Guvernele mai multor state europene pregătesc o nouă rundă de modificări ale legislaţiei UE privind migraţia, la doar trei luni după intrarea în aplicare a Pactului în ceea ce priveşte migraţia şi azilul, relatează portalul european de ştiri, Euractiv.
Miniştrii din aproximativ 18 ţări, membre şi nemembre ale UE, inclusiv Regatul Unit, se vor reuni sâmbătă la Munchen pentru a discuta posibile schimbări ale pactului, iar pe agenda întâlnirii se află solicitarea adresată Comisiei Europene de a prezenta, până la mijlocul anului 2027, un pachet legislativ de „simplificare”, conform sursei menţionate.
Printre propunerile analizate se numără simplificarea procedurilor de azil şi facilitarea revocării statutului de protecţie în anumite situaţii, inclusiv în cazul persoanelor condamnate pentru infracţiuni grave, urmată de returnarea acestora, potrivit publicaţiei.
Statele vor discuta şi despre modificarea pactului pentru a crea o bază juridică privind utilizarea inteligenţei artificiale în procesul de interpretare în cadrul procedurilor de azil, transmite Euractiv.
O altă propunere vizează eficientizarea procesului de verificare şi extinderea bazei de date Eurodac, prin includerea informaţiilor colectate în timpul verificărilor, iar măsura ar permite autorităţilor naţionale să aibă o evidenţă mai cuprinzătoare a persoanelor care intră în sistemul de migraţie al UE, conform sursei.
Reuniunea de la Munchen este găzduită de ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, şi are loc înaintea reuniunii miniştrilor de Interne ai UE de la Luxemburg, programată săptămâna viitoare, aceasta va pregăti discuţiile în ceea ce priveşte migraţia care vor avea loc la summitul european din octombrie, potrivit publicaţiei.
Pactul privind migraţia şi azilul a fost rezultatul unui compromis între statele aflate la frontierele externe ale UE şi ţările din nordul şi vestul blocului comunitar, astfel redeschiderea unor elemente ale acordului riscă să reactiveze disputele care au complicat negocierile iniţiale, conform sursei.
În paralel, statele membre susţin măsuri mai stricte în domeniul migraţiei, iar un nou cadru privind returnările permite înfiinţarea unor centre de returnare în ţări din afara UE, astfel Germania, Austria, Danemarca, Grecia şi Olanda au convenit la începutul lunii septembrie asupra unui calendar şi a unui model pentru astfel de centre, în care migranţii aflaţi ilegal în UE ar putea fi transferaţi înaintea deportării, potrivit publicaţiei.
Discuţiile au loc şi în contextul pregătirii unei revizuiri a mandatului Frontex, iar agenţia europeană pentru gestionarea frontierelor ar putea primi atribuţii suplimentare pentru cooperarea cu state din afara UE, un rol mai important în operaţiunile de returnare şi competenţe extinse pentru monitorizarea dezinformării de pe reţelele sociale, conform sursei.

























































Opinia Cititorului