Vânzările de PlayStation 4 depăşesc 2,1 milioane de unităţi la nivel global

F.A.
Internaţional / 3 decembrie 2013

Sony Computer Entertainment Inc. (SCEI) anunţă că vânzările cumulate pentru sistemul PlayStation 4 (PS4) au depăşit cifra de 2,1 milioane de unităţi la nivel mondial, conform informaţiilor disponibile la data de 1 decembrie.

Creşterea vânzărilor este susţinută de lansarea consolei în Europa, Australasia şi America Latină, precizează compania.

"Dintre acestea, 700.000 de unităţi au fost vândute numai în Europa şi Australasia, pe 29 noiembrie. Sistemul PS4 a fost disponibil spre achiziţie încă din data de 15 noiembrie în Statele Unite şi Canada, în timp ce entuziaştii din Europa, Australasia şi America Latină au putut beneficia de noua consolă începând cu 29 noiembrie", se arată într-un comunicat de presă.

"PS4 a beneficiat de una dintre cele mai bune starturi din istoria PlayStation, odată cu evenimentul de profil din America de Nord, iar apoi am continuat în acelaşi ton cu lansarea din Europa, Australasia şi America Latină", a declarat Andrew House, preşedinte şi Group CEO, Sony Computer Entertainment Inc.

În prezent, sistemul de gaming este disponibil în 32 de tări la nivel global.

În România, PlayStation 4 se va lansa pe 29 ianuarie 2014.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb