Veştea, omul care-aduce vestea

Sigur, o să vă întrebaţi: ce rost are să mai scrie cineva fie şi numai un rînd despre un personaj care, doar pentru o zi, s-a bucurat prin Decret Prezidenţial de funcţia de aspirant la funcţia de Premier al Guvernului României? Ridicol! Ăl dinainte, ”Tabac” ”Tomahawk”, ”Rumburak” sau cum îl chema, că i-am şi uitat numele, a defilat cu patalamaua prezidenţială de căutător oficial de majorităţi parlamentare inexistente cîteva zile, măcar! Şi, cu toate acestea, în ciuda înşelătoarei ”evidenţe”, defilarea milităroasă şi fulgurantă a domnului Veştea în prim-planul politicii de la Bucureşti are mai mult miez decît s-ar putea crede. Pe ce mă bazez? Pe ceea ce, cu voie şi fără de voie, prin încercarea plină de rîvnă şi de caznă prin care a trecut, domnul Veştea spune despre starea politicii de pe malurile Dîmboviţei.

Unu: la Cotroceni domneşte, dar ce spun eu domneşte, tronează impunător, un ”pafarism aspiraţional pompos”, fără de leac. Nimeni nu trebuie să se lase înşelat! Cînd i-a decretat la foc automat pe Tomac şi pe Veştea spre funcţia de premier, Preşedintele României nici nu s-a jucat, nici nu a dat în bobi. Omul a fost convins că a găsit soluţia la problema quadraturii cercului, creată de căderea guvernului Bolojan pe moţiunea de cenzură iniţiată de partenerul de coaliţie, adică PSD. Refacerea coaliţiei!! Întîi a crezut că Bolojan nu o să aibă tupeul să respingă oferta reactualizării triumviratului PNL-PSD-Udmr, sub umbrela unui ”trimis şi uns prezidenţial”. Apoi, cînd ”micuţul” s-a împiedicat de primul ciot şi a căzut în nas, ca bobocii, Prezidentul şi-a închipuit că acelaşi Bolojan nu o să aibă curajul să-l înfrunte pe faţă, pe El ditai ”Şeful de Stat”, şi să respingă aceeaşi ofertă, pusă acum sub stindardul unui proeminent lider al PNL, vice-preşedintele Veştea. Bolojan a avut şi tupeul şi curajul!! Ceea ce ne trimite la punctul doi.

Doi: Pe ce se bazează Bolojan şi care este ţinta acţiunilor sale, ai putea spune curajoase, sfidătoare, nebuneşti, care frizează inconştienţa? Ceea ce ar fi fost de bănuit încă decînd domnul Bolojan a fost paraşutat în PNL, azi a devenit certitudine. ”Misiunea” primită nu a fost nici să revigoreze PNL-ul, nici să-l modernizeze, nici să îl scoată din zona prăfuit-periculoasă de la remorca PSD, unde navighează de mai bine de un deceniu şi jumătate, ci să îl mute în cu totul altă zonă ”politică” şi, inevitabil, ”ideologică”. Prin Bolojan, PNL-ul nu trebuia să schimbe ”haina”, eticheta sau ”direcţia”, ci ”afilierea” sau, dacă vreţi, ”stăpînul”. Problema este aceea că PNL-ul nu a avut doar un singur ”stăpîn”, ci vreo trei. Chiar dacă nu s-au avut ei niciodată ”ca fraţii”, chiar dacă s-au mai ciondănit sau hîrjonit, la momentele decisive au mers împreună pe o soluţie de compromis. O soluţie capabilă să menţină PNL-ul ca partid de prim plan al politicii din România, chiar dacă barometrul procentelor electorale a stagnat de multişor vreme în dreptul lui 15% şi a coborît de cîteva ori periculos spre doar 10%. Acum, este pentru prima dată cînd ”stăpînii” sau, dacă preferaţi, ”sforarii” ce joacă marioneta PNL nu s-au mai putut înţelege între ei şi, mai grav, au împins către o confruntare, care-pe-care. Partidul este în pericol de fracţionare. O halcă din conducerea ”istorică” s-a rupt deja. Rămîne de văzut dacă electoratul PNL va fi sau nu influenţat de această ruptură. Cu siguranţă, facţiunea Bolojan contează pe o minimă hemoragie electorală. Ba, chiar şi pe atragerea altor zone de vot spre un alt tip de PNL, bogat userizat. Cel lăsat moştenire, nu de Brătianu, desigur, ci de Mircea Ionescu Quintus şi Dan Amadeo Lăzărescu şi-a epuizat se pare, ”misiunea istorică”. Viitorul înseamnă ”userizarea pnl” sau ”penelizarea usr”, adică aceeaşi mărie şi aceeaşi pălărie.

Trei: Mai mult ca sigur fără să vrea, eşecul ”Misiunii Veştea” ne spune ceva important şi despre PSD. Pînă la acest moment, toată lumea ştia sau credea că ştie: fără PSD nu se poate face guvern în România. Ceea ce aflăm acum, după episodul Veştea, este că nici cu PSD nu se mai poate face guvern. Că, formulele de coaliţie disponibile ale închipuitului partid social-democrat sunt....una singură, AUR! Vestea aceasta, primită de PSD de la domnul Veştea, este cea mai rea pentru PSD-ul din ultimele trei decenii. Speranţa unei recuperări electorale la viitoarele alegeri este pur şi simplu neîntemeiată. PSD-ul va trebui să gestioneze doar pierderile care urmează. Nu atît pentru că s-a săturat lumea de PSD, ci pentru că demografia lucrează viguros împotriva acestui partid. ”Ruralul şi pensionarii” vechiului regim se împuţinează văzînd cu ochii. ”Clasa muncitoare” nu mai există decît în vechile texte marxist-leniniste. Cît despre clasa de mijloc, ea se subţiază pe zi ce trece, iar ceea ce rămîne nu mai votează ”stînga” nici picată cu ceară. Desigur, PSD are încă rădăcini locale, fiefuri, baroni şi alte structuri care să îi asigure supravieţuirea electorală. Are încă o solidă susţinere şi în instituţiile cheie de la centru. Locul său în formulele de guvernare viitoare, însă, nu mai este nici pe departe dinainte stabilit. În orice caz, nu neapărat la guvernare.

Patru: Pentru cine are datele necesare şi înclinaţia să ia o anume distanţă faţă de evenimente, să exerseze ”arta comparaţiei”, situaţia pe care ne-a anunţat-o deja domnul Veştea nu este cîtuşi de puţin vreo ”invenţie românească”. Ea seamănă ca două picături de apă cu ceea ce s-a petrecut în Italia sfîrşitului anilor 80 şi începutul anilor 90 ai secolului trecut. Cu ceea ce se petrece în continuare, acum, în Italia. Formula tradiţională a secenei politice italiene post-belice: stînga-dreapta a fost aruncată în aer. Stînga socialistă s-a auto-delegitimat şi fărîmiţat pînă la dispariţia electorală, iar dreapta creştin-democrată s-a scufundat în scadaluri de corupţie şi imobilitate ”gerontocratică”. Aşa a fost deschisă ”calea a treia” a populismului berlusconian întruchipată şi condusă la importante victorii electorale timp de mai bine de trei decenii. Nu fără un substanţial şi interesat ajutor al prietelui de viaţă lungă al lui Belusconi, un anume Vladimir Putin. De altfel, rădăcina politică şi ideologică a doamnei Meloni, actualul Prim Ministru al Italiei, este un partid de sorginte neo-fascistă, unde şi-a făcut ucenicia politică încă de la frageda vîrstă de 16 ani, pe care apoi l-a alipit marelui curent populist condus de Silvio Berlusconi!

În sfîrşit, aşa ca o simplă notă de subsol, nu poţi trece cu vederea faptul că suntem în situaţia (fericită?!, nefericită?!) în care nici un centru de putere din România nu mai are sub control 233 de parlamentari, necesari unui vot de învestitură guvernamentală. Şi, mai grav, cei care ţin controlul asupra facţiunilor şi fracţiunilor politice reprezentate în Parlament, nu s-au putut pune de acord pentru o soluţie politică a crizei de guvernare!!! Cît despre alegerile anticipate, nimeni să nu îşi facă iluzii: în ciuda declaraţiilor, Cotrocenii fug de ele ca dracul de tămîie, iar pe urmele Cotrocenilor calcă apăsat atît PSD cît şi PNL. Partide în cădere liberă, mai mult sau mai puţin accelerată!