Preşedintele SUA, Donald Trump, a promis luni că va face tot ce poate pentru ca Siria să aibă succes, după discuţii istorice cu preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa, un fost comandant al-Qaida care până de curând era sancţionat de Washington ca terorist străin, potrivit news.ro.
Vizita lui al-Sharaa la Casa Albă a încununat un an uimitor pentru rebelul devenit conducător, care l-a răsturnat de la putere pe liderul autocrat Bashar al-Assad şi de atunci face deplasări externe încercând să se prezinte ca un lider moderat care doreşte să unifice naţiunea devastată de război şi să pună capăt deceniilor de izolare internaţională.
Unul dintre principalele obiective ale lui Sharaa la Washington a fost să facă presiuni pentru eliminarea completă a celor mai dure sancţiuni impuse de SUA. În timp ce se întâlnea cu Trump în spatele uşilor închise, Departamentul Trezoreriei SUA a anunţat o prelungire cu 180 de zile a suspendării aplicării aşa-numitelor sancţiuni Caesar, dar numai Congresul SUA le poate ridica în totalitate.
Trump s-a întâlnit cu al-Sharaa în cadrul primei vizite a unui preşedinte sirian la Washington, la şase luni după o primă întâlnire a lor în Arabia Saudită, când liderul american a prefigurat planuri de ridicare a sancţiunilor, şi la doar câteva zile după ce SUA au declarat că acesta nu mai este un „terorist global special desemnat”.
Într-o primire neobişnuit de discretă, Sharaa, care a avut pusă cândva o recompensă de 10 milioane de dolari pe capul său, a sosit fără fanfara acordată de obicei demnitarilor străini. El a intrat pe o uşă laterală, unde reporterii l-au zărit doar pentru o clipă, în loc să intre pe uşa principală a aripii vestice, unde camerele de filmat îl surprind adesea pe Trump salutând personalităţi importante, notează Reuters.
Vorbind apoi reporterilor, Trump l-a lăudat pe Sharaa ca fiind un „lider puternic” şi şi-a exprimat încrederea în el. „Vom face tot ce putem pentru ca Siria să aibă succes”, a spus preşedintele american.
Dar Trump a făcut şi o aluzie la trecutul controversat al lui Sharaa. „Cu toţii am avut un trecut dificil”, a menţionat el.
Promiţând „continuarea relaxării sancţiunilor”, Departamentul Trezoreriei a anunţat un nou ordin care înlocuieşte derogarea din 23 mai privind aplicarea Legii Caesar din 2019, care impunea sancţiuni severe pentru încălcările drepturilor omului comise sub regimul Assad. Măsura a prelungit, în esenţă, derogarea cu încă 180 de zile,
Sharaa, în vârstă de 43 de ani, a preluat puterea anul trecut, după ce luptătorii săi islamişti au lansat o ofensivă fulgerătoare şi în câteva zile l-au răsturnat pe preşedintele sirian Assad, aflat la putere de mult timp, la 8 decembrie.
De atunci, Siria s-a îndepărtat într-un ritm ameţitor de aliaţii cheie ai lui Assad, Iranul şi Rusia, şi s-a apropiat de Turcia, Golf şi Washington.
Securitatea a fost, de asemenea, unul dintre principalele subiecte ale întâlnirii dintre Sharaa şi Trump, care, într-o schimbare majoră a politicii SUA, a căutat să ajute fragila tranziţie a Siriei.
SUA mediază discuţii despre un posibil pact de securitate între Siria şi Israel, ţară care rămâne circumspectă în privinţa fostelor legături militante ale lui Sharaa. Reuters a relatat săptămâna trecută că SUA intenţionează să stabilească o prezenţă militară la o bază aeriană din Damasc.
Siria a semnat recent o declaraţie de cooperare politică cu „Coaliţia globală pentru înfrângerea Statului Islamic” condusă de SUA, a anunţat luni ministrul sirian al informaţiilor într-o postare pe X.
„Acordul este de natură politică şi până în prezent nu conţine elemente militare”, a precizat el.
Cu doar câteva ore înainte de discuţiile istorice de la Casa Albă, au apărut informaţii despre două comploturi separate ale Statului Islamic pentru asasinarea lui Sharaa, care au fost dejucate în ultimele luni, potrivit unui oficial sirian de rang înalt din domeniul securităţii şi unui înalt oficial din Orientul Mijlociu.
În weekend, Ministerul de Interne sirian a lansat o campanie naţională care vizează celulele Statului Islamic din toată ţara, arestând peste 70 de suspecţi, potrivit presei guvernamentale.
Structura socială a Siriei a fost pusă la încercare în ultima perioadă. Noile valuri de violenţă sectară au provocat moartea a peste 2.500 de persoane de la căderea lui Assad, adâncind rănile războiului civil şi punând sub semnul întrebării capacitatea noilor conducători de a guverna pentru toţi sirienii.
Interesul lui Trump pentru Siria vine în contextul în care administraţia sa încearcă să menţină intact acordul de încetare a focului din Gaza, negociat de SUA între Israel şi militanţii Hamas, şi să promoveze planul său în 20 de puncte pentru a pune capăt războiului care durează de doi ani.
Schimbarea lui Sharaa nu este mai puţin impresionantă decât cea a ţării sale. El s-a alăturat al-Qaida în Irak în perioada invaziei conduse de SUA în 2003 şi a petrecut ani de zile într-o închisoare americană din Irak, înainte de a se întoarce în Siria pentru a se alătura insurgenţei împotriva lui Assad.
În 2013, SUA l-au desemnat pe Sharaa, cunoscut atunci sub numele de Abu Mohammad al-Golani, drept terorist pentru legăturile sale cu al-Qaida. El a rupt legăturile cu grupul în 2016 şi şi-a consolidat influenţa în nord-vestul Siriei.
SUA au eliminat recompensa pentru prinderea lui Sharaa în decembrie, iar săptămâna trecută, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a ridicat sancţiunile legate de terorism impuse asupra lui şi a ministrului său de interne, Anas Khattab.















































Opinia Cititorului