Un super-ciclu al cheltuielilor publice şi private va accelera creşterea datoriei globale

Inflaţia ridicată a crescut artificial valoarea nominală a Produsului Intern Brut şi a mascat o acumulare record a datoriei globale în prima jumătate a anului, după cum arata datele prezentate de Institute of International Finance (IIF) în raportul Global Debt Monitor (GDM).

Al doilea trimestru s-a încheiat cu o datorie globală de 365,5 trilioane de dolari, pe fondul unei creşteri anuale de 18,1 miliarde de dolari şi a unei creşteri trimestriale de 5,5 miliarde.

Povara datoriei globale, exprimată prin raportarea acesteia la Produsul Intern Brut global, a scăzut uşor, cu 0,2 puncte procentuale faţă de T1 2026, până la 311% (vezi graficul 1).

Atenuarea poverii datoriei globale a avut loc pe fondul unei creşteri trimestriale a PIB-ului global nominal cu 1,8 trilioane de dolari, până la 117,5 trilioane, un nou nivel record, atins pe fondul accentuării presiunilor inflaţioniste.

Soldurile datoriei au atins noi maxime atât în economiile avansate, cât şi în cele emergente, subliniind astfel natura generalizată a acumulării.

La nivelul economiilor avansate, creşterea trimestrială a fost de circa 2,5 trilioane de dolari, până la 255 de trilioane (369,2% din PIB), în timp ce la nivelul economiilor emergente s-a înregistrat un nou record, de 110,6 trilioane de dolari (230,5% din PIB), pe fondul unei creşteri trimestriale de 3 trilioane de dolari (vezi graficul 2).

Raportul de la IIF subliniază că pe măsură ce băncile centrale menţin dobânzile de referinţă la un nivel ridicat, efectul inflaţiei asupra poverii datoriei se atenuează semnificativ, iar situaţia fiscală este tot mai vulnerabilă, în timp ce serviciul datoriei creşte presiunea asupra bugetelor naţionale.

Eficienţa datoriilor în stimularea creşterii economice continuă să se menţină la un nivel scăzut, în condiţiile în care avansul anual din T2 2026, de 18,1 trilioane, a fost însoţit de o creştere a PIB-ului nominal de 5,2 trilioane. Astfel, o creştere anuală a datoriilor cu un dolar a condus la o creştere economică nominală de 0,29 dolari, după creşteri de 0,31 dolari, respectiv 0,33 dolari, în cele două trimestrele anterioare.

După repartizarea sectorială a datoriei globale, cea mai mare creştere trimestrială a fost în sectorul guvernamental, de 2,1 trilioane de dolari, până la un nou record de 110,5 trilioane, ceea ce reprezintă 94,7% din PIB-ul global, urmată de sectorul companiilor nefinanciare, unde datoria a crescut cu 1,7 trilioane, până la 105,1 trilioane, respectiv 89,9% din PIB.

Datoria globală a gospodăriilor a crescut cu 2,4 trilioane de dolari în T2 2026 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unei creşteri trimestriale de 0,8 trilioane, şi a ajuns la 65,7 trilioane de dolari. Ponderea datoriilor gospodăriilor în PIB s-a redus la 55,8%, de la 55,9% în trimestrul anterior.

Documentul de la IIF mai arată că economiile emergente se vor confrunta cu un necesar de refinanţare de peste 3,5 trilioane de dolari până la sfârşitul anului 2026, iar necesarul de refinanţare al economiilor dezvoltate va depăşi 12 trilioane de dolari.

Spre deosebire de deceniul care a urmat crizei financiare globale, caracterizat prin dobânzi apropiate de zero şi chiar negative, guvernele ţărilor dezvoltate se confruntă acum cu cele mai ridicate costuri de împrumut din ultimii douăzeci de ani. Randamentele medii ale titlurilor de stat de zece ani pentru ţările din grupul G7 au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2008, iar cheltuielile cu dobânzile din bugetele naţionale au crescut cu 85%.

Raportul de la IIF subliniază că economiile dezvoltate au plătit în ultimul an peste 3,5 trilioane de dolari doar pentru dobânzile aferente obligaţiunilor de stat.

Această sumă este mai mare decât investiţiile globale în inteligenţa artificială (2,6 trilioane de dolari), apărare (3,1 trilioane) sau tranziţia energetică (3,4 trilioane).

Pentru a reduce costurile de finanţare, trezoreriile naţionale au recurs la o tactică periculoasă, respectiv creşterea accelerată a emisiunilor de obligaţiuni pe termen scurt, cu maturităţi de până la doi ani. Guverne precum cele din SUA, Japonia, Franţa şi Marea Britanie emit masiv titluri pe termen scurt pentru a limita costurile imediate ale cuponului.

În timp ce guvernele caută împrumuturile pe termen scurt, sectorul corporativ, în special din sectorul tehnologiilor avansate, împrumută pe termen lung.

Pe fondul unei datorii de 24 de trilioane de dolari a companiilor nefinanciare din SUA, companiile din sectorul inteligenţei artificiale îşi asigură finanţări pe termen lung.

Analiştii de la IIF arată că această divergenţă a prevenit până acum o confruntare directă pe pieţele de capital, dar dependenţa guvernelor de refinanţări frecvente plasează adevărate bombe cu ceas în bugetele publice.

Deosebit de grav, din perspectiva stabilităţii finanţelor publice, este şi fenomenul permanentizării deficitelor bugetare mari, care au încetat să fie instrumente anticiclice, utilizate doar în cazul recesiunilor.

În aceste condiţii, "politica fiscală devine din ce în ce mai dominantă în raport cu politica monetară", iar "investitorii sunt din ce în ce mai preocupaţi de independenţa băncii centrale".

Cu alegeri legislative şi prezidenţiale la orizont în SUA, Franţa, Spania şi Italia, nu există niciun fel de disponibilitate politică pentru reformarea sistemelor publice de pensii şi sănătate.

Acesta este contextul în care economiştii de la IIF avertizează că "viitorul va fi caracterizat de o intensitate structurală ridicată a datoriei", deoarece "creşterea datoriei globale urmează să se accelereze, pe măsură ce guvernele şi companiile concurează pentru a stimula creşterea economică şi a-şi asigura poziţiile într-o economie remodelată de schimbările structurale".

Cheltuielile pentru sănătate, securitatea energetică, inteligenţa artificială şi tehnologia informaţiei, precum şi apărarea, care formează un aşa-numit "super-ciclu HEAD", vor reconfigura alocarea capitalului.

Se estimează că valoarea totală a cheltuielilor alocate acestor sectoare se va ridica la circa 25 de trilioane de dolari în 2026, iar o pondere tot mai mare a finanţărilor se va face prin emisiuni de obligaţiuni. Mai mult, aceste investiţii manifestă o senzitivitate foarte redusă faţă de nivelul dobânzilor, fiind dictate de imperative geopolitice, demografice şi tehnologice.

Concluzia raportului IIF nu lasă loc de interpretări. Deşi inflaţia poate ascunde problemele unor economii îndatorate, nu le poate rezolva.

Atâta timp cât deficitele sunt adâncite prin promisiuni politice fără acoperire, lumea se îndreaptă spre un viitor în care serviciul datoriei va dicta priorităţile globale, lăsând tot mai puţin spaţiu pentru o creştere economică autentică.