Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că speră ca Vladimir Putin „să se comporte bine” şi să facă paşi spre încheierea războiului din Ucraina, dar a recunoscut că este posibil ca liderul de la Kremlin să nu dorească semnarea unui acord, scrie Reuters, de la care relatăm cele e urmează.
„Cred că Putin s-a săturat. Cred că toţi s-au săturat, dar nu se ştie niciodată. Este posibil să nu vrea să încheie un acord”, a afirmat Trump într-un interviu la Fox News, avertizând că preşedintele rus se va confrunta cu o „situaţie dificilă” dacă va refuza negocierile.
Declaraţiile au fost făcute la o zi după întâlnirea de la Casa Albă cu Volodimir Zelenski şi mai mulţi lideri europeni, în cadrul căreia Trump a anunţat pregătirea unei reuniuni bilaterale Putin-Zelenski, urmată de un summit trilateral cu participarea sa. Cancelarul german Friedrich Merz a confirmat că liderul rus a acceptat o asemenea întâlnire în următoarele două săptămâni, conform sursei citate.
În privinţa garanţiilor de securitate cerute de Ucraina, Trump a precizat că Europa este dispusă să trimită trupe, dar Statele Unite nu vor face acest lucru, oferind doar alte forme de sprijin, „probabil de transport aerian”. „Va exista o formă de securitate. Nu poate fi NATO”, a subliniat liderul american.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că detaliile garanţiilor vor fi puse „pe hârtie şi oficializate” în următoarea săptămână, subliniind că eventualele concesii teritoriale rămân „o chestiune între mine şi Putin”.
1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 19.08.2025, 21:04)
...