VIDEO - CRISTIAN TUDOR, MICROGREENS:"Între noi şi OTP Bank este definiţia clară a parteneriatului, în care contează relaţia umană"

Companii / 6 septembrie 2021

Cristian Tudor, fondator Microgreens

Cristian Tudor, fondator Microgreens



OTP Bank susţine antreprenorii vizionari ai României şi o demonstrează în cel mai recent proiect al lor, From Vis to Biz. Este o colecţie de poveşti ale unor antreprenori care au reuşit să-şi transforme visul în realitate, având alături partenerii potriviţi.

Vă invităm să urmăriţi (video) povestea din spatele unui business curajos, Microgreens, spusă chiar de fondatorul companiei, Cristian Tudor.

Despre microplante, provocări şi planuri de viitor am discutat cu Cristian Tudor în interviul de mai jos.

Reporter: Care au fost principalele provocări în evoluţia Microgreens?

Cristian Tudor: Prima provocare a reprezentat-o chiar producţia de microplante. La prima vedere pare simplu să cultivi aceste mini-verdeţuri, dar procesul este destul de complex, mai ales dacă nu foloseşti pesticide şi îngrăşăminte chimice. În 2014, când am început, nu exista un "manual al crescătorului de microgreens". Existau puţine companii chiar la nivel global care să producă aşa ceva şi toate îşi protejau cu grijă secretele. Am mizat pe cercetare şi inovaţie şi am găsit singuri soluţii la problemele apărute pe parcurs. În câţiva ani, am acumulat un "know-how" solid, care ne permite să cultivăm microplante cu maximum de siguranţă alimentară în condiţii de eficienţă economică sporită.

A doua provocare a venit din partea pieţei. Produsele noastre erau o noutate absolută în România şi, practic, complet necunoscute, cu excepţia câtorva Chefs care lucraseră în restaurante din străinătate. Am abordat mai întâi piaţa reprezentată de segmentul HoReCa, diseminând cu răbdare informaţia şi educând comunitatea gastronomică. În 2017 aveam deja un portofoliu consistent de clienţi HoReCa în toată România. Pasul logic următor a fost să ne îndreptăm atenţia asupra publicului larg şi să abordam sectorul de retail pentru FMCG. Am mizat mai întâi pe nişa formată de consumatorii interesaţi de o nutriţie corectă şi de hrană curată şi sănătoasă. Printr-un efort continuu de popularizare a proprietăţilor şi beneficiilor microplantelor, am reuşit să ajungem la un segment important de piaţă, reprezentat în principal de consumatori educaţi.

Reporter: Cât de populare au devenit microplantele în România?

Cristian Tudor: Dacă vorbim de restaurante şi gastronomie în general, microplantele au devenit un "must have" în orice farfurie a unui Chef care se respectă. Iar clienţii restaurantelor au învăţat să le aprecieze nu doar pentru aspect, ci şi pentru savoarea suplimentară pe care o aduc preparatelor. Dacă vorbim de publicul larg, acum microplantele sunt recunoscute pentru potenţialul lor nutritiv şi pentru beneficiile lor pentru sănătate în cadrul unei comunităţi extinse, în general interesată de nutriţie şi de o viaţă sănătoasă, aşa numitul "well-being". Mai mult, chiar şi cei care nu le consumă în mod regulat au auzit de aceste mini-verdeţuri, atât datorită expunerii la programe TV cu specific culinar care folosesc produsele noastre, cât şi datorită unui trend consistent în Social Media.

Reporter: Acum că aveţi un produs de notorietate în piaţă, mai aveţi alte idei de pus în practică?

Cristian Tudor: Microplantele sunt doar o parte din alimentele funcţionale fresh pe care dorim să le promovăm în România. Ca să vă dau doar un singur exemplu, acum producem şi comercializăm în retail salatele PetitGreens, care sunt constituite din frunze de dimensiuni mici - ceva între microplante şi baby-leafs - şi au avantajul unui aport nutritiv superior faţă de alte salate de tipul mixurilor din frunze tăiate.

Dar ideea cea mai importantă pentru noi în acest moment este dezvoltarea de soluţii pentru agricultură verticală. Am instalat deja echipamente de acest tip, denumite Microsera, în câteva Hypermarketuri aparţinând companiilor Kaufland, Metro şi Carrefour. Conceptul de bază este acela de a produce hrana cât mai aproape de consumator, de a elimina lanţul logistic de distribuţie şi de a reduce risipa alimentară. În plus, clientul magazinului are la dispoziţie tot anul produse ultra-fresh, care altfel ar lipsi din ofertă sau ar trebui să fie importate. Acesta este un exemplu de agricultură verticală de volum mic, aplicată la spaţiile comerciale, dar posibilităţile acestei tehnologii sunt mult mai vaste.

Reporter: Ştiu că aţi aplicat la programul IMM Invest. Ce sumă aţi solicitat şi ce bancă v-a oferit suport în atingerea obiectivelor?

Cristian Tudor: După aproape şase luni de aşteptari şi mai multe încercări la două bănci diferite, am ajuns să depunem şi la OTP. Am fost surprinşi să vedem că, într-un timp foarte scurt după depunere, cererea s-a aprobat şi am reuşit să accesăm 1 000 000 RON pentru cheltuieli curente.

Reporter: Cum aţi descrie colaborarea cu OTP Bank?

Cristian Tudor: Relaţia dintre Microgreens şi OTP Bank poate să fie descrisă ca fiind definiţia clară a perteneriatulului. Toată relaţia este gestionată într-un mod foarte profesional, dar are la bază relaţia umană între noi şi oamenii de la OTP, cu care lucrăm şi cu care discutăm aproape săptămânal.

Reporter: Ce noi planuri investiţionale aveţi?

Cristian Tudor: Planurile de investiţii se concentrează în acest moment pe dezvoltarea unei linii de business care să producă soluţii la cheie de agricultură verticală indoor, atât pentru facilităţi de cultivare în spaţii comerciale, cu ajutorul Microserelor, cât şi pentru echipamente de cultivare industrială, special proiectate pentru depozite, centre de logistică sau fabrici de procesare. Agricultura verticală este un trend ascendent la nivel mondial, atât datorită schimbărilor climatice care pun în dificultate agricultura convenţională, cât şi datorită unei nevoi crescânde de nutrienţi esenţiali în alimentaţie, care trebuie satisfăcută în mod sustenabil. Aşa cum a fost cazul şi cu microplantele, dorim să fim primii din România şi în acest domeniu extrem de promiţător. Ne place pionieratul şi avem încredere că putem ajunge un jucător important în Europa de Sud-Est cu această tehnologie inovatoare.

Reporter: Mulţumesc!

(C)

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9192
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6852
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6962
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.5155

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro