Trei scaleup-uri la un milion de locuitori - indicatorul ce arată neperformanţa economiei naţionale

Ţara noastră rămâne, în continuare, un actor marginal în cursa pentru construirea companiilor viitorului, potrivit celui mai recent European Startup and Scaleup Scoreboard al Comisiei Europene, ce arată că România are doar aproximativ trei companii de tip scaleup la un milion de locuitori, de aproape trei ori sub media Uniunii Europene, estimată la 8,1, şi se află la o distanţă uriaşă de liderii continentului. Sursa citată arată că Irlanda înregistrează un indicator de 415,3, Suedia 354,7, iar Danemarca 274,3, diferenţe care nu reflectă doar performanţa unor ecosisteme antreprenoriale, ci şi capacitatea acestor economii de a transforma ideile inovatoare în afaceri mature, capabile să cucerească pieţele internaţionale.

Pentru România, această statistică este mai mult decât un clasament nefavorabil; ea arată că economia românească produce antreprenori şi startup-uri, însă foarte puţine dintre acestea reuşesc să treacă pragul critic dintre o idee promiţătoare şi o companie capabilă să genereze sute sau mii de locuri de muncă, să atragă investiţii de sute de milioane de euro şi să devină un actor relevant pe piaţa europeană sau mondială.

Această concluzie este cu atât mai importantă cu cât, în ultimii ani, competiţia economică mondială s-a schimbat radical. Dacă în urmă cu un deceniu guvernele şi investitorii urmăreau aproape exclusiv numărul startup-urilor înfiinţate anual, astăzi adevărata miză este reprezentată de companiile care reuşesc să supravieţuiască fazei de început şi să intre într-un proces accelerat de dezvoltare. Aceste firme sunt denumite scaleup-uri şi sunt considerate, de economişti, adevăratul motor al noii economii. Spre deosebire de startup-uri, care încearcă încă să îşi valideze produsul şi modelul de afaceri, scaleup-urile au depăşit această etapă, şi-au demonstrat viabilitatea economică şi intră într-o fază de creştere rapidă şi sustenabilă a veniturilor, a investiţiilor şi a numărului de angajaţi. În cele mai multe cazuri, sunt companii cu o vechime de cel mult zece ani, dar care au potenţialul de a deveni, într-un interval relativ scurt, lideri regionali sau chiar globali.

Importanţa lor pentru economie este uriaşă. Studiile OECD şi ale Comisiei Europene arată că, deşi reprezintă doar o fracţiune din totalul companiilor nou înfiinţate, scaleup-urile generează o parte disproporţionat de mare din noile locuri de muncă, din investiţiile private şi din creşterea productivităţii. Sunt firmele care cumpără tehnologii noi, dezvoltă produse inovatoare, exportă servicii cu valoare adăugată ridicată şi atrag capital internaţional. Din acest motiv, economiile dezvoltate nu mai urmăresc doar câte companii noi apar într-un an, ci mai ales câte dintre acestea reuşesc să devină suficient de mari pentru a schimba pieţe întregi.

• Lipsa de finanţare, principalul motiv al blocării scale-up pentru start-up-uri

Pentru ţara noastră, această schimbare de perspectivă este esenţială. În ultimul deceniu, ecosistemul local al startup-urilor s-a dezvoltat vizibil: au apărut hub-uri de inovare, acceleratoare de afaceri, fonduri de investiţii şi programe de finanţare europeană, iar tot mai mulţi tineri antreprenori au început să construiască produse competitive la nivel internaţional.

Cu toate acestea, foarte puţine companii reuşesc să facă pasul decisiv către etapa de scaleup. Problema nu mai este lipsa ideilor şi nici lipsa talentului tehnic, mai ales că România produce anual mii de absolvenţi în domeniul informaticii şi ingineriei, iar specialiştii noştri sunt apreciaţi în marile companii tehnologice ale lumii. Blocajul apare în momentul în care o companie are nevoie de finanţări consistente pentru a se extinde rapid pe pieţele externe, pentru a cumpăra alte firme, pentru a deschide birouri în străinătate sau pentru a investi masiv în cercetare şi dezvoltare. În această etapă, ecosistemul românesc continuă să fie insuficient dezvoltat.

Diferenţa faţă de liderii europeni este vizibilă aproape la fiecare indicator relevant. Irlanda, Suedia şi Danemarca nu produc neapărat mai mulţi antreprenori decât România, însă oferă un mediu în care firmele inovatoare pot creşte mult mai rapid. Pieţele lor de capital sunt incomparabil mai dezvoltate, fondurile de venture capital şi private equity administrează resurse financiare consistente, iar colaborarea dintre universităţi, institute de cercetare şi mediul privat funcţionează de decenii.

România nu porneşte de la zero, însă decalajul rămâne semnificativ. În ultimii ani au apărut câteva exemple de companii care au demonstrat că succesul internaţional este posibil. UiPath a devenit primul unicorn românesc şi unul dintre cele mai spectaculoase exemple de dezvoltare globală pornită din Europa Centrală şi de Est. Alte companii precum FintechOS, DRUID AI, FlowX.AI, Bible Chat sau Creatopy au atras investiţii importante şi şi-au construit o prezenţă pe pieţele occidentale. Cu toate acestea, succesul lor rămâne mai degrabă excepţia decât regula. În multe cazuri, firmele româneşti aleg să îşi mute sediul juridic în Statele Unite, Marea Britanie sau alte jurisdicţii europene pentru a avea acces mai uşor la investitori şi la pieţe financiare mai dezvoltate. Astfel, valoarea adăugată creată de antreprenorii români este contabilizată, de multe ori, în alte economii.

Această situaţie explică de ce ţara noastră continuă să ocupe poziţii modeste în majoritatea clasamentelor europene privind inovarea şi competitivitatea. Potrivit European Innovation Scoreboard, ţara noastră face parte din categoria „emerging innovators”, adică statele cu cele mai reduse performanţe în materie de inovare. Cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare rămân printre cele mai mici din Uniunea Europeană, investiţiile private sunt limitate, iar legătura dintre mediul universitar şi economie este încă slab dezvoltată. În lipsa unui ecosistem complet, capabil să susţină dezvoltarea companiilor în toate etapele lor, multe startup-uri promiţătoare rămân captive într-o zonă de creştere modestă sau aleg să îşi continue dezvoltarea în alte ţări.

• Competitivitatea scale-up-urilor, obiectiv important pentru dezvoltarea economică

În acest context, rezultatele celui mai recent raport al European Scaleup Institute capătă o semnificaţie aparte. Analiza arată că între 2023 şi 2024 cele mai rapide ritmuri de creştere au fost înregistrate de Letonia, Portugalia şi Grecia, state care, asemenea României, nu făceau parte până de curând din nucleul tradiţional al inovării europene. Creşterea s-a reflectat în special în extinderea numărului de angajaţi, semn că firmele respective au intrat într-o etapă accelerată de dezvoltare. La polul opus, Irlanda, Luxemburg şi Estonia au consemnat cele mai importante scăderi ale ritmului de creştere. La prima vedere, rezultatul poate părea surprinzător, însă el nu înseamnă că liderii europeni îşi pierd avantajul competitiv. În realitate, statele cu ecosisteme mature pornesc de la baze mult mai ridicate, iar ritmurile foarte mari de creştere sunt mai dificil de menţinut pe termen lung. În schimb, economiile aflate într-o etapă de recuperare pot înregistra creşteri spectaculoase pornind de la un număr relativ redus de companii.

Tocmai acesta este paradoxul pe care îl evidenţiază statisticile europene. Letonia apare simultan printre statele cu cea mai rapidă creştere şi printre cele cu cea mai redusă densitate de scaleup-uri raportată la populaţie. Acest lucru demonstrează că un ritm anual ridicat nu este suficient pentru a construi un ecosistem matur. Contează şi masa critică de companii, accesul la capital şi continuitatea investiţiilor pe termen lung. Din această perspectivă, România are încă de recuperat nu doar un decalaj cantitativ, ci şi unul structural, legat de modul în care economia transformă cercetarea, inovaţia şi spiritul antreprenorial în companii mari, capabile să concureze pe piaţa globală.

Această transformare nu este întâmplătoare şi nici rezultatul exclusiv al iniţiativei private. În spatele ecosistemelor performante se află politici publice coerente, pieţe financiare mature şi investiţii consistente în cercetare şi dezvoltare.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) avertizează că statele europene cheltuiesc anual miliarde de euro pentru incubatoare de afaceri, acceleratoare, programe de mentorat şi scheme de finanţare destinate startup-urilor şi scaleup-urilor, considerând că acestea reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru stimularea competitivităţii, a productivităţii şi a ocupării forţei de muncă. În opinia organizaţiei, provocarea nu mai este înfiinţarea unui număr cât mai mare de startup-uri, ci crearea condiţiilor necesare pentru ca un număr cât mai mare dintre acestea să poată traversa etapa critică a dezvoltării şi să devină companii capabile să concureze la nivel global. Experienţa ultimului deceniu arată că numeroase firme europene dezvoltă tehnologii de vârf, însă prea puţine reuşesc să ajungă la dimensiunea unor giganţi precum Nvidia, OpenAI, SpaceX, Stripe sau ByteDance, multe fiind cumpărate înainte de maturizare de investitori americani sau asiatici ori alegând să îşi mute sediul în jurisdicţii cu acces mai facil la capital.

• 5 miliarde euro pentru finanţarea scale-up-ului companiilor deep-tech

Această problemă a devenit atât de importantă încât Uniunea Europeană a început să o trateze ca pe o chestiune de securitate economică şi de autonomie strategică. Dacă în urmă cu două decenii competitivitatea era asociată în principal cu industria auto, industria chimică sau producţia manufacturieră, astăzi avantajul economic este determinat tot mai mult de capacitatea unei economii de a produce tehnologii disruptive şi companii care le comercializează la scară globală. Inteligenţa artificială, semiconductorii, calculul cuantic, biotehnologiile, tehnologiile energetice şi industria spaţială au devenit domenii în care competiţia economică se confundă tot mai mult cu competiţia geopolitică. Statele Unite şi China investesc sute de miliarde de dolari în aceste sectoare, iar Europa încearcă să recupereze decalajul printr-o strategie care pune accent pe dezvoltarea propriilor campioni tehnologici.

În acest context trebuie privită şi iniţiativa Comisiei Europene de a mobiliza aproximativ cinci miliarde de euro pentru susţinerea companiilor europene aflate în faza de scaleup, în special în domeniul deep-tech. Obiectivul nu este doar finanţarea unor firme promiţătoare, ci păstrarea în Europa a proprietăţii intelectuale, a centrelor de cercetare şi a valorii economice generate de acestea. În ultimii ani, numeroase startup-uri europene au fost obligate să îşi mute sediul în Statele Unite pentru a avea acces la runde de finanţare de sute de milioane de dolari, finanţări care în Europa sunt încă relativ rare. Bruxelles-ul încearcă astfel să reducă unul dintre cele mai importante dezavantaje competitive ale continentului: dificultatea transformării excelenţei ştiinţifice în companii globale.

Datele arată că această schimbare începe deja să producă efecte. Potrivit celui mai recent raport al European Innovation Council, companiile sprijinite prin programele europene au atras investiţii private de peste 15 miliarde de euro, au generat noi unicorni şi au realizat numeroase runde de finanţare care depăşesc pragul de 100 de milioane de euro. Un alt indicator important este faptul că aproximativ 80% dintre investiţiile realizate implică fluxuri transfrontaliere de capital, ceea ce demonstrează că piaţa europeană începe să funcţioneze tot mai integrat. Pentru investitori, acest lucru înseamnă acces la o bază mult mai largă de proiecte inovatoare, iar pentru antreprenori, posibilitatea de a găsi finanţare fără a fi obligaţi să îşi mute afacerile în afara Uniunii Europene.

• Cele mai multe scale-up-uri sunt în IT&C, serviciile suport şi sectorul energetic

O altă concluzie interesantă a raportului European Scaleup Institute priveşte sectoarele economice în care se concentrează această creştere. La o primă vedere, agricultura şi pescuitul au înregistrat cea mai rapidă accelerare între 2023 şi 2024, însă analiza pe termen mai lung arată o imagine diferită. În intervalul 2020-2024, cele mai dinamice domenii au fost tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, serviciile suport pentru afaceri şi sectorul energiei electrice, gazelor şi producţiei de energie termică. Evoluţia nu este întâmplătoare. Digitalizarea economiei europene, dezvoltarea inteligenţei artificiale şi tranziţia către energie curată au generat o cerere fără precedent pentru soluţii tehnologice noi, iar companiile capabile să răspundă rapid acestor transformări au intrat într-un proces accelerat de dezvoltare.

Sectorul energetic reprezintă probabil cel mai spectaculos exemplu. Criza energetică declanşată după invadarea Ucrainei de către Rusia, combinată cu obiectivele climatice ale Uniunii Europene şi cu investiţiile masive în surse regenerabile, reţele inteligente şi soluţii de stocare a energiei, a creat condiţiile apariţiei unei noi generaţii de companii inovatoare. În doar câţiva ani, tehnologiile asociate energiei verzi au trecut de la statutul de nişă la cel de industrie strategică. Pentru Europa, această evoluţie are o dublă semnificaţie: contribuie la reducerea dependenţei energetice şi creează noi avantaje competitive pe piaţa mondială.

Pentru autorităţile centrale de la Bucureşti, adevărata provocare nu este să creeze încă un program de finanţare şi nici să organizeze încă o conferinţă despre inovare. Miza este construirea unui ecosistem complet, capabil să însoţească o companie pe întregul său parcurs, de la idee la extinderea internaţională. Aceasta presupune universităţi conectate la mediul economic, institute de cercetare orientate către transfer tehnologic, pieţe financiare capabile să mobilizeze capital privat, fonduri de investiţii suficient de mari pentru a susţine dezvoltarea accelerată şi politici publice stabile, predictibile şi orientate către competitivitate.

Ţara noastră are antreprenori creativi, ingineri performanţi şi cercetători capabili să concureze la nivel internaţional. Ceea ce lipseşte este mecanismul prin care aceste resurse să fie transformate în afaceri mari, capabile să exporte tehnologie, să atragă capital şi să creeze valoare adăugată în economia naţională. Cele aproximativ trei scaleup-uri raportate la un milion de locuitori reprezintă, în acest context, mai mult decât o statistică nefavorabilă, ci reflectă distanţa care separă încă economia românească de statele europene ce au înţeles că prosperitatea viitorului nu va fi construită în jurul materiilor prime sau al forţei de muncă ieftine, ci în jurul companiilor capabile să transforme cunoaşterea în produse, servicii şi tehnologii cu impact global.