Schimbări în impozitarea directă: Care sunt propunerile CE şi cum ar trebui să reacţioneze companiile

După un deceniu in care ţintele au fost combaterea evitării impozitelor şi creşterea transparenţei fiscale, Comisia Europeană vine cu o propunere amplă de schimbare a impozitării companiilor şi marchează, astfel, o reorientare către simplificarea şi armonizarea cadrului legislativ european. Grupurile multinaţionale ar trebui să folosească acest context pentru a-şi reevalua din timp structurile, modelele de finanţare şi procesele de conformare, chiar dacă adoptarea modificărilor va fi de durată. Sunt vizate şase directive privind impozitarea directă, într-un pachet numit Tax Omnibus, precum şi directiva privind schimbul de informaţii între administraţiile fiscale (DAC).

Pentru companii este util să aibă în vedere trei schimbări cu impact asupra structurii şi documentării operaţiunilor: extinderea scutirii de impozit reţinut la sursă pentru plăţile de dividende, dobânzi şi redevenţe, eliminarea unor formalităţi iniţiale în favoarea unor verificări ulterioare, iar o parte dintre raportările obligatorii în prezent ar putea fi eliminate. Pornind de la aceste premise, companiile ar trebui să evalueze plăţile transfrontaliere de dividende, dobânzi şi redevenţe şi a impozitului reţinut aferent ca să observe cât ar valora scutirea şi să facă o verificare a documentelor ca să se asigure că acestea vor fi corecte la un control fiscal ulterior. De asemenea, structurile de tip holding merită reanalizate, întrucât simplificarea propusă nu înlătură aplicarea regulilor anti-abuz naţionale care rămân neschimbate. Separat, companiile care investesc în cercetare-dezvoltare ar trebui să calculeze ce avantaj fiscal ar rezulta din noul cadru propus pentru deductibilitatea anumitor investiţii eligibile.

Scutirea de impozit la sursă, extinsă

Scutirea de impozitul cu reţinere la sursă pentru dividendele, dobânzile sau redevenţele plătite unei societăţi din alt stat membru este condiţionată, în prezent, de deţinerea unei participaţii de cel puţin 25% în cazul dobânzilor şi redevenţelor, respectiv de atingerea unui prag minim de 10% participaţie în cazul dividendelor. Tax Omnibus propune eliminarea acestor praguri, astfel încât scutirea să se aplice unei sfere mai largi de plăţi transfrontaliere între societăţi din UE, indiferent de participaţie. Din acelaşi registru face parte şi extinderea regimului la instituţiile de pensii, indiferent de forma lor juridică.

Măsura ar avantaja în special companiile cu participaţii mici, precum şi contractele de licenţiere şi finanţările între companii eligibile din UE, fără condiţionarea de pragurile minime de deţinere aplicabile în prezent.. Comisia estimează că această schimbare ar genera beneficii de aproximativ 5,3 miliarde de euro pe an pentru contribuabilii europeni. Pentru grupurile cu holdinguri în mai multe state, este relevant şi faptul că autorităţile fiscale ar mai putea refuza deducerea unor costuri legate de deţinerea participaţiilor doar pentru deţineri de cel puţin 10%, nu şi pentru participaţiile mai mici.

Există însă şi o limitare importantă: pentru dobânzi şi redevenţe propunerea include o măsură de protecţie împotriva unor situaţii de dublă neimpozitare în raport cu anumite jurisdicţii din afara UE care nu aplică impozit pe profit acestor venituri sau le supun unei cote zero.

De la autorizare prealabilă la autoevaluare: mai puţină birocraţie

În locul autorizării prealabile, companiile ar urma să poată aplica singure scutirea pe baza propriilor evaluări, urmând ca autorităţile fiscale să verifice ulterior dacă au fost îndeplinite condiţiile. Pentru companiile din România, această logică nu este însă nouă, deoarece scutirea se aplică deja potrivit Codului fiscal pe baza documentelor justificative existente la momentul plăţii, cu posibilitatea unui control fiscal ulterior. Schimbarea poate fi însă relevantă pentru grupurile care operează şi în alte state membre, unde aplicarea scutirii presupune în continuare proceduri administrative sau verificări prealabile mai ample. În cazul acestora, simplificarea este reală, dar vine cu un transfer de risc către contribuabili. Astfel, dacă în timpul unui control companiile nu pot demonstra că au aplicat corect scutirea, vor trebui să plătească.

Certificatul de rezidenţă fiscală, dovada beneficiarului real şi documentele care arată că firma din grup desfăşoară o activitate reală ar trebui, prin urmare, obţinute şi păstrate încă din momentul efectuării plăţii, nu primite doi ani mai târziu. Statele membre îşi păstrează integral competenţele anti-abuz şi de control ulterior, ceea ce înseamnă că simplificarea priveşte procedura, nu fondul dreptului la scutire.

Deducerea dobânzilor, regulile privind societăţile străine controlate şi cheltuielile de cercetare: mai puţine opţiuni naţionale, mai multă predictibilitate

La deducerea dobânzilor, plafonul de 30% din EBITDA devine obligatoriu peste tot, împreună cu plafonului fix de 3 milioane de euro, actualizat anual cu inflaţia. Împrumuturile luate de la bănci sau alţi terţi, folosite pentru activitatea proprie, ies din calcul. Dacă într-un an EBITDA scade cu jumătate, limitarea nu se aplică, fiind o supapă utilă în anii cu evoluţie mai slabă. Pentru grupurile capital-intensive contează şi faptul că regula de "group escape” şi reportarea dobânzilor nedeductibile devin obligatorii, după ce ani la rând au fost simple opţiuni pe care statele membre le puteau ignora.

În cazul societăţilor străine controlate (CFC), grupurile care intră deja sub impozitul minim global de 15% (Pilonul 2) sunt scutite de aceste reguli, pentru că se suprapun. IMM-urile sunt şi ele scutite.

Pentru contribuabilii din România, impactul pozitiv poate fi semnificativ, atât prin creşterea prafonului fix de deductibilitate la 3 milioane de euro, cât şi prin excluderea din limitare a anumitor împrumuturi de la bănci sau alţi terţi folosite pentru activitatea proprie.

În cazul activităţilor de cercetare-dezvoltare (research and development - R&D) este propus un cadru comun de deductibilitate la nivel european, iar investiţiile în echipamente şi active folosite direct în R&D pot fi deduse integral în anul în care sunt efectuate sau pot fi eşalonate în următorii patru ani. Condiţia pentru accesarea acestei facilităţi este ca activele să rămână în activitatea de R&D cel puţin trei ani. Deducerea nu diminuează EBITDA folosit la limitarea dobânzilor, tocmai pentru ca facilitatea să nu se anuleze printr-o restrângere a deductibilităţii costurilor de finanţare.

Fuziunile simplificate, divizările prin separare şi conversiile transfrontaliere, inclusiv operaţiunile legate de transferul sediului social dintr-un stat membru în altul sunt aduse în mod expres în sfera regulilor de neutralitate fiscală, potrivit documentului UE.

Soluţionarea dublei impuneri: termene ferme şi acces lărgit pentru toate părţile implicate

Când două state impozitează acelaşi venit, procedura de soluţionare a disputei devine mai accesibilă. Astfel, toate persoanele în cauză pot participa, cerinţa depunerii ”simultane” fiind înlocuită cu o fereastră de 30 de zile, iar o plângere respinsă poate fi refăcută în acelaşi termen, autorităţile fiind obligate să motiveze respingerile şi să anunţe din timp dacă nu se întrevede un acord. La acestea se adaugă suspendarea procedurilor naţionale paralele din momentul în care prima autoritate competentă primeşte plângerea şi posibilitatea de a sesiza comisiile de soluţionare inclusiv pe disputele privind admisibilitatea.

Rescrierea DAC elimină raportări care aduceau puţină valoare administraţiilor fiscale

Prin rescrierea DAC, grupurile multinaţionale care intră sub impozitul minim de 15% (Pilonul 2) nu mai raportează anumite aranjamente transfrontaliere. Comisia estimează economii de circa 300 de milioane de euro anual numai din eliminarea acestor raportări. De asemenea, sunt eliminate raportările unor aranjamente cu valoare redusă pentru fisc, în linie cu obiectivul Comisiei de a reduce sarcinile administrative, inclusiv cu 35% pentru IMM-uri. Separat, pragul de raportare pentru vânzările online creşte, scoţând din obligaţie peste 10 milioane de vânzători privaţi, mai ales cei care vând bunuri second-hand.

Potrivit articolului 7 din propunere, statele membre ar trebui să transpună regulile din pachetul Tax Omnibus până la 31 decembrie 2028, cu aplicare din 1 ianuarie 2029. În cazul DAC, calendarul propus este etapizat, cu unele măsuri avute în vedere de la 1 ianuarie 2028, iar altele, care presupun adaptări IT mai ample, de la 1 ianuarie 2030. Calendarul negocierilor nu este însă fixat. Singurul reper public este foaia de parcurs „O singură Europă, o singură piaţă”, care vizează un acord până în trimestrul al patrulea din 2027.