Germania propune înfiinţarea unei forţe de intervenţie rapidă în cadrul agenţiei europene pentru frontiere Frontex, care să poată sprijini statele membre în cazul unor presiuni migratorii bruşte la frontierele externe ale Uniunii Europene, relatează publicaţia AFP, citată de Agerpres.
Ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a declarat sâmbătă, la Munchen, că UE are nevoie de „un nou mecanism de sprijin” pentru ţările confruntate cu o presiune migratorie puternică la graniţele externe, conform sursei.
„Cu alte cuvinte, o forţă de intervenţie rapidă Frontex, capabilă apoi, în termen de 24 de ore, să ofere sprijinul necesar ţărilor situate la frontiera externă a UE”, a explicat Dobrindt, înaintea unei reuniuni cu 16 miniştri de Interne din statele membre şi cu comisarul european Magnus Brenner, potrivit publicaţiei.
Comisia Europeană urmează să prezinte în curând un mandat consolidat pentru Frontex, care să permită agenţiei să acţioneze mai rapid şi mai flexibil înainte ca situaţiile de la frontiere să se transforme în crize, a declarat Brenner, conform sursei.
Guvernul condus de Friedrich Merz, care a stabilit înăsprirea politicii privind migraţia drept una dintre priorităţi, susţine şi extinderea rolului Frontex în procedurile de returnare a migranţilor. Dobrindt a menţionat atât cooperarea cu ţările terţe de tranzit, cât şi procedurile Dublin, prin care se stabileşte statul UE responsabil de examinarea unei cereri de azil, potrivit publicaţiei.
La rândul său, Magnus Brenner a afirmat că Frontex trebuie să aibă „un rol mai semnificativ şi mai intens în returnări”, informează sursa citată.
Germania, împreună cu Danemarca, Olanda, Austria şi Grecia, lucrează la înfiinţarea unor centre de returnare într-o ţară din afara UE, destinate solicitanţilor de azil ale căror cereri au fost respinse, potrivit publicaţiei.
Dobrindt a reiterat obiectivul celor cinci state de a încheia primele acorduri cu ţări terţe până la sfârşitul anului, conform sursei citate.
Propunerea privind centrele de returnare este contestată de Comitetul Internaţional de Salvare (IRC), care le-a descris drept o „abordare crudă şi costisitoare care privează oamenii de demnitatea şi drepturile lor fundamentale”, potrivit publicaţiei.























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.09.2026, 13:13)
Era necesară demult, dar să fie puternică, rapidă și super-eficientă. Trebuiau atâtea eșecuri electorale pentru această soluție ?