Zelenski: Poziţiile Kievului şi Moscovei rămân diferite după negocierile de la Geneva

U.B.
Internaţional / 18 februarie, 15:54

Sursa foto: Facebook/Volodimir Zelenski

Sursa foto: Facebook/Volodimir Zelenski

Negocierile dintre Ucraina, Rusia şi Statele Unite s-au încheiat miercuri la Geneva, după o scurtă întâlnire în a doua zi a rundei dedicate încheierii celor patru ani de război din Ucraina, iar atât Kievul, cât şi Moscova au descris discuţiile drept „dificile”, potrivit AFP.

”Negocierile s-au desfăşurat timp de două zile. Ele au durat foarte mult timp ieri (marţi), în diverse formate, şi aproximativ două ore azi (miercuri)”, a declarat Vladimir Medinski, conform agenţiei de presă.

Sursa citată adaugă că Vladimir Medinski a catalogat ceste negocieri drept ”dificile, dar profesioniste”.

Aceste negocieri au condus la ”progrese”, a anunţat miercuri, la sfrşitul acestor întâlniri, la Geneva, şeful delegaţiei ucrainerne Rustem Umerov, relatează AFP.

”Această muncă complxă necesită acordul tuturor părţilor şi un timp care să fie suficient. Există progrese, însă nu se poate divulga niciun detaliu în acest stadiu”, a declarat negociatorul ucrainean, adaugă sursa menţionată.

Preşedintele ucrainan Volodimir Zelenski a anunţat miercuri că poziţiile Kievului şi Moscovei diferă în continuare în puncte-cheie, mai precizează agenţia.

”Putem vedea că s-a făcut o anumită muncă de pregătire, însă, pentru moment, poziţiile diferă” în problemele ”sensibile” ale teritoriilor şi Centralei Nucleare Zaporojie, ocupată de către armata rusă, le-a declarat Volodimir Zelenski, conform AFP. El a evocat ”negocieri deloc uşoare”, mai precizează sursa menţionată.

Potrivit agenţiei, aceste negocieri au fost împărţite în două grupuri de lucru - unul cu privire la aspectele politice ale soluţionării conflictului, celălalt cu privire la aspecte militare.

În privinţa părţii militare, Volodimir Zelenski a anunţat că cele două părţi s-au înţeles cu privire la ”aproape toate punctele” referitoare la implementarea şi monitorizarea unei eventuale încetări a focului, precizează AFP.

”Această supraveghere se va face, cu siguranţă, cu participarea americanilor. Văd în asta un semnal pozitiv”, a declarat Volodimir Zelenski, potrivit agenţiei de presă.

Zelenski a subliniat că o astfel de încetarea focului necesită, în prealabil, de o ”voinţă politică” comună care, pentru moment, pare să fie departe de a exista, adaugă sursa citată.

Conform AFP, Volodimir Zelenski a estimat miercuri că negocierile de la Geneva sunt ”dificile” şi a acuzat Moscova de faptul că încearcă ”să le tărăgăneze ca lungime”.

Ucrainenii şi ruşii au reluat miercuri negocierile, mediate de americani, în căutarea unei ieşiri din Războiul din Ucraina, în urma unor negocieri marţi care au dat semne de progrese şi după un nou val de atacuri ruseşti nocturne în Ucraina, precizează sursa amintită.

Această întâlnire a avut loc după ce Rusia a lansat o rachetă balistică şi 126 de drone împotriva Ucrainei, în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Forţelor Aeriene ucrainene, explică agenţia de presă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Kirillo Budanov directorul general al Serviciului de Contrainformatii al Ucrainei,

    a declarat in parlament: Ucraina ca tara va inceta sa mai existe, daca nu incepe 

    imediat tratativele de pace cu Rusia. 

    Fostul conilier a lui Volodimir Zelenszkij,Olekszij Aresztovics 

    a promis ca va intemnita pe Zelenszkij si banda lui,

    daca ajunge noul Presedintele al Ucrainei. 

    1. Putin a inceput razboiul, Putin poate opri razboiul in secunda urmatoare.

      I-a ”eliberat” macelarul Putin pe etnicii rusi din Ucraina de nu a mai ramas nimic din ei. Au fugit cu milioanele din calea ”fratilor” rusi care vin sa-i transforme in sclavi. Este desert, nici iarba nu mai creste pe unde a trecut bocancul rus. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3887
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6377
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9009
Gram de aur (XAU)Gram de aur732.3520

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb