Pakistanul lucrează la organizarea unei noi runde de negocieri între Iran şi Statele Unite, după ce prima serie de discuţii desfăşurate la Islamabad în weekend nu a condus la un acord de pace, potrivit AFP.
Un oficial pakistanez, citat de AFP, a declarat că sunt în curs demersuri pentru readucerea celor două părţi la masa negocierilor. „Se fac eforturi pentru a aduce ambele părţi înapoi la masa discuţiilor. Ne dorim, desigur, ca acestea să revină la Islamabad, însă locul de desfăşurare nu a fost încă stabilit”, a afirmat acesta, potrivit AFP.
Oficialul a precizat că o nouă întâlnire ar putea avea loc în curând, deşi data nu a fost încă confirmată, potrivit aceleiaşi surse. Totodată, autorităţile pakistaneze încearcă să obţină prelungirea armistiţiului peste termenul actual, pentru a permite continuarea negocierilor, conform AFP.
Deşi prima rundă de discuţii nu a avut un rezultat concret, vicepreşedintele Statele Unite, JD Vance, care a condus delegaţia americană, a declarat că negocierile au generat „anumite progrese”, potrivit Deutsche Welle.




















































Opinia Cititorului