Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă, duminică seară, că premierul Ilie Bolojan este în pragul pierderii susţinerii politice din partea PSD pentru că reformele sale ”au deranjat acolo unde doare”, respectiv a tăiat din pensiile speciale, a redus aparatul de stat care de ani de zile continua să crească şi a scos politicul din companiile de stat, informează news.ro.
”Este timpul să alegem: continuăm reformele sau revenim la trecut. Fondurile din PNRR ne-au oferit o şansă istorică: 21 de miliarde de euro pentru a moderniza această ţară. Cu doar 6 luni înainte de termenul final, miliarde de euro sunt încă neabsorbite, iar jaloane esenţiale riscă să fie ratate - nu din lipsă de soluţii, ci din lipsă de responsabilitate”, a scris, duminică, pe Facebook, preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean.
Potrivit acestuia, ”problema nu e la cifre sau la buget, ci la faptul că reformele lui Ilie Bolojan au deranjat acolo unde doare: pensiile speciale (o premieră la noi), reducerea aparatului de stat, care a crescut necontrolat, scoaterea politicului din companiile de stat care merg pe pierdere”.
Abrudean afirmă de asemenea, că ”batem la uşa OCDE - un club select care ne-ar aduce stabilitate şi investiţii - dar acest obiectiv depinde direct de continuitatea reformelor”.
”Suntem la câţiva paşi de final. Ar fi păcat să pierdem totul acum, doar pentru a proteja nişte privilegii vechi. Curajul unui premier care nu s-a temut să facă toate acestea ar trebui susţinut, promovat şi nu criticat”, este de părere Abrudean.
PSD urmează să voteze luni dacă retrage sprijinul politic premierului Bolojan, dar din declaraţiile tuturor liderilor partidului pare că decizia a fost dejaluată.
Marţi, se reuneşte Biroul Politic Naţional al PNL, pentru a decide paşii de urmat, în funcţia deciziei PSD.















































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 19.04.2026, 22:04)
Mircea Aburean, primul „capitalist” al țării !
Cum încerca el să vîndă Goldăn Vizas la toți Escobarii și oligarhii pentru doar 400.000EUR bucata !
:
plus că ne-o umplut de nepalezi care pescuiesc prin tomberoane după SGR:uri !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2026, 00:33)
Ce reforme?! Inflatie de 10% ? Aia anuleaza orice fel de reforma buna.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2026, 05:34)
a lovit în defavorizați si în o treime de romani care de-abia trec strada, mersul la doctor devine un lux si aspirina este 2 euro 20 bucăți. domul care este al patrulea în stat fără sa fi făcut ceva important la virata lui nu pare a înțelege statisticile.
4. fără titlu
(mesaj trimis de sabin în data de 20.04.2026, 06:49)
Impotriva la orice lucru la care latra ciuma rosie, inseamna ca ala e un lucru bine facut! Si asta de pe vremea lui iliescu!