Acţiunile BVB au închis la cel mai ridicat nivel din ultimul an

F. A.
Piaţa de Capital / 22 august 2013

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut uşor, acţiunile urcând cu peste 2% şi au încheiat la cel mai ridicat nivel din ultimul an.

Investitorii au tranzacţionat astăzi acţiuni de 26,2 milioane lei (5,9 milioane euro). Mai mult de două treimi din lichiditate au reprezentat operaţiuni cu titlurile Fondului Proprietatea (15,5 milioane lei, din care două Deal-uri de 5,5 milioane lei) şi cu acţiunile BVB (2 milioane lei).

Titlurile Fondului Proprietatea au revenit peste pragul psihologic de 0,7 lei şi au încheiat ziua în creştere cu 0,29%, la 0,7 lei/unitate.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost cu 0,82% peste nivelul de ieri, în timp indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a scăzut cu 0,26%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,85%, indicele BET-XT a crescut cu 0,85%, iar indicele BET-BK cu 0,84%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb