Grids Package: Planul UE care ar putea lăsa prosumatorii şi maşinile electrice cu bateriile goale

Propunerea Comisiei Europene privind modernizarea reţelelor energetice ale UE, prezentată miercuri, 10 decembrie, se prezintă oficial ca un salt înainte, dar dacă privim în profunzime documentele, de la „Guidance on efficient and timely grid connections” la „Planul de acţiune pentru energie la preţuri accesibile”, propunerea de Regulament TEN-E revizuit şi comunicatul privind Grids Package, ceea ce se conturează este un conglomerat de ambiţii declarative, lipsuri structurale, riscuri majorate şi o serie de implicaţii tehnice insuficient evaluate, care pot afecta direct consumatorii, industria şi securitatea energetică a statelor membre. În esenţă, Comisia identifică perfect problemele, dar oferă soluţii care fie nu atacă rădăcina lor reală, fie deschid uşi periculoase pentru viitorul controlului asupra energiei şi al fluxurilor din reţea.

Pachetul european al reţelelor energetice promite modernizare, dar ascunde un risc major pentru cetăţeni: integrarea forţată a bateriilor private în echilibrarea reţelei. Sub pretextul „flexibilităţii”, noul cadru poate transforma prosumatorii şi deţinătorii de automobile electrice în simple rezervoare de energie ale sistemului, vulnerabile la descărcări neanunţate atunci când operatorii consideră necesar. În timp ce Bruxellesul vorbeşte despre eficienţă şi competitivitate, milioane de europeni riscă să se trezească dimineaţa cu bateriile golite şi cu autonomia energetică grav compromisă.

De altfel, introducerea obligatorie, prin pachetul de modernizare, a conceptului de „flexible connection agreements”, reprezintă un punct vulnerabil major al propunerii Comisiei Europene. În teorie, acestea permit conectarea mai multor unităţi - producători, baterii, consumatori mari - chiar şi în zone cu capacitate insuficientă. În practică, înseamnă că operatorii pot limita, reduce sau controla energia livrată sau produsă în funcţie de starea reţelei.

Mai mult, propunerea deschide larg uşa către utilizarea bateriilor private ca resurse sistemice. La nivel tehnic şi juridic, integrarea acestora în categoria „vehicule energetice” sau „asset-uri sistemice” ar permite operatorilor să extragă energie din baterii în numele stabilităţii reţelei. Niciunul dintre documentele prezentate miercuri de Comisia Europeană nu exclude explicit această posibilitate, ci promovează intens flexibilitatea, demand-response şi integrarea completă a stocării în mecanismele de echilibrare.

În logica viitoarelor reguli - dacă acestea vor fi adoptate în actuala formă de Parlamentul European, odată conectată la reţea, o baterie devine un element flexibil al sistemului, iar sistemul decide când această flexibilitate este necesară. Se poate ajunge în situaţia în care prosumatorii îşi lasă bateriile la încărcat sau pline seara, iar dimineaţa le găsesc aproape goale, deoarece reţeaua a preluat energia pe timpul nopţii pentru a acoperi vârfurile locale de consum de energie electrică sau pentru a rezolva congestii.

Acelaşi risc planează asupra proprietarilor de automobile electrice: în absenţa unor garanţii juridice foarte clare, încărcarea bidirecţională (V2G - vehicle-to-grid), pe care Comisia o încurajează prin pachetul legislativ, poate transforma maşinile personale în baterii tampon ale sistemului energetic, vulnerabile la descărcări neanunţate. În mod revelator, în niciunul dintre texte Comisia nu stabileşte că această flexibilitate trebuie să fie opţională, contractuală, voluntară şi 100% controlată de utilizator. Deşi recunoaşte că jumătate dintre statele UE se confruntă deja cu cozi uriaşe la conectare, în unele ţări peste 50% din capacitatea rezervată rămâne neutilizată, blocând proiecte reale, soluţia propusă nu este eliminarea factorilor care produc blocajul, ci rescrierea regulilor astfel încât reţeaua să poată „folosi” mai bine ce are, adică flexibilitatea consumatorilor. Concret: nu se măreşte suficient capacitatea fizică, ci se deschide calea către accesul direct la resursele private de stocare.

• Centralizarea deciziei privind investiţiile în reţele, scopul Grids Package

Comisia Europeană mai insistă că modernizarea reţelelor este esenţială pentru competitivitate, în contextul în care preţurile europene din electricitate pentru industrie sunt aproape duble faţă de perioada 2014-2020, iar în 2024 preţurile din UE au fost de 2,2 ori mai mari decât în SUA şi de două ori peste cele din China. Totuşi, Comisia tratează cauzele acestor diferenţe într-o manieră superficială. Ea recunoaşte explicit că aproape 29% din producţia UE se bazează încă pe combustibili fosili şi că 98% din importurile de petrol şi gaze expun Europa la volatilitate geopolitică, dar răspunsul său politic cheamă la o extindere masivă a electrificării fără asumarea faptului că reţelele actuale nu pot suporta această povară.

Costurile congestionării, care se ridicau deja la 5,2 miliarde euro în anul 2022, cu risc de 26 miliarde euro până în 2030, sunt menţionate, dar Comisia nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru întârzierile birocratice pe care tot ea le-a creat prin propriile reguli de autorizare. În loc să simplifice radical aceste proceduri, propunerea prezentată miercuri, 10 decembrie, introduce noi niveluri de coordonare, noi structuri, noi planuri, noi cicluri de analiză, care vor încetini procesul exact în momentul în care Europa are nevoie de rapiditate, nu de arhitecturi normative hipertrofiate.

Apoi, Comisia susţine necesitatea unui „central EU scenario”, o abordare în care planificarea reţelelor va fi condusă de la Bruxelles şi nu de operatorii care înţeleg realităţile tehnice ale fiecărui sistem naţional. Deşi această idee este prezentată ca un progres, ea ignoră faptul că o astfel de centralizare poate produce decizii de investiţii greşite, costuri nejustificate şi tensiuni între statele membre. Multe dintre statele membre şi operatori au respins deja ideea unui control top-down asupra planificării, argumentând că TYNDP trebuie să reflecte necesităţile sistemelor, nu proiecte politice abstracte în care Bruxellesul decide ce e prioritar pentru toată Europa. Potrivit lor, această mutare transformă infrastructura într-un instrument politic, nu într-un pilon tehnic al securităţii energetice.

• Proiectele TEN-E, selectate la finanţare de Comisia Europeană

Pachetul TEN-E evidenţiază şi el probleme majore. De exemplu, Comisia admite că proiectele transfrontaliere sunt atât de întârziate încât jumătate din nevoile pentru 2030 nu vor fi acoperite (41 din 88 Gigawaţi necesari). Răspunsul? Introducerea unui mecanism de „gap filling” care permite Comisiei să impună selectarea unor proiecte considerate strategice de la Bruxelles, chiar dacă statele membre nu sunt de acord. În realitate, aceasta reprezintă o recentralizare coercitivă a planificării energetice, cu riscuri uriaşe: costuri redistribuite, investiţii impuse, dependenţă structurală între state şi posibile vulnerabilităţi de securitate energetică.

Comunicarea privind Grids Package vorbeşte despre cost sharing, bundling şi special purpose vehicles, ca nouă metodă de a răspândi nota de plată a infrastructurii. Practic, proiectele care aduc beneficii altor state vor fi plătite şi de consumatorii din ţările gazdă, ceea ce poate crea o creştere suplimentară a facturilor, într-un moment în care Comisia însăşi recunoaşte că preţurile din UE sunt deja la cote care provoacă dezindustrializare masivă.

Departe de a reduce costurile, pachetul legislativ propus miercuri de Executivul comunitar riscă să le amplifice prin investiţii comandate politic şi distribuite financiar în mod arbitrar. Iar în tot acest timp, Comisia ignoră o realitate fundamentală: blocajele din reţele nu provin doar din lipsa fizică de capacitate, ci din anii de politici incoerente, reglementări birocratice, subinvestiţii cronice, întârzieri administrative şi lipsa unei strategii industriale privind lanţurile de aprovizionare pentru infrastructura energetică.

În concluzie, deşi Comisia Europeană îşi prezintă propunerile ca pe un mare pas către o Uniune Energetică robustă, realitatea din documente arată un sistem de reguli incomplete, periculoase şi insuficient fundamentate tehnic. În loc să producă securitate energetică, pachetul riscă să creeze dependenţă de flexibilitatea consumatorilor şi de bateriile lor private. În loc să reducă facturile, poate redistribui costurile către gospodării şi industrie. În loc să accelereze modernizarea, poate introduce noi niveluri de complexitate şi control centralizat.

Europa are nevoie de reţele mai bune, nu de acces arbitrar la energia cetăţenilor. Iar dacă această direcţie nu este corectată acum, riscăm să intrăm într-o eră în care autonomia energetică individuală devine o ficţiune, iar sistemul poate decide când şi câtă energie din bateriile oamenilor trebuie extrasă „pentru binele reţelei”.