Aeroportul din Hamburg a fost evacuat
Andrei StanInternaţional / 12 februarie 2017
Andrei StanInternaţional / 12 februarie 2017
S.A.Companii / 12 februarie 2017
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a înregistrat un avans de 8,6% al veniturilor proprii în 2016, faţă de anul anterior, de la 1,2 miliarde lei la 1,31 miliarde lei, pe fondul intensificării acţiunilor de control şi a traficului, potrivit datelor preliminare transmise de companie la solicitarea News.ro.
C.I.Ziarul BURSA #Companii / 7 februarie 2017
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis, în decembrie 2016, suspendarea pentru trei luni, până în prima lună a primăverii, a contractului de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti, pentru că iarna nu se pot efectua investigaţii de teren, potrivit unui comunicat al companiei publicat ieri.
Ziarul BURSA #Companii / 6 februarie 2017
Este prioritară luarea unei decizii în privinţa Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR), pentru că aceasta nu este funcţională şi blochează scoaterea la licitaţie de noi proiecte de investiţii, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, după dezbaterile pe proiectul de buget pe 2017 al ministerului de resort, din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.
PAULA BULZAN, AradZiarul BURSA #Companii / 1 februarie 2017
Andrei StanCompanii / 23 ianuarie 2017
Andrei StanCompanii / 22 ianuarie 2017
Ion MarianCompanii / 17 ianuarie 2017
Jose FierroCompanii / 17 ianuarie 2017
Andrei StanCompanii / 13 ianuarie 2017
Andreea StoicaMiscellanea / 11 ianuarie 2017
Andrei StanCompanii / 11 ianuarie 2017
Ion MarianCompanii / 10 ianuarie 2017
Gabriel TănaseInternaţional / 10 ianuarie 2017
Mathias KleinCompanii / 8 ianuarie 2017
Andrei StanMiscellanea / 7 ianuarie 2017
Andrei StanCompanii / 7 ianuarie 2017
G.T.Companii / 7 ianuarie 2017
S.A.Companii / 7 ianuarie 2017
Andrei StanCompanii / 7 ianuarie 2017
Andrei StanMiscellanea / 6 ianuarie 2017
Andrei StanCompanii / 5 ianuarie 2017
Stelian BădescuMiscellanea / 3 ianuarie 2017
Mathias KleinCompanii / 30 decembrie 2016
ADELINA TOADERZiarul BURSA #Companii / 16 decembrie 2016
Miscellanea /M.P. - 3 martie, 10:09
Internaţional /S.B. - 3 martie, 09:55
Sport /S.B. - 3 martie, 09:50
Sport /S.B. - 3 martie, 09:48
Sport /S.B. - 3 martie, 09:46
Sport /S.B. - 3 martie, 09:45
Companii /Emilia Olescu - 20 iunie
Companii /Marius Mataragis - 20 iunie
Editorial /Cornel Codiţă - 20 iunie
![]() | 5.0472 |
![]() | 4.3797 |
![]() | 5.3628 |
![]() | 5.9083 |
![]() | 472.4081 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 3 martie
Piaţa de Capital /A.V. - 28 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 26 februarie
Emilia Olescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (translated by Cosmin Ghidoveanu)
C.I. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
EMILIA OLESCU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Emilia Olescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)