AFP: Trump ameninţă să lovească centrale electrice din Iran

T.B.
Internaţional / 15 iulie, 07:05

AFP: Trump ameninţă să lovească centrale electrice din Iran

Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi la postul de televiziune Fox News că va lovi centrale electrice şi poduri din Iran săptămâna viitoare dacă nu se va ajunge la un acord cu Teheranul, scrie AFP.

„Va merge foarte rău pentru ei, deoarece săptămâna viitoare va fi rândul centralelor electrice. Săptămâna viitoare va fi rândul podurilor”, în afară de cazul în care iranienii „se aşază la masa negocierilor”, a declarat preşedintele american, potrivit AFP.

Întrebat despre cât timp vor dura atacurile americane, Donald Trump a răspuns: „Ele vor continua până când voi spune că este destul”, relatează AFP.

Statele Unite au lansat marţi seară noi atacuri împotriva Iranului şi au reînceput să îi blocheze porturile, Donald Trump renunţând în schimb la taxarea navelor care traversează Strâmtoarea Ormuz, aflată în centrul războiului, transmite AFP.

Reluarea acestui blocaj maritim la ora 20:00 GMT, precum şi a bombardamentelor, de o amploare inedită de la armistiţiul din aprilie, subminează eforturile diplomatice de a transforma în acord de durată protocolul semnat pe 17 iunie, notează AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Iranienii se așteaptă la creșterea tarifelor pe centralele distruse. :

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2497
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6303
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1318
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.7278

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb