Vizită-surpriză a preşedintelui Franţei la Marea Moschee din Paris

Ioana Dogaru
Internaţional / 10 ianuarie 2016

Preşedintele francez Francois Hollande a efectuat duminică o vizită-surpriză la Marea Moschee din Paris, în contextul ceremoniilor dedicate memoriei victimelor atentatelor jihadiste din noiembrie şi ianuarie în Piaţa Republicii, relatează AFP şi Info Europe 1, citând Palatul Elysee.

Şeful statului francez a venit să bea un "ceai al fraternităţii" la Marea Moschee din Paris în cadrul manifestaţiei porţilor deschise lansate în moschei, transmit sursele citate.

Vizita are loc în timp ce sute de moschei din Franţa şi-au deschis porţile publicului sâmbătă şi duminică. Ministrul de interne, Bernard Cazeneuve, a fost invitat sâmbătă, de asemenea, să bea "ceaiul fraternităţii" la Saint-Ouen-l'Aumoine, în Val d'Oise, o suburbie pariziană, informează AFP şi Info Europe 1, citând Palatul Elysee.

Această iniţiativă a Consiliului francez al cultului musulman (CFCM) are scopul să spargă "aceste clişee de legături cu violenţa şi terorismul" a moscheilor, potrivit unui comunicat al acestuia.

Primit de rectorul moscheii, Dalil Boubakeur, şi preşedintele CFCM, Anouar Kbibech, şeful statului - însoţit de ministrul de interne - a avut o întrevedere de jumătate de oră cu aceştia despre "sensul pe care organizatorii au vrut să-l dea acestor zile ale porţilor deschise", scrie comunicatul citat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb