Luna august debutează negativ pentru bursele internaţionale, după ce pieţele din SUA au încheiat săptămâna trecută cu cea mai slabă performanţă din luna mai, iar acţiunile globale au scăzut pentru a şasea zi consecutivă - cea mai lungă serie negativă de la septembrie 2023, potrivit unei analize realizate de XTB, companie de investiţii pe bursele internaţionale.
Scăderile sunt puse pe seama unui context economic tensionat, marcat de date macroeconomice slabe, incertitudini legate de independenţa instituţiilor federale faţă de preşedintele Donald Trump şi de efectele comerciale ale noilor tarife. Analiştii XTB atrag atenţia că, istoric, luna august este o perioadă dificilă pentru pieţele americane, în special în anii electorali şi pentru preşedinţii aflaţi la al doilea mandat. În cele şase cazuri anterioare, indicele S&P 500 a suferit o corecţie medie de 3,4%.
Indicele Nasdaq 100 a avut, în medie, un câştig lunar de doar 0,3% în august, a doua cea mai slabă lună din an pentru acest indice, după septembrie. Totuşi, iulie a fost una dintre cele mai bune luni pentru acţiunile de creştere, cu Nasdaq în urcare cu 3,7%, S&P 500 cu 2,2% şi Dow Jones cu doar 0,1%.
În acest context, persistă întrebarea dacă acţiunile pot menţine acest ritm de creştere în condiţiile unei volatilităţi economice ridicate şi a incertitudinii legate de politica monetară a Rezervei Federale (Fed). Jerome Powell ar putea oferi indicii privind viitoare reduceri ale dobânzilor în discursul de la Jackson Hole, la fel ca în anul anterior, însă Fed pare să adopte o poziţie de aşteptare, în ciuda încetinirii creşterii economice şi a pieţei muncii.
Analiştii XTB notează că şomajul ar putea deveni factorul decisiv în viitoarele decizii ale Fed, iar dacă inflaţia rămâne problematică, o eventuală slăbire a pieţei muncii ar putea forţa banca centrală să intervină. Totuşi, impactul unei reduceri a ratei dobânzii ar putea fi limitat, având în vedere că pieţele au crescut deja semnificativ în 2025, fără ajustări de politică monetară.
Pe termen lung, factorii fiscali - precum emisiunea de datorii şi expansiunea masei monetare - vor continua să susţină pieţele, activele reale şi cele cu ofertă limitată. În paralel, investitorii revin la analiza fundamentelor companiilor, iar perspectivele pentru trimestrele viitoare indică o posibilă redresare a marjelor de profit. Rămâne, însă, întrebarea esenţială: cine va absorbi costurile generate de noile tarife şi cât de mult vor afecta acestea consumatorii finali?
Opinia Cititorului