ADR Centru se implică într-o acţiune de conştientizare a cetăţenilor Regiunii Centru

F.A.
Companii / 21 martie 2013

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) a avut o întâlnire de lucru cu delegaţia reprezentând Philips România, în vederea stabilirii coordonatelor de colaborare pentru conştientizarea publicului larg, dar şi a decidenţilor din administraţia publică locală privind îmbunătăţirea eficienţei energetice, arată un comunicat remis redacţiei.

Această temă reprezintă o prioritate a Regiunii Centru pentru viitoarea perioadă de programare a fondurilor europene, 2014-2020, deoarece astfel se vor putea realiza investiţii din fonduri nerambursabile pentru atingerea ţintelor de eficienţă energetică.

La această reuniune au participat doamnele Anca-Andreea Călugăru, din partea Schuman Associates s.c.r.l. Romania, şi Elena Niţulescu, Business Development Manager la Philips Romania SRL, precum şi domnul Simion Creţu, director general, şi Adriana Mureşan, director departament Programare şi Relaţii publice, din partea ADR Centru.

În cadrul discuţiilor s-a stabilit ca ADR Centru să sprijine iniţiativa Philips România de a organiza conferinţe de conştientizare cetăţenilor din Regiunea Centru cu privire la creşterea eficienţei energetice, în special în domeniul public.

Simion Creţu, director general ADR Centru, a declarat: "Obiectivul analizei noastre comune cu reprezentanţii Philips Romania este de a acela de a identifica, în cadrul Regiunii Centru, nevoile de informare în domeniul eficientizării consumurilor de energie şi modul cum investiţiile din acest domeniu pot fi susţinute din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene, în viitoarea perioadă de programare. Partenerii noştri de dialog au apreciat foarte mult faptul că, în calitate de coordonator al Comitetului Regional de Planificare (CRP Centru), Agenţia a inclus printre priorităţile de finanţare în perioada 2014-2020 teme referitoare la eficienţa energetică. Astfel, acest domeniu va putea beneficia de resurse pentru investiţii".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb