REUNIFICAREA CATOLICISMULUI CU ORTODOXIA - EPISODUL AL III-LEAPerceperea lui Dumnezeu (1)

MAKE
Ziarul BURSA #Politică / 23 decembrie 2014

Perceperea lui Dumnezeu (1)
  • document ataşat Coperta ediţiei BURSA, din 07.11.2011, intitulată "Răscrucea".
    apasă aici pentru a descărca.

    Articolul acesta, ajuns la Episodul al III-lea, s-a structurat singur, în pofida neatenţiei mele:

    - Episodul I ("Criza religioasă, sub presiunea crizei financiare"/BURSA/09.12.2014) a fost declanşat de indubitabila intenţie practică a Papei Francisc să reunifice catolicismul cu ortodoxia, adusă la cunoştinţă atât explicit, cât şi prin gesturi grăitoare, în ocazia vizitei sale la Istanbul, la sfârşitul lunii trecute, unde s-a întâlnit cu Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului; am arătat că determinarea acestei intenţii este reclamată de necesitatea alternativei morale la stupefacţia enoriaşilor în faţa crizei sistemului de organizare (civilizaţia creditului) - socială, economică şi financiară -, ruinând axiologia generată de sistem, ceea ce încarcă de responsabilitate Bisericile, ele însele aflându-se într-o frământare cu precedent doar în primele secole creştine.

    - Episodul al II-lea ("Aburcarea umanităţii în spinarea omului"/BURSA/ 15.12.2014) a arătat că deosebirile sesizabile exterior între catolici şi ortodocşi sunt manifestări ale diferenţei între felurile în care se raportează la divinitate: ortodocşii o situează dincolo de raţiunea omenească, în timp ce catolicii tentează să o explice raţional, ceea ce creează disponibilitate pentru eficienţa acţiunii practice şi disciplina individuală, în favoarea organizării de ansamblu (aceasta este ideea din titlul Episodului).

    - Episodul al III-lea, cel de faţă, am promis că va evidenţia consonanţa dintre intuiţia ortodoxă şi teoria cunoaşterii ştiinţifice (epistemologie), cu privire la hotarele raţiunii, ceea ce (nu am spus, dar spun acum) poate netezi confluenţa dintre cele două Biserici la nivelul dogmei, cu spectaculoase răsturnări în viaţa practică; prin natura ideii de bază, textul ar fi fost eclectic (convocând discipline depărtate, din forme de conştiinţă net diferenţiate, a căror fuziune poate provoca repulsia celor preocupaţi de câte una, separat), dacă nu aş fi aplicat un tratament metateoretic (articolul devine mai migălos, în această parte a sa); amplitudinea textului, nepotrivită unui cotidian, m-a determinat să subîmpart acest Episod în două, ca să îl fac publicabil.

    Ca şi data trecută, pentru continuitate, voi relua ultimul paragraf semnificativ din episodul precedent.

    CATOLICISMUL: STRUCTURA DIVINĂ A OMULUI

    În pofida faptului că religia catolică (animată de raţionalism, disciplină şi organizare piramidală) favorizează dezvoltarea ştiinţelor, dezvoltarea economiei şi structurarea statală, totuşi, într-un mod cu totul paradoxal, religia ortodoxă promovează atitudinea corectă faţă de toate acestea, fiind mai aproape de umanism, de autentica "măsură a omului", în consonanţă cu limitele raţiunii omeneşti dovedite chiar teoretic, fără putinţă de tăgadă.

    Occidentul este moştenitorul sumbrului, implacabilului Dumnezeu perceput de Augustin de Hippo, numit "Sfântul Augustin" (episcop în Hippo Regius, Numidia, astăzi Annaba-Algeria, a trăit între 354 -430), în faţa căruia omenirea este stigmatizată de păcatul originar transmis ereditar (deci, inclusiv nou-născuţilor), iar femeia este de două ori proscrisă, ca responsabilă, în plus, de perpetuarea ispitei sexuale (la care se mai adaugă şi statutul social inferior, din societăţile patriarhale de orice credinţă, inclusiv ortodoxă, conturând, astfel, condiţia infernală a femeii).

    NOTA 1

    Îmi îngădui să observ lipsa de rigoare cu care se justifică idiosincrazia religiosă faţă de sex, căci, în Vechiul Testament, interdicţia divină se referă la fructul oprit, iar nu la sex, care este, doar, consecutiv încălcării Poruncii; riguros ar fi fost ca, dacă să fie blamată vreo funcţie fiziologică (ceea ce, oricum, este îndeajuns de bizar, de vreme ce vom fi fost întocmiţi după un program divin), atunci aceea să fie nutriţia, iar nu sexul.

    Speculaţii contemporane (pe care, cel puţin eu, nu le resping), afirmă că misoginismul Bisericii (inexistent în atitudinea lui Isus, care, ca Dumnezeu întrupat om, ar trebui să inducă şi preţuirea trupului) s-ar origina în percepţia unui anume fel de "rivalitate" a Bisericii cu femeia, luată ca alternativă naturală, generatoare directă de sentimente acaparatoare (eventual "înălţătoare", consemnate în versurile Cântării Cântarilor).

    Doctrina păcatului va primi o replică de bun-simţ de la ranterii englezi (sectă cu moravuri scandaloase, considerată eretică, de la mijlocul secolului al XVII-lea): păcatul nu poate fi un gest, ci o stare, este starea de absenţă a sacralităţii.

    Catolicismul poartă pecetea Sfântului Augustin, pentru care Trinitatea Dumnezeiască poate fi sesizată de om în virtutea faptului că adâncurile ne sunt structurate trinitar asemănător - memoria, înţelegerea şi voinţa, fiecare pătrunzându-le pe celelalte două şi alcătuind împreună unul, întregul minţii noastre - o structură "...după chipul şi asemănarea Lui".

    Teoretic, dispunem de o structură după model divin, iar păcatul ne revine, ca responsabilitate.

    ORTODOXIA: DEIFICAREA OMULUI

    Teologia Sfântului Augustin este ramură a neoplatonismului lui Origen (anii 185 - 254), pentru care trupul este pedeapsa (create necontenit de Dumnezeu, spiritele pure devin suflete şi primesc înveliş trupesc), dar şi suport al înălţării sufletului.

    Dar, din acelaşi Origen încolţeşte şi ramura misticii lui Dionisie (Pseudo)Areopagitul (pare-se, un grec din secolul al VI-lea, care şi-a păstrat anonimatul - numele este, de fapt, un pseudonim sub care s-a ascuns), urmaş al Părinţilor capadocieni, care, aşa cum se închide Cartea, aşezând Noul peste Vechiul Testament, tot aşa pliază perceperea grecească (neoplatoniciană) a divinităţii asupra celei iudaice, germinând spiritul ortodoxiei.

    Dionisie susţine că "Dumnezeu" este un nume eronat, căci nu poate fi numit, fiind "taina de dincolo de fiinţă" (tot aşa, iudeii folosesc tetragrama YHWH ca simbol, iar nu drept cuvânt, fiind interzis rostirii, iar pentru comunicare, folosesc expresia "Domnul meu" - Adonai); mai presus de orice suspiciune de ateism, Dionisie spune că este mai potrivit să Îl numim "Nimic" (conform Karen Armstrong/"Istoria lui Dumnezeu"/Editura Nemira, 2009 - o carte de istorie comparată a religiilor, pe care o recomand, cu căldură, cititorilor noştri, întrucât mi-a folosit drept călăuză înţelegerii importanţei mutaţiilor în perceperea divinităţii; vezi explicaţiile ei, în NOTA 2).

    NOTA 2

    "Dumnezeu nu este unul dintre lucrurile care există şi nu se compară cu nimic din existenţa noastră. De fapt, e mai potrivit să Îl numim "Nimic" - nici Treime n-ar trebui să-I spunem, căci nu este "nici unitate, nici trinitate, în sensul în care le ştim noi". El este mai presus de toate numele, la fel cum este mai presus de orice fiinţă. Dar putem folosi neputinţa de a vorbi despre Dumnezeu ca metodă de a ne uni cu El, ceea ce nu înseamnă mai puţin decât "deificarea" (theosis) propriei noastre naturi. Dumnezeu ne dezvăluise câteva dintre numele Lui în Scriptură, anume "Tatăl", "Fiul" şi "Duhul". Dar ţelul nu fusese să dea informaţii "despre" El, ci să-i atragă pe oameni şi să-i pregătească, să îi aducă şi pe ei la natura Lui divină."

    ("Istoria lui Dumnezeu", p.161)

    Dumnezeu nu este "un existent" din seria existenţilor cunoscuţi, ci într-atât de "dincolo de ei", încât este eronată până şi negarea a ceea ce nu este El.

    Pentru Dionisie, citirea Scripturilor nu aduce informaţie, ci este o "teurgie" ("magie albă", luminoasă, proprie ermetismului elenistic - invocarea divinităţii pentru propria înălţare la divinitate, într-o uniune extatică cu divinitatea), un ghid pentru trecerea din discurs (kerigma), în trăire sufletească (dogmă).

    Poate că nu este cel mai propriu (în sensul logicii) să fie numită drept "paradoxală" această trecere a discursului în trăire sufletească, dar termenul de "paradox" face parte din subiectul articolului şi îi dedic o atenţie specială.

    Şase secole mai târziu, străluciţii metafizicieni islamici (la nivelul cărora europenii n-au mai reuşit să suie), au reluat linia mistică deschisă de Dionisie (Pseudo)Areopagitul şi prin Ibn al-Arabi (Sevilia, 1076 - Fez, 1148), au susţinut că cea mai adecvată referire la divinitate este tăcerea, iar, în cazul necesităţii obligaţiei de comunicare, referirea autocontradictorie este cea mai proprie: "Dumnezeu este Nimicul şi Totul", afirmând şi negându-I calităţile, concomitent.

    Pentru consecinţele perceperilor deosebite a lui Dumnezeu de către catolici şi ortodocşi, în viziunea asupra vieţii sociale, economice şi financiare, vă rog să recitiţi articolele din Ediţia specială BURSA de acum trei ani, intitulată "Răscrucea" (BURSA / 07.11.2011 - poate fi consultată în arhivă "print" a ziarului BURSA, dar sunt ataşate, ca document, în ediţia "on-line" de astăzi), care ilustrează soluţiile contrare la criza financiară, pe care le avansează cele două Biserici.

    Vă rog să consideraţi că Introducerea şi cele trei articole din Ediţia specială de atunci ("Spre reforma sistemului monetar şi financiar internaţional într-un mod care răspunde nevoilor tuturor popoarelor"; "Către popor"; "Câteva repere creştine") fac parte integrantă din acest episod, în chiar acest punct al său.

    Din perspectiva acelor articole, devine neclar dacă unificarea dintre catolicism şi ortodoxie, intenţionată de Papa Francisc, reprezintă o cotitură în concepţia politică a Vaticanului, sau dacă, pur şi simplu, reprezintă continuarea ideii de globalizare piramidală, sub un guvern mondial, idee afirmată explicit în documentele publicate de BURSA şi care este logic argumentată de institutul de studii sociale al Vaticanului.

    POZIŢIA ORTODOXĂ ŞI ISLAMICĂ FAŢĂ DE LOGICĂ

    Mistica lui Dionisie (Pseudo)Areopagitul şi a islamicilor de la începutul mileniului al doilea încalcă deliberat principiile logicii aristotelice - principiul identităţii, principiul noncontradicţiei, principiul terţului exclus -, care sunt temei al anticelor "forme ale gândirii corecte" (recuperarea aristotelismului originar, de către europeni, se datorează purităţii conservării sale în lumea arabă, a cărei mentalitate este tributara lui Aristotel; în opinia mea, mentalitatea fundamentalismului islamic este guvernată de "logica obiectului solid" - vezi NOTA 3 -, cum o numesc pe cea aristotelică).

    NOTA 3

    Avertizez cititorul că prezenta NOTĂ reprezintă o lectură mai dificilă, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu literatura de logică şi de filosofie, fiind o digresiune în istoria logicii (de interpretare proprie); parcurgerea ei nu este cu adevărat necesară înţelegerii articolului, ci oferă, doar, un context mai amplu argumentelor viitoare.

    Repet, citirea ei nu este necesară.

    Auditoriul recunoaşte spontan că o afirmaţie este ea însăşi, că ea ori este, ori nu este asertată, neputând să fie şi să nu fie asertată.

    Cele trei principii logice reprezintă reflexul experienţei umane vizavi de "corpul solid", aflat în identitate calitativă cu el însuşi, existenţa sa chemând nonexistenţa neexistenţei sale şi a cărui devenire nu este posibilă, reflex care constituie nucleul mecanismelor gândirii logice şi notele definitorii ale temeiului lumii, aşa cum fusese el conceput de greci (aserţiunea primeşte un sprijin din epistemologia genetică, studiind determinarea reciprocă între dezvoltarea motrice a copilului şi dezvoltarea structurilor sale de gândire, în concomitenţă cu evoluţia sa fiziologică; dacă rimele ar putea dezvolta o logică, atunci, cu siguranţă că ea ar fi diferită de a noastră, continuitatea sinuoasă a deplasării generând alte structuri matematice decât zgâlţâitul, târâşul nostru pe brânci, mersul de-a buşilea ori discontinuitatea săltăreaţă a paşilor).

    Sub perspectiva filosofică, principiile logice sunt izomorfe cu teze cunoscute ale eleatismului, privind sfericitatea egalizatoare a lumii, omogenitatea existenţei ei, nemişcarea sa perpetuă: "Lumea este un întreg mărginit şi deopotrivă cumpănit faţă de mijloc", spune eleatul Melissos (sec.V i.e.n.).

    Realizând conversa judecăţii că "nimic din ceea ce are început nu ajunge a fi întreg", (ceea ce anticipează cu două milenii şi jumătate teorema de incompletitudine a lui Kurt Godel, despre care voi vorbi mai amănunţit în partea a doua a acestui episod), decurge, din teza avansată de Melissos că lumea, ca întreg, nu are început şi sferică, omogenă şi nemişcată, este atotcuprinzătoare, astfel că "atomul eleat" nu este altceva decât temeiul, ca lume.

    Pornind de la aceleaşi experienţe omeneşti, dar în direcţie opusă, Aristotel (Stagira 384-322 i.e.n.) îşi "rotunjeşte" logica, punând în centrul ei principiile identităţii, terţului exclus şi noncontradicţiei, respectarea lor trebuind să asigure validitatea inferenţelor demonstrative.

    Este de presupus că mare parte din rezultatele Stagiritului fuseseră pregătite de străduinţele gânditorilor anteriori sau/şi contemporani lui; însuşi efortul său de a delimita curativ silogismul, de sofism ("Respingerile sofistice"), semnalează că a dispus de un sistem de referinţă la care şi-a raportat creaţia logică (iar nu, cum afirma Kant, că Aristotel ar fi născut logica din nimic).

    Cred că pot afirma că, într-un mod încă nedecis, suportând orice transformări (cu condiţia veridicităţii rezultatelor), având o consistenţă - aş zice - "fluidă", logica a fost continuu implicată în controversele sofiştilor, prin care transpare metalogic.

    Această "fluiditate" a prelogicii era o consecinţă firească a labilităţii vehicolului de care era purtată - dialogul disputatoriu, din care se originează cele două linii adverse din logică, contemporane în antichitatea greacă:

    1. Cea profilactică, "Organonul" - efortul aristotelic de fixare şi concentrare a prelogicii sofiste într-o logică "solidă", inevitabil, scrisă;

    2. Cea continuatoare a fluidităţii: logica propoziţiilor a stoicului Chrysippos (279 - 206 i.e.n.), a cărui operă s-a pierdut prin "eforturile" Bisericii medievale, ostilă alternativei de gândire aristotelice, întrucât "Organonul" a servit drept instrument călugărului italian catolic (dominican) Toma din Aquino (1225-1274) în demonstraţia logică a existenţei lui Dumnezeu; sanctificarea lui Toma s-a prelins şi asupra aristotelismului, astfel că operele adversarilor logicii aristotelice au fost distruse; Diogene Laertius aprecia că logica aristotelică este genială, dar cea chrysippiană este divină; pare să fi fost o logică probabilistică, eventual modală, introducând mai multe valori de adevăr (sărăcia informaţiilor despre logica stoică ne permite să ne închipuim aproape orice); menţionez opinia (I.M. Bochenski) că în logica stoică se află un filon al Şcolii din Megara (sunt cerţi germenii logicii ipotetice propoziţionale la megarici), căreia îi este atribuită formularea "Paradoxului mincinosului", pentru că voi folosi paradoxul drept argument, în cuprinsul articolului.

    Ortodocşii şi islamicii sunt de acord că nici o o certitudine (nici intelectuală, nici senzorială) nu este adusă de credinţă, ci trăire înaltă, luminoasă, de factură morală, dincolo de logică şi raţionament, antrenând imaginaţia şi arta.

    Intuiţia lor anticipează, cu un mileniu (şi mai bine), concluzia contemporană cu privire la condiţia teoriilor şi implicit, a raţiunii, vizavi de a căror trufie ne recomandă să păstrăm o rezervă sufletească.

    Modestie.

    POST SCRIPTUM

    Nu am, nicidecum, pretenţia că articolul de faţă ar fi, cumva, un studiu, ci el reprezintă desfăşurarea jurnalistică a unei idei (eventual, de studiu); de aceea, informaţiile convocate în câmpul articolului sunt acelea preexistente (motiv pentru care, de regulă, nici nu fac trimiteri bibliografice) pe care se caţără ideea, fără să le examinez, exhaustiv, pe celelalte (care nu servesc ideii) şi nici consecinţele acestei rearanjări.

    În genere, astfel de procedură este apreciată drept "speculativă", dar mi-am asumat-o (pe alocuri, dar nu şi în textele de logică şi metalogică), pentru că nu intenţionez să fiu convingător, ci (dacă reuşesc), să ofer dimensiunea unei speranţe, în contextul acestui început de haos social.

    Şi încă ceva: NOTA 1, despre "sex", nu era neapărat necesară desfăşurării ideii de bază, dar nu m-am putut abţine; de altfel, niciuna dintre NOTE nu este necesară coerenţei textului.

    Sper ca, după Anul Nou, să pot publica partea a doua a Episodului al III-lea (dedicată, preponderent, coincidenţelor între mistică şi metalogică).

    Dacă nu o voi face, înseamnă că nu m-au mai ţinut curelele.

    Totuşi, ideea articolului este, deja, îndeajuns sugerată şi îmi pot permite să nu îl mai continui, cu atât mai mult, cu cât, în acest Episod al III-lea, pare să se fi depărtat, în mod nepotrivit, de eveniment şi de profilul cititorului nostru (şi ar face-o şi mai abitir, în partea a doua).

    Vom trăi şi vom vedea, dacă mă suportă cititorii.

    Este cazul să mulţumesc Redacţiei BURSA pentru faptul că mi-a tolerat relativa izolare de treburile curente ale Editurii, ca să-mi ofere răgazul procesării acestui text.

    Tuturor cititorilor noştri, la mulţi ani!

    Sărbători fericite!

    Opinia Cititorului ( 18 )

    1. E uimitor cum reusiti sa scrieti cu sarm si verva despre un subiect oarecum arid, transformind instructia in placerea scrisului si implicit a lecturii! Va multumesc! Sarbatori fericite si linistite!

      ...este o stare. Daca ne uitam si la modalitatea de sufixare, si la semantica, observam ca pluralul e nenatural in cele mai multe limbi...

      ... culmea e ca nutritia e boicotata... sub latura perceptiei senzoriale, a desfatarii pe care o produce... Ca act de asimilare este ridicata la nivel spiritual, vezi impartasania... Desi asimilarea sta la originea pacatului, nu placerea sau tentatia ei... Sub aspect laic, taica-meu are o teorie, anume ca desi este cea mai fiziologic primara apucatura, mincatul este in mod comun practicat ritual, social si frivol in public. Ar trebui sa consumam in intimitate masticatia, deglutitia si lasarea in voia gravitatiei a bolului alimentar... Tot tata spune ca trebuie sa avem o ocupatie secundara in timpul conversatiei, cum ar fi cafeaua sau tigara, pentru ca sintem inapti sa discutam intens si concentrat. Avem nevoie de ragazuri fluide.

      S-a ajuns cu criza intr0un punct aproape fara intoarcere. Salvarea din criza nu cred ca mai este la indemana omulu! Metodele omenesti de iesire din criza adancesc omenirea intr-o criza tot mai profunda culminata cu venirea :salvatorului" Anticrist!

      Frumos, foarte frumos domnule Make. 

      Despre asa ceva trebuie sa scri; mai ales tineretul, are nevoie de asemenea "cunoastere" (in scoli se preda empiric, iar biserica/bisericile sunt partizane.

      Cum oare ar putea fi infuzata tineretului, setea de cunoastere a acestor lucruri? care ar putea fi forumul "popular" in care prezentari/dezbateri ale istoriei religiilor sa poata fi la indemana cator mai multi doritori. Te pui? 

      1. Intii sa vad daca este necesar si daca pot sa mai fac partea a doua a Episodului al III-lea.

        ... am putea vorbi despre un plan obiectiv fizic, un plan subiectiv psihic/sufletesc si un plan obiectiv spiritual ... astfel am putea spune: exista un adevar obiectiv (vazut si nevazut) si exista un adevar subiectiv (personal) ... subiectivitatea apare odata cu Caderea (inainte omul traia in sanul Ierarhiilor unde nu exista posibilitatea greselii dar nici cea a libertatii reale), Caderea apare atunci cand omul gusta necopt fructul interzis, fructul pomului cunoasterii bineluli si raului ... astfel omul cunoaste iluzia, iluzia conduce omul la greseala, greseala conduce la boala si moarte, atunci omul cunoaste intunericul si se uneste cu frica ... in acest punct devin "vizibile" acele bariere care il inchid pe om in adevarul sau subiectiv: frica si iluzia ... problemele omului cu lumea apar cand adevarul subiectiv se confrunta cu adevarul obiectiv, problemele omului cu omul apar atunci cand adevarul subiectiv se confrunta cu adevarul subiectiv ... aceste probleme nu pot fi rezolvate atata timp cat omul va crede, va simti si va actiona in constienta ca toate acestea se petrec in cap (creier) - viziunea materialista ... caci privind la omul fizic-sensibil putem observa: cap (reflectie), inima (fluide/circulatie), maruntaie (metabolism/sexualitate), dar clarvazatorul, privind la omul suprasensibil (aici ma refer la suflet/astraliate) va spune: capul, inima si maruntaiele nu sunt decat expresia fizic sensibila a uneltelor sufletului: respectiv, gandire, simtire si vointa ... in acest sens gasesc interersante si pline de intelepciune populara expresiile americane: "I feel it my heart" si "I feel it may guts" caci americanul, cand este pe cale de a se indragosti va spune: o simt in inima iar americanul care este pe cale de a infatui, va spune: o simt in maruntaie ... acu, in lumina celor spuse mai sus, putem intui aparitia (nasterea) unui, sa zicem, manuitor si iata ca ne apropiem de taramul spiritului si am putea vorbi despre acest manuitor ca fiind sinele (eul, constienta de sine), caci dupa cum Tatal isi trimite Fiul in lume, similar Spiritul isi trimite sinele in in lumea (sufletesca a) omului iar odata nascut, sinele va trebui sa-si gaseasca drumul catre Sine, pentru aceasta el va trebui sa cunoasca lumea si eliberandu-se va deschide poarta iar cheia este iubirea, caci doar libertatea prin iubire il pazeste pe om de frica si iluzie ... despre iubire, poate data viitoare ...

        Ai intrat in hora,trebuie sa joci. Nu mai scapi Make, doar daca fugi din tara.Apropos: ce-ai vrut sa zici cusa vad daca mai pot? 

        Nu este usor, este posibil sa nu fi evaluat cum trebuie dificultatile acestui text, care incepe sa fie epuizant.

      Sarbatori fericite! La multi ani!

      PRIMA OBS.Interesanta....este intrepatrunderea (sigur nu este cuvantul potrivit)intre "metalogica"sfantei treimi si fizica cuantica !

      DOI: se pare ca totul este politica si conspiratie (sigur aici apare intrebarea nepusa: evreii unde sunt ei ?)

      1. Daca vreti ceva cu mult mai complicat si care sa mai fie facut si de evrei, atunci cititi metafizicile Cabalei.

        Nu va recomand. 

        Da...da... adica Rockefeler, Rothshild(scuze pt. ortografie), Morgan...unde sunt in ecuatia aceasta ?

        Atunci cand Isus intra in Templu ...preotzii evrei ce religie practicau ? Oare Cabala ? Nu cred.

        ... frica si iluzia pot fi privite prin prisma rigorii si a clementei ... esentele sunt intotdeauna simple si aceleasi - multe de spus, spatiul si timpul sunt scurte ;) ...

        Cind nu inteleg intrebarea (sau nu inteleg cum se leaga ea de subiectul articolului), nu stiu ce sa raspund.

        ... anonimul de la 7.4 ... oh domnule MAKE, dar nu adresam o intrebare, ci ofeream un raspuns la (ne)recomandarea de studiu de la 7.1 pentru 5.2 :) ... as mai spune ca Arborele Sefirotic se potriveste fara contradictie peste Ierarhiile Ingeresti crestine, aceasta pentru ca vorbim de unificari si invataturi metafizice ... dar toate acestea ar trebui sa ofere omului o cale practica simpla, usor de inteles si la indemana orcui (dotat cu buna vointa, desigur) ... pentru aceasta omul ar trebui sa cunoasca omul, eu nu incercam decat sa-i descriu uneltele si piedicile ... caci, despre perceperea lui Dumnezeu vorbim ... daca doriti sa mai schimbam o vorba doua, va stau la dispozitie ...

        Scuze!

        Nu intelesesem. 

        Desigur, am putea vorbi. 

        Da, pina intr-o zona, metafizica iudaica este palpitanta, dar incriptarile ulterioare  

        ma pierd de musteriu. 

        Unghiul meu de atac este, de fapt, de loc

        metafizic. 

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Apanova
    BTPay
    Electromagnetica
    marmomac.com
    arsc.ro

    Curs valutar BNR

    30 Sep. 2022
    Euro (EUR)Euro4.9490
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
    Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    ccib.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Bursele din regiune
    cnipmmr.ro
    Cotaţii fonduri mutuale
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro