UE alocă 330 de milioane de euro pentru cercetare şi inovare în domeniul nuclear

L.L.
Internaţional / 19 martie, 15:37

UE alocă 330 de milioane de euro pentru cercetare şi inovare în domeniul nuclear

Comisia Europeană a adoptat joi programul de lucru pentru 2026-2027 al „Programului pentru cercetare şi formare al Euratom”, alocând 330 de milioane de euro pentru sprijinirea cercetării, inovării şi formării în domeniul nuclear, informează un comunicat al Comisiei Europene.

Programul, complementar iniţiativei Orizont Europa, urmăreşte consolidarea independenţei energetice, competitivităţii şi poziţiei tehnologice a Uniunii Europene, contribuind totodată la obiectivul de neutralitate climatică până în 2050, menţionează sursa citată.

Un comunicat al Comisiei Europene arată că iniţiativa va sprijini viitoarea strategie a UE privind fuziunea nucleară şi va răspunde interesului crescut pentru reactoarele modulare mici (SMR), cu un accent major pe dezvoltarea energiei de fuziune.

Din totalul fondurilor, 222 de milioane de euro sunt alocate transferului tehnologiilor de fuziune din laborator către sistemele energetice, inclusiv prin crearea unui parteneriat public-privat european şi sprijinirea start-upurilor din domeniu, cu ajutorul Consiliul European pentru Inovare, potrivit sursei menţionate.

Restul de 108 milioane de euro vor finanţa cercetarea şi inovarea în domeniul fisiunii nucleare, inclusiv exploatarea pe termen lung a centralelor existente, dezvoltarea reactoarelor avansate, combustibililor nucleari, radioprotecţiei şi gestionării deşeurilor radioactive, precizează un comunicat al Comisiei Europene.

Programul va sprijini, de asemenea, progresele în medicina nucleară şi va contribui la consolidarea autonomiei UE în producerea de izotopi medicali, relatează sursa citată.

În plus, se precizează în comunicat, iniţiativa urmăreşte dezvoltarea competenţelor în domeniul nuclear şi atragerea de specialişti, prin programe precum granturile Marie Sk³odowska-Curie, facilitând totodată accesul la peste 230 de instalaţii de cercetare nucleară din UE şi integrarea cercetătorilor ucraineni în Spaţiul european de cercetare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4420
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8980
Gram de aur (XAU)Gram de aur667.5562

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb