Uzina Ampere ElectriCity din Douai a produs deja 100.000 de exemplare Renault 5 E-Tech

S.E.
Miscellanea / 3 decembrie, 17:03

Uzina Ampere ElectriCity din Douai a produs deja 100.000 de exemplare Renault 5 E-Tech

Uzina Ampere ElectriCity din Douai a produs deja 100.000 de exemplare Renault 5 E-Tech electric, model lansat în octombrie 2024, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, din care urmează să relatăm. Al 100.000-lea vehicul, în echipare Techno şi baterie de 52 kWh (cea mai frecvent întâlnită combinaţie de echipare şi capacitate baterie), a fost asamblată săptămâna trecută.

Câştigătoare a prestigiosului titlu ”Maşina anului 2025”, Renault 5 E-Tech electric vine ca un răspuns asumat şi optimist la provocările tehnologice, sociale şi de mediu ale mobilităţii moderne, jucând un rol important în integrarea vehiculelor electrice în piaţa mainstream.

„La puţin peste un an de la lansare, producţia celui de-al 100.000 vehicul Renault 5 E-Tech electric în Douai reprezintă o dovadă a dedicării echipelor noastre şi a încrederii clienţilor noştri. Sit-ul Ampere din Douai a trecut printr-o transformare profundă către electrificarea completă, fiind animată de pasiunea şi know-how-ul forţei de muncă. Astăzi, sărbătorim mult mai mult decât un număr: onorăm puterea noastră colectivă de a scrie un nou capitol în inovarea durabilă”, a declarat Pierre-Emmanuel Andrieux, Director uzina Ampere Douai

Anul trecut, Renault 5 E-Tech electric a primit, de asemenea, certificarea Origine France Garantie. Fabrica Ampere ElectriCity din Douai produce nu mai puţin de şase modele electrice pe o singură linie: Renault 5, Renault Megane şi Renault Scenic E-Tech electric, Alpine A290, Nissan Micra şi Mitsubishi Eclipse Cross. În fiecare zi sunt fabricate aproximativ 900 de vehicule, dintre care două treimi sunt Renault 5 E-Tech electric. Pentru a realiza acest lucru, forţa de muncă operează în trei ture zilnice: una dimineaţa, una după-amiaza şi, începând cu 13 octombrie, o tură de noapte care funcţionează la jumătate din cota de producţie din timpul zilei.

Renault a decis să construiască majoritatea vehiculelor sale electrice în complexul Ampere ElectriCity, unde două treimi dintre furnizorii săi (inclusiv fabrica Cleon pentru motoare electrice) se află pe o rază de 300 de kilometri, iar majoritatea clienţilor pe o rază de 1.000 de kilometri. Complexul include, de asemenea, fabrica Maubeuge, care asamblează Renault 4 E-Tech electric, şi fabrica Ruitz, specializată în fabricarea pinioanelor pentru cutii de viteze pentru motorizările hibride şi electrice, precum şi în producţia de carcase pentru baterii prin intermediul joint venture-ului Minth Electricity Technology.

„Renault 5 E-Tech electric reprezintă un exemplu concret al capacităţii noastre de a transforma un model iconic într-un motor al competitivităţii şi un exemplu al industriei franceze. Acest succes se bazează pe puterea unui ecosistem local unic şi eficient, care acoperă întregul lanţ valoric, reunind Douai, Cleon pentru motoare electrice, Ruitz, precum şi partenerii şi furnizorii noştri care îşi au sediul în inima regiunii Hauts-de-France. Mai mult decât un succes industrial, este o aventură umană şi colectivă care dovedeşte capacitatea noastră de a combina viteza, inovaţia şi crearea de valoare durabilă pentru clienţii şi regiunile noastre”, a declarat Anne-Catherine Brieux, VP Industrial Operations Ampere şi Alpine.

Renault 5 E-Tech electric se bucură de un succes remarcabil de la lansare: de câteva luni, este numărul unu în segmentul B electric din Europa. De asemenea, ocupă locul al doilea pe piaţa de retail din Europa, luând în calcul toate segmentele. În Franţa, Renault 5 E-Tech electric s-a impus ca numărul unu pe piaţa vehiculelor electrice la începutul anului. O poziţie pe care a atins-o şi în octombrie în Regatul Unit. În Ţările de Jos şi Spania, este numărul unu în segmentul său.

Renault 5 E-Tech electric şi-a început recent călătoria şi în afara Europei, fiind lansat în Turcia şi Israel, iar Marocul s-a alăturat listei luna trecută. Alte pieţe urmează să fie anunţate în 2026.

Succesul pe piaţă va continua şi va creşte în 2026, cu o gamă completă (trei motorizări, două baterii de capacităţi diferite, cinci niveluri de echipare începând de la 25.050 euro cu TVA (pentru versiunea

Five), fără eco-bonusuri guvernamentale), precum şi o serie de upgrade-uri şi caracteristici noi disponibile de la sfârşitul lunii ianuarie.

Atunci, Renault 5 E-Tech electric va primi funcţia One Pedal, începând de la echiparea Techno în sus. Acest al patrulea nivel de frânare regenerativă permite şoferului să oprească vehiculul complet fără a folosi pedala de frână, folosind-o doar pe cea de acceleraţie. Deosebit de utilă în ambuteiaje sau la apropierea de giratorii, indicatoare de oprire sau semafoare aflate pe culoarea roşie, această funcţie contribuie la o conducere mai lină în traficul urban.

Funcţia de monitorizare a atenţiei şoferului va fi, de asemenea, disponibilă. Folosind o cameră instalată la interior pe stâlpul din stanga parbrizului, această funcţie poate detecta oboseala sau dacă atenţia şoferului a fost distrasă. În plus, clienţii pot beneficia acum de un nou serviciu, cu 2 GB/lună de date timp de trei ani sau până la sfârşitul contractului lor cu Mobilize Financial Services (toate contractele, cu excepţia creditului clasic). Suficient pentru utilizarea zilnică a celor mai populare aplicaţii disponibile în maşină, acest serviciu corespunde, de exemplu, cu până la 40 de ore de streaming audio (calitate standard) sau până la trei ore de streaming video.

În cele din urmă, Renault 5 E-Tech electric poate fi personalizat cu noile stickere „PoweR5” pentru aripile spate, în timp ce pachetul de autocolante „NumbeR5” pentru aripile faţă şi plafon, deja prezent pe nivelurile de echipare Techno şi Iconic Cinq, va fi disponibil şi pentru echipările Five şi Evolution.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0910
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3656
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4516
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7984
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.2664

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb