul a crescut şi va continua acest trend, dar nu a compensat pierderile înregistrate de magazinele fizice"

După mai bine de un an de pandemie, este limpede că online-ul a crescut şi va continua acest trend, dar nu a compensat, cel puţin în România, pierderile înregistrate de magazinele fizice, consideră Oana Diaconescu, Head of Leasing în cadrul Iulius. Domnia sa ne-a spus, în cadrul unui interviu: "Cred că în viitor vor avea de câştigat formatele hibrid, online & offline, pentru că vor reuşi să satisfacă un spectru larg de consumatori. (...) Ca perspectivă generală, credem că următoarea perioadă va fi pentru mall-uri, ca şi pentru restul retail-ului, un timp al reinventării, al deschiderii spre comunitate cu experienţe şi iniţiative care depăşesc rolul pur comercial al spaţiului".

(Interviu cu Oana Diaconescu, Head of Leasing Iulius)

Reporter: Cum vedeţi evoluţia comerţului, în contextul pandemiei de Covid-19? Este acesta un pierzător sau câştigător al crizei sanitare?

Oana Diaconescu: Răspunsul variază în funcţie de perspectiva din care privim lucrurile. Câştigător a fost în primul rând pentru că s-au implementat procese de digitalizare, dezvoltare omnichannel, care au scopul de a impulsiona vânzările în magazinele fizice, dar şi de a atrage şi alte categorii de public în mall-uri, procese care, într-un context obişnuit, s-ar fi desfăşurat în decurs de ani. Însă, în mod evident pentru întreaga industrie, comerţul a fost unul dintre domeniile puternic afectate de pandemie, din direcţia restricţiilor în activitate, schimbării de comportament al consumatorului, noilor modele de operare etc.

Odată ce a fost posibilă reluarea activităţii centrelor comerciale, am văzut dorinţa oamenilor de a reveni la mall şi cred că asta se datorează faptului că le oferim mai mult decât cumpărături, le oferim experienţe complete şi complexe. Suntem singurul dezvoltator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, iar spaţiile de retail sunt integrate cu alte funcţiuni, de business şi pentru petrecerea timpului liber. Există zone outdoor atractive, cu restaurante şi cafenele deschise către parc sau zone exterioare în care poţi petrece timp de calitate, şi asta chiar în centrul oraşelor Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca. Practic, facem parte din viaţa comunităţii.

Aşadar, această legătură cu spaţiile IULIUS, adevărate centre de lifestyle, întreruptă temporar de pandemie, a fost reluată cu o mai mare intensitate când s-a reluat activitatea comercială. 2020 a fost un an complex, ne-am luptat să relansăm businessurile, dar finalul a fost neaşteptat de bun, cu rate de efort apropiate de cele din 2019. Am început foarte bine şi anul 2021, pe un trend crescător, care credem că se va menţine în continuare.

Concret, iată şi câteva cifre grăitoare pentru felul în care am performat în 2020:

În reţeaua naţională de cinci centre de retail IULIUS - din Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Timişoara, Suceava - am avut un grad de neocupare de doar 1,07%. În plus, am înregistrat, la nivelul grupului, peste 30 de inaugurări de magazine, unele branduri fiind premiere în oraşele în care suntem prezenţi. În acelaşi timp, deşi traficul a avut valori fluctuante, în funcţie de tipul de restricţii aplicate conform scenariilor la nivelul fiecărui oraş, valoarea achiziţiilor nu a fost la fel de afectată, coşul de cumpărături fiind mai concentrat, din punct de vedere al focusului consumatorului pe achiziţie şi mai puţin pe vizită.

Reporter: Care a fost strategia Iulius pentru a minimiza pierderile?

Oana Diaconescu: Cred că strategia a fost setată cu mult timp înainte, atunci când am mizat pe dezvoltarea conceptelor mixed-use, Palas Iaşi, Iulius Town Timişoara şi chiar pentru proiectele în operare, cum este cel din Cluj-Napoca, care au reuşit să ne ofere stabilitate în noul context, volatil, generat de pandemie.

Sunt concepte care aduc laolaltă funcţiuni multiple - office, retail, entertainment - plasate într-un paradis verde, grădinile Iulius. Deşi toate aceste sectoare au fost afectate individual, în cele din urmă s-au completat unul pe celălalt, ceea ce confirmă convingerea noastră în ceea ce priveşte performanţa acestor proiecte complexe, care transformă oraşele şi îmbunătăţesc calitatea vieţii. Credem în continuare că proiectele de regenerare urbană IULIUS îşi vor găsi loc în inima comunităţilor, pentru că sunt proiectate pentru a răs­punde nevoilor şi aşteptărilor lor. Lumea îşi doreşte nu doar să muncească sau să se distreze şi să vină la shopping la mall, ci vrea toată povestea, care înseamnă acces integrat la un stil de viaţă modern, vibrant, în care factorul lipsă este doar timpul, economisit în mod considerabil atunci când te afli în aceste proiecte, care polarizează toate segmentele vieţii sociale.

Deşi nu este o strategie nouă pentru IULIUS, am reuşit să trecem cu bine prin pandemie datorită adaptabilităţii şi efortului comun - am fost aproape de chiriaşii noştri, le-am înţeles problemele şi am găsit împreună soluţii pentru depăşirea acestei crize atipice.

Reporter: Care au fost modificările/tendinţele cererii în pandemie?

Oana Diaconescu: Obiceiurile de shopping s-au schimbat în contextul pandemiei. Am remarcat un tipar care s-a aplicat pe tot parcursul anului trecut, în sensul că oamenii au rărit vizitele la mall, dar au alocat bugete mai mari. O tendinţă firească în contextul preocupării pentru protejarea sănătăţii.

Tendinţa s-a inversat recent, pe fondul revenirii la normalitate. Clienţii au avut ocazia să testeze măsurile de protecţie pe care le-am luat, s-au obişnuit să le respecte şi se simt confortabil, astfel că revin tot mai des la mall.

O schimbare a fost şi în preferinţe, cele mai accesate profile fiind bijuteriile, articolele sportive, electronice şi home&deco, însă acum observăm o revenire pe toate segmentele.

Reporter: În ce măsura magazinele pe care le găzduiţi s-au orientat către online?

Oana Diaconescu: Pandemia a accelerat digitalizarea şi acest lucru s-a văzut mai ales în zona de food, unde marii retaileri au lansat parteneriate cu furnizori pentru a creşte acest segment.

Pe non-food, avem în reţeaua IULIUS branduri internaţionale care aveau deja activă opţiunea e-commerce, însă nu toţi ceilalţi retaileri au reuşit să facă trecerea spre online.

Ca o concluzie, după mai bine de un an de pandemie, este limpede că online-ul a crescut şi va continua acest trend, dar nu a compensat, cel puţin în România, pierderile înregistrate de magazinele fizice. Cred că în viitor vor avea de câştigat formatele hibrid, online & offline, pentru că vor reuşi să satisfacă un spectru larg de consumatori.

Reporter: Ce investiţii aveti în plan pentru acest an şi ce buget aţi alocat în acest sens?

Oana Diaconescu: Grupul IU­LIUS a continuat investiţiile şi în pandemie şi avem în prezent două proiecte mari în derulare. Primul este Palas Campus, un proiect mixed-use care va livra 54.000 mp de birouri premium şi 6.000 mp retail, ca o extensie a primului ansamblu multifuncţional realizat în România, Palas Iaşi. Este o investiţie de 120 milioane de euro, care va revitaliza o zonă centrală insuficient valorificată şi care propune un mix office - retail, în care natura are un rol central - vor fi piaţete, colţuri verzi, alei înierbate. Proiectul va fi livrat în 2022 şi a obţinut primul credit verde acordat unei companii româneşti de către International Finance Corporation, parte a Băncii Mondiale.

Un alt proiect în desfăşurare este Family Market, un concept nou, de dimensiuni reduse, personalizat pe nevoile comunităţilor, care se dezvoltă în zonele urbane satelit. Primele două astfel de centre comerciale sunt în judeţul Iaşi - în comuna Miroslava şi în cartierul Bucium -, şi reprezintă o investiţie totală de 16 milioane de euro. Ambele proiecte au ca ancoră un supermarket şi un mix de servicii - de la carmangerie, brutărie, băcănie, până la coafor, farmacie, curăţătorie, servicii medicale şi bancare - în vecinătatea casei, astfel încât rezidenţii să nu mai piardă timp în trafic. Ambele proiecte includ spaţii verzi, care fac parte deja din marca IULIUS, dar şi investiţii în modernizarea infrastructurii şi accesibilitate.

Reporter: Dacă cererea din piaţă va continua să fie preponderent online, sunt pregătite centrele comerciale să facă faţă unei astfel de cereri pe termen lung?

Oana Diaconescu: Chiar dacă 2020 a propulsat comerţul online, consumatorii au continuat obiceiurile de cumpărare de dinainte de pandemie, într-o proporţie semnificativă, desigur, cu anumite preferinţe pentru domenii care asigurau mai mult confort la nivelul anului de pandemie, însă cu reveniri, în unele cazuri spectaculoase, pentru majoritatea domeniilor în 2021. Este clar că există o creştere a comerţului online, însă acest trend nu compensează nici pe departe pierderile de vânzări ce s-au înregistrat în 2020 în magazinele fizice şi nici nu egalează sau depăşesc vânzările din magazinele fizice, experienţa de socializare fiind de fapt cea care contează şi elementul-cheie pe care consumatorul îl găseşte în toate proiectele Iulius.

În acelaşi timp, este clar că centrele comerciale, asemeni retailerilor individuali, vor migra către formule omnichannel, care combină offline-ul cu online-ul. Consumatorii de astăzi au încă nevoia de a-şi lua reperele în magazinele fizice, iar experienţa cumpărăturilor va fi din ce în ce mai spectaculoasă şi antrenantă, tocmai pentru a păstra viu apetitul pentru cumpărăturile offline.

Cum spuneam, este motivul pentru care proiectele IULIUS nu oferă doar o plajă generoasă de magazine şi de branduri, ci oferă consumatorilor acces şi facilităţi la o întreagă infrastructură de relaxare, cultură şi petrecere a timpului liber. Astfel, IULIUS vine cu promisiunea că, pentru clienţii săi, mersul la cumpărături este o experienţă valoroasă şi inspiraţională, prin evenimentele, galeriile, expoziţiile şi activările pe care le găzduim în permanenţă.

Reporter: Cum aţi încheiat anul 2020 şi care este cifra de afaceri în primul trimestru al lui 2021?

Oana Diaconescu: Am încheiat anul 2020 într-o notă optimistă, căci, în ciuda eforturilor substanţiale de a redresa business-urile prin aplicarea unor formule diverse şi aplicate individualizat, care au implicat chiar şi preluarea întregii presiuni financiare a chiriaşilor asupra noastră pe perioada de lockdown, am concluzionat că ratele de efort ale business-urilor partenere nu au fost foarte îndepărtate de cele înregistrare în 2019, iar tendinţele de creştere şi relaxare începeau deja să se simtă, aducând o notă pozitivă finalului unui an atât de încercat.

Reporter: Ce perspective are piaţa de profil?

Oana Diaconescu: Noi credem într-o revenire puternică în următoarea perioadă. În general, după o perioadă de criză, de izolare şi confuzie socială, urmează o perioadă de efervescenţă şi de revitalizare a consumului. Majoritatea centrelor comerciale IULIUS sunt în ansambluri mul­tifuncţionale, care sunt puncte de atracţie pentru comunitate şi care joacă un rol cheie în viaţa economică şi socială a oraşelor. Mall-urile şi-au câştigat un rol solid în rutina oamenilor, iar perioada de pandemie a dovedit încă o dată că acestea sunt spaţii care pot funcţiona în deplină siguranţă pentru sănătatea celor din jur.

Ca perspectivă generală, credem că următoarea perioadă va fi pentru mall-uri, ca şi pentru restul retail-ului, un timp al reinventării, al deschiderii spre comunitate cu experienţe şi iniţiative care depăşesc rolul pur comercial al spaţiului.

Reporter: Cum apreciaţi măsurile de susţinere adoptate de Guvern pentru domeniu şi ce alte măsuri consideraţi că ar fi nevoie să fie luate?

Oana Diaconescu: Grupul IULIUS a colaborat cu autorităţile pentru implementarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva răspândirii virusului SARS-COV-2 în toată infrastructura sa de centre comerciale şi de spaţii de birouri. Comunicarea cu autorităţile a fost una constantă şi pozitivă.

Reporter: Mulţumim!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9208
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1716
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7543
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.5619

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro