AFP: Huthi din Yemen anunţă un atac cu rachetă asupra petrolierului saudit Wafa

S.C.
Internaţional / 5 august, 13:18

AFP: Huthi din Yemen anunţă un atac cu rachetă asupra petrolierului saudit Wafa

Rebelii huthi din Yemen, susţinuţi de către Iran, anunţă că au atacat un petrolier saudit în largul Yanbu, un port saudit la Marea Roşie, în cadrul unei blocade pe care au anunţat-o împotriva flotei saudite, relatează AFP.

Un purtător de cuvânt militar al huthi, Yahya Saree, a anunţat totodată o intensificare a atacurilor împotriva navelor saudite în nordul Mării Roşii, informează sursa citată.

Gruparea a reuşit să ţintească petrolierul saudit Wafa, în nordul Mării Roşii, în largul coastelor Yanbu, cu mai multe rachete balistice, a anunţat într-o alocuţiune video Yahya Saree, potrivit publicaţiei.

El precizează că aceasta este cea de-a opta navă atacată de la anunţarea blocadei, la sfârşitul lui iulie, împotriva flotei Riadului, care susţine Guvernul din Yemen, conform sursei.

Această campanie lansată de către huthi ameninţă capacităţile Arabiei Saudite, primul exportator de petrol brut din lume, de a-şi trimite petrolul către pieţe internaţionale, după ce Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, de la începutul Războiului din Orientul Mijlociu, la 28 februarie, informează sursa citată.

În urma blocării Strâmtorii Ormuz, portul Yanbu a devenit principalul port de ieşire a petrolului saudit, iar Strâmtoarea Bab el-Mandeb care leagă Marea Roşie de Oceanul Indian, iar prin Canalul Suez de Marea Mediterană, a devenit o cale de transport crucială în traficul maritim, potrivit publicaţiei.

Potrivit lui Yahya Saree, blocada huthi a obligat Arabia Saudită să-şi redirecţioneze petrolierele către nordul Mării Roşii, unde gruparea intenţionează de-acum să-şi intensifice atacurile, cu scopul de a închide toate punctele de acces şi a împiedica trecerea prin ele, informează sursa citată.

Exporturile maritime de petrol brut saudit prin Strâmtoarea Bab el-Mandeb au crescut de opt ori din martie şi până la jumătatea lui iulie 2026, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2025, potrivit unor date ale serviciului de urmărire maritimă Kpler, conform sursei.

Ele au atins aproape 100 de milioane de barili în iunie, de la şapte milioane în februarie, potrivit publicaţiei.

În aprilie şi mai, toate exporturile maritime de petrol brut saudit au plecat din portul Yanbu, potrivit Kpler, informează sursa citată.

După mai mulţi ani de acalmie, ostilităţile s-au reluat recent între rebelii huthi şi Arabia Saudită, care susţine militar Guvernul din Yemen încă din 2015 şi a deschis astfel un nou front în Războiul din Iran, între Statele Unite, aliatele Riadului, şi Teheran, conform sursei.

Ca represalii, o coaliţie condusă de către Arabia Saudită a atacat instalaţii militare huthi, care ameninţau navigaţia la Marea Roşie, potrivit publicaţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb