Liderii talibani din Afganistan au transmis vineri că sunt deschişi negocierilor, în contextul în care Pakistanul a lansat bombardamente asupra poziţiilor lor din marile oraşe, iar confruntările dintre cele două părţi au provocat zeci de victime, relatează Reuters.
Atacurile pakistaneze marchează o premieră, vizând direct talibanii pe fondul acuzaţiilor că aceştia ar adăposti grupări militante responsabile de atacuri pe teritoriul pakistanez. Islamabadul a calificat situaţia drept un „război deschis”, transmite sursa.
Au fost lovite ţinte din Kabul, capitala Afganistanului, dar şi din Kandahar, oraş considerat bastion al conducerii talibane. Imagini verificate de Reuters arată coloane dense de fum ridicându-se din mai multe zone ale capitalei, iar un incendiu de proporţii a fost surprins într-un material video, menţionează Reuters.
Surse de securitate pakistaneze au declarat că atacurile au inclus rachete aer-sol care au vizat birouri şi poziţii militare ale talibanilor, ca reacţie la presupuse atacuri lansate anterior de partea afgană. Talibanii susţin că au utilizat drone pentru a lovi obiective militare pakistaneze, însă Islamabadul afirmă că toate aparatele au fost doborâte şi că nu s-au înregistrat pagube, potrivit sursei citate.
De-a lungul frontierei comune, care se întinde pe aproximativ 2.600 de kilometri, au fost raportate mai multe confruntări terestre. Pakistanul susţine că a ucis 274 de oficiali şi combatanţi talibani, în timp ce autorităţile afgane afirmă că 55 de soldaţi pakistanezi au fost omorâţi. Reuters precizează că aceste cifre nu au putut fi verificate independent. Oficial, Pakistanul a confirmat moartea a 12 militari, iar talibanii au anunţat pierderea a 13 luptători, precizează Reuters.
Deşi resping acuzaţiile că ar sprijini atacurile împotriva Pakistanului şi formulează la rândul lor acuzaţii similare, talibanii au declarat că sunt pregătiţi pentru dialog. Ministrul afgan de Externe, Amir Khan Muttaqi, a afirmat într-o convorbire telefonică cu oficiali din Qatar că Afganistanul a preferat întotdeauna soluţionarea disputelor prin înţelegere şi respect reciproc, dar a subliniat că acest lucru depinde de disponibilitatea reală a celeilalte părţi, notează sursa.
Qatarul, care a jucat un rol important în medierea tensiunilor dintre cele două state anul trecut, încearcă din nou să contribuie la detensionarea situaţiei, în colaborare cu alte ţări.
Escaladarea riscă să declanşeze un conflict de durată la graniţă. Ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Muhammad Asif, a declarat că „răbdarea s-a epuizat” şi că situaţia a devenit un „război deschis”. Ministerul pakistanez de Externe a avertizat că orice noi provocări sau tentative ale unor grupări „teroriste” de a ataca Pakistanul vor primi un răspuns „măsurat, decisiv şi adecvat”.
Pakistanul dispune de armament nuclear şi de o forţă militară considerabil superioară celei afgane. Cu toate acestea, talibanii au experienţă îndelungată în războiul de gherilă, acumulată în deceniile de confruntări cu forţele internaţionale conduse de SUA, înainte de revenirea lor la putere în 2021, conform Reuters.
















































Opinia Cititorului