UNSAR: 21 de locuinţe despăgubite în fiecare zi ca urmare a furtunilor şi inundaţiilor

S.B.
Bănci-Asigurări / 5 iunie, 16:53

UNSAR: 21 de locuinţe despăgubite în fiecare zi ca urmare a furtunilor şi inundaţiilor

Furtunile şi ploile abundente din ultimele zile ne reamintesc cât de vulnerabili putem fi în faţa fenomenelor meteo extreme şi cât de importante sunt măsurile de protecţie financiară pentru locuinţe.

Potrivit datelor colectate la nivelul companiilor Membre UNSAR, anul trecut au fost despăgubite, în medie, 21 dosare de daună în fiecare zi pentru acoperirea pagubelor produse locuinţelor de furtuni şi ploi.

Dacă ne raportăm la pagubele produse de furtuni locuinţelor şi bunurilor asigurate în ultimii cinci ani, valoarea despăgubirilor plătite a depăşit 139 milioane lei. Acest sprijin financiar a contribuit la refacerea locuinţelor afectate şi la înlocuirea bunurilor deteriorate, oferind celor peste 24.000 de familii afectate resursele necesare pentru a reveni la normalitate după producerea acestor evenimente.

„Fenomenele meteo extreme sunt tot mai frecvente şi mai intense, iar efectele acestora se resimt direct în viaţa oamenilor. Furtunile, ploile torenţiale sau vijeliile pot provoca daune importante locuinţelor într-un timp foarte scurt. Asigurarea locuinţei reprezintă una dintre cele mai eficiente soluţii de protecţie financiară, oferind sprijin concret atunci când apar astfel de situaţii neprevăzute”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Preşedinte & Director General al UNSAR.

„Nevoia existenţei unei asigurări este mai mult decât evidentă. Pentru familii şi comunităţi mai reziliente, asigurarea facultativă pentru locuinţe este o soluţie care va face mereu diferenţa”, a precizat Alina BĂRBULESCU, Coordonator Secţiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.

UNSAR încurajează proprietarii de locuinţe să se asigure că locuinţele şi bunurile lor beneficiază de protecţie în faţa riscurilor tot mai prezente generate de schimbările climatice.

*

Despre UNSAR

Înfiinţată în 1994, UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector - cheie al economiei româneşti, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 7,5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0710
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.7325

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb