AFD justifică atacul de la spitalul Nasser: Ţinta a fost o cameră Hamas

I.S.
Internaţional / 26 august, 21:29

AFD justifică atacul de la spitalul Nasser: Ţinta a fost o cameră Hamas

Armata israeliană a anunţat că ţinta loviturii de luni, care a ucis 20 de persoane la spitalul Nasser din Khan Younes, în sudul Fâşiei Gaza - atac ce a generat un val de condamnări la nivel internaţional - a fost o cameră de supraveghere aparţinând Hamas, transmite AFP.

Potrivit unei „anchete iniţiale”, soldaţii „au identificat o cameră de supraveghere plasată de Hamas în zona spitalului Nasser, utilizată pentru a monitoriza mişcările trupelor şi a coordona atacuri teroriste”, se arată în comunicatul armatei. Aceasta precizează că militarii „au acţionat pentru a elimina ameninţarea, lovind şi distrugând camera”.

Armata israeliană afirmă că în urma loviturilor au fost ucişi şase „terorişti”, publicând numele acestora, dar precizează că niciunul nu corespunde cu ale jurnaliştilor morţi în atac. În total, raidul s-a soldat cu 20 de victime. Şeful Statului Major a cerut continuarea anchetei, cu accent pe „procesul de decizie pe teren” şi pe „tipurile de arme utilizate”.

Potrivit relatărilor din presa internaţională, atacul a avut două faze. Primul a fost efectuat cu o dronă, iar al doilea - un bombardament aerian - a lovit în timp ce răniţii erau evacuaţi. Imagini difuzate de Alghad TV arată cum jurnalişti şi membri ai echipelor de salvare au fost loviţi de o bombă în timp ce încercau să recupereze victimele primului atac, la etajul al patrulea al spitalului.

BBC citează surse medicale care spun că prima explozie a avut loc în jurul orei 10:00, ora locală, urmată la circa 10 minute de a doua, atunci când medici şi jurnalişti ajunseseră deja la faţa locului. Situaţia a fost descrisă ca un „double tap” - o tactică militară controversată, menită să provoace un număr cât mai mare de victime, folosită frecvent în Gaza.

Reacţiile internaţionale au fost dure. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a calificat atacurile drept „intolerabile”, iar ministrul britanic de externe, David Lammy, s-a declarat „îngrozit”. Organizaţiile pentru libertatea presei au condamnat, la rândul lor, incidentul.

Fostul preşedinte american Donald Trump a comentat şi el evenimentul: „Nu sunt mulţumit de asta. Nu vreau să văd asta. În acelaşi timp, trebuie să punem capăt acestui coşmar. Eu sunt cel care a eliberat ostaticii”, a spus el, în Biroul Oval.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. nu mai comentati nimic, troli jegosi ?!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0552
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3437
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3905
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8533
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.7734

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb