Parlamentul European, sub focul unei revolte deturnate

Protestul violent de joia trecută de la Bruxelles, prezentat de organizatori drept o revoltă „pentru supravieţuirea fermierilor” şi împotriva „dictaturii de la Bruxelles”, a arătat, în realitate, ca un asediu cu obiective ascunse mai largi decât lozincile lipite pe gardurile Parlamentului European: în spatele furiei din Place du Luxembourg, cu fum negru de la anvelope, cartofi aruncaţi, proiectile şi ciocniri cu poliţia, miza s-a mutat rapid de la revendicări agricole punctuale la presiune politică brută asupra instituţiilor UE.

Potrivit presei belgiene, reprezentanţii forţelor de ordine din capitala Belgiei au declarat că la protest au participat în jur de 8000 de persoane şi aproape 1.000 de tractoare ajunse în cartierul european, deşi fusese autorizat iniţial un protest mult mai mic, şi că a folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene după ce unii protestatari au aruncat cu pietre, cartofi şi au spart geamuri, au aruncat cu artificii şi au incendiat "două bene” de anvelope, cu un nor de fum vizibil în oraş. Dar tocmai aici se vede fisura logică majoră pe care fermierii au acoperit-o cu zgomot şi spectacol: ei au încercat să inducă ideea că „Bruxelles-ul” e monolit, că „Parlamentul” şi „Comisia” sunt un bloc care le taie subvenţiile şi le deschide porţile importurilor, deci singura soluţie e forţa străzii.

În realitate, exact instituţia demonizată joi de fermieri, Parlamentul European, este una dintre principalele frâne politice puse deja pe arhitectura bugetului 2028-2034 propusă de Comisie, iar opoziţia nu vine de la „margini”, ci din miezul majorităţilor: eurodeputaţii au contestat explicit ideea Comisiei de a amesteca într-un singur „pachet” finanţarea pentru agricultură şi coeziune, cerând păstrarea fluxurilor distincte şi a garanţiilor europene clare pentru Politica Agricolă Comună (PAC), tocmai pentru a evita „naţionalizarea” sprijinului şi diferenţe competitive între state. Negociatorul-şef al Parlamentului European pe viitorul cadru financiar multianual, Siegfried Mureşan (vicepreşedinte al PPE), a avertizat că propunerea Comisiei Europene va fi respinsă, dacă nu va fi modificată în sensul propus de eurodeputaţi. Cu alte cuvinte: în loc să „apere democraţia” asediind Parlamentul, protestatarii au atacat exact locul în care se construieşte presiunea politică pentru corectarea planului Comisiei.

• Propunerea Comisiei Europene, dezavuată de Parlamentul European

Ce propune, concret, Comisia pentru viitoarea Politică Agricolă Comună şi ce a aprins fitilul revoltei de joi? În arhitectura bugetară 2028-2034, Comisia îşi împinge conceptul de flexibilitate naţională printr-un „National and Regional Partnership Fund” de 865 miliarde euro, în interiorul căruia PAC nu mai stă ca pilon separat, ci e prinsă într-o structură mai largă de planuri naţionale şi regionale. Comisia spune că, din acest fond, minimum 293,7 miliarde euro ar merge direct către sprijinul de venit al fermierilor, cu încă 453 miliarde euro disponibile prin planurile naţionale pentru măsuri de întărire a veniturilor, inovare şi iniţiative rurale, plus un „Unity Safety Net” de 6,3 miliarde euro pentru crize de piaţă între 2028 şi 2034.

Noua schemă centrală ar fi „Degressive Area-Based Income Support (DABIS)”, care înlocuieşte mai multe instrumente actuale: plăţi pe hectar, dar degresive (mai mici pe măsură ce ferma e mai mare), cu plafonare la 100.000 euro pe fermă pe an; se pune accent pe cei pentru care agricultura e mijlocul principal de trai, iar Comisia menţionează şi schimbări precum neeligibilitatea pensionarilor până în 2032, alături de opţiuni simplificate pentru micii fermieri (până la 3.000 euro/an) şi ţintiri mai puternice pentru tineri şi femei în agricultură. Acestea sunt detalii care arată că discuţia reală este despre redistribuirea şi condiţionarea sprijinului, nu despre „sfârşitul” PAC peste noapte, iar discuţia va fi, inevitabil, politică şi dură în următorii doi ani de negociere între Comisie, Parlament şi statele membre UE.

În paralel, protestul de joia trecută a fost alimentat masiv de tema Mercosur, iar aici s-a văzut limpede cum decizia este oprită de veto-ul politic în Consiliul European: Franţa şi-a menţinut opoziţia cu privire la tratatul respectiv, iar Italia s-a aliniat presiunii de amânare, ceea ce a determinat-o pe Ursula von der Leyen să anunţe liderilor UE că semnarea acordului nu va avea loc acum, ci se împinge cel puţin până în ianuarie 2026. Presa franceză a tratat anunţul drept un viraj neaşteptat, iar agenţiile au notat explicit rolul tandemului Paris-Roma în contextul protestelor de la Bruxelles. Oricât s-ar fi strigat în stradă, decizia-cheie a venit din ecuaţia politică a statelor membre, nu din „asaltul” asupra Parlamentului European.

• Miza reală a protestului fermierilor din capitala UE

Aici intră însă stratul pe care pancartele protestatarilor de la Bruxelles nu-l spun, dar pe care îl servesc: canalizarea furiei către ţinte greşite, pentru a bloca, prin presiune şi isterie, ceea ce deranjează cu adevărat anumite interese, şi anume accesul produselor ucrainene în piaţa unică şi menţinerea „coridoarelor” comerciale UE-Ucraina într-o formă cât mai deschisă. Cifrele oficiale arată de ce subiectul e exploziv: în 2024, importurile agroalimentare ale UE din Ucraina au fost de 13,094 miliarde euro (faţă de 11,839 miliarde în 2023), adică o creştere de 10,6% într-un singur an, cu cerealele, seminţele oleaginoase şi uleiurile vegetale în prim-plan. Nu vorbim despre un detaliu marginal, ci despre un flux de zeci de miliarde euro, suficient cât să declanşeze anxietăţi economice şi să fie exploatat politic în interiorul UE.

În acest punct, sloganul „ Ici commence la dictature” (n.red. - Aici începe dictatura) afişat de fermieri în faţa Parlamentului European este mai mult decât o exagerare: devine un instrument. Când mulţimile sunt împinse să creadă că Parlamentul European este inamicul, deşi exact acolo se construieşte opoziţia majoritară faţă de arhitectura bugetară care ar dilua PAC, nu mai vorbim doar de nemulţumire socială, ci de o deturnare convenabilă. Iar deturnarea are un efect obiectiv: slăbeşte solidaritatea politică pentru susţinerea Ucrainei, mută discuţia de la mecanisme (cote, frâne de urgenţă, standarde, tranziţii) la isterie („invazie”, „dictatură”), şi împinge UE spre reacţii defensive care lovesc, inevitabil, economia ucraineană.

Într-un război în care Federaţia Rusă are interes direct să sufoce finanţarea Ucrainei şi să-i taie rutele comerciale, orice campanie care transformă „grânele ucrainene” în duşman public şi „Bruxelles-ul” în tiran serveşte, prin efecte, exact acel interes, chiar dacă mulţi dintre cei din stradă nu-l conştientizează şi cred sincer că luptă doar pentru preţul laptelui şi contra creşterii preţului motorinei. Iar când protestul alunecă spre violenţă, cu proiectile, incendieri şi încercări de forţare a cordoanelor forţelor de ordine, mesajul devine imposibil de separat de manipulare: nu mai e despre agricultori, ci e despre cine îi foloseşte ca berbec împotriva propriului lor aliat politic, Parlamentul European, care negociază PAC cu Comisia, şi împotriva unei ţări (Ucraina) pe care UE a decis strategic să o ţină în viaţă economic.