Trei firme din Franţa sunt condamnate pentru fraude europene

A.M.
Companii / 2 septembrie, 14:41

Trei firme din Franţa sunt condamnate pentru fraude europene

Tribunalul Penal din Paris a condamnat miercuri trei companii franceze şi pe cei doi directori ai acestora pentru o fraudă de 275.800 de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională, informează Parchetul European.

Magistraţii au dictat pedepse cu suspendare de unsprezece şi, respectiv, zece luni de închisoare pentru cei doi directori, transmite instituţia europeană. Aceştia au primit amenzi individuale de 20.000 de euro, cu aplicarea unei suspendări pentru jumătate din sumă, şi o interdicţie de opt luni pentru ocuparea unor funcţii publice, conform sursei citate. Instanţa a sancţionat cele trei companii prin penalităţi de confiscare în valoare totală de 275.800 de euro, arată autoritatea.

Oficiul Naţional Antifraudă din Franţa a derulat investigaţia sub conducerea Parchetului European, ca urmare a unor nereguli detectate de Consiliul Regional Nouvelle-Aquitaine în documentaţia pentru obţinerea fondurilor, potrivit instituţiei. Compania principală a încasat suma de 275.800 de euro pentru construcţia unui centru de tratare şi reciclare a deşeurilor în Ţara Bascilor, raportează autoritatea europeană. Beneficiarii au ascuns demararea lucrărilor şi a operaţiunilor financiare înaintea depunerii cererii de subvenţionare şi au prezentat devize şi facturi falsificate pentru justificarea cheltuielilor, indică Parchetul European.

Inculpaţii şi-au recunoscut vinovăţia referitoare la declaraţiile false şi la spălarea banilor prin tranzacţii bancare, informează instituţia. Persoanele condamnate au rambursat integral fondurile către autoritatea regională responsabilă cu gestionarea programului european din regiunea Nouvelle-Aquitaine, notează sursa citată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb