O alertă alimentară declanşată la nivelul Uniunii Europene, după ce autorităţile olandeze au confirmat că pe piaţa comunitară au ajuns tone de carne de vită din Brazilia contaminate cu estradiol, hormon de creştere interzis în UE, iar o parte din carne a fost deja consumată, incidentul detonând un nou val de critici şi temeri privind siguranţa importurilor agroalimentare şi reaprinzând disputa politică legată de acordul comercial UE-Mercosur, contestat la nivel european. Potrivit informaţiilor publicate de presa agricolă europeană şi citate de site-ul farmer.pl, autorităţile olandeze au depistat şase transporturi de carne de vită braziliană cu reziduuri de estradiol, substanţă utilizată pentru stimularea creşterii şi a funcţiilor reproductive la bovine, dar strict interzisă în producţia de carne destinată consumatorilor europeni.
Conform sursei citate, datele oficiale arată că patru loturi contaminate, însumând 62,78 tone carne de vită, au fost importate de două companii europene, o cantitate semnificativă fiind deja distribuită către mai mulţi cumpărători şi introdusă pe piaţa UE, în timp ce alte două loturi, fiecare de aproximativ 25 tone carne congelată, au fost blocate de autorităţile olandeze înainte de a intra în reţelele de distribuţie.
După emiterea alertei de către Comisia Europeană, firmele implicate au fost notificate, iar distribuţia produselor a fost suspendată prin intermediul Sistemului European de Alertă Rapidă pentru Alimente şi Furaje (RASFF), mecanismul-cheie al UE pentru gestionarea riscurilor alimentare transfrontaliere.
Am căutat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din ţara noastră şi pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) date referitoare la alerta respectivă sau măcar o avertizare pentru importatorii de carne de vită, dar nu există niciun text în acest sens emis de cele două instituţii naţionale.
Faţă de lipsa avertizării la nivelul autorităţile de la Bucureşti, sursa citată susţine că în Polonia, Ministerul Agriculturii a reacţionat prompt. Ministrul adjunct Malgorzata Gromadzka a anunţat declanşarea de controale de urgenţă asupra cărnii de vită importate din Brazilia, precizând că autorităţile verifică fluxurile de produse şi analizează toate semnalele, iar la acest moment nu există informaţii că loturile indicate ar fi ajuns pe piaţa poloneză. Oficialul polonez a subliniat caracterul preventiv al măsurilor, menite să asigure „siguranţa deplină a alimentelor”.
Reacţia Varşoviei se înscrie într-un context mai larg: ministrul agriculturii Stefan Krajewski anunţase anterior pregătirea unui mecanism care să permită controlul şi blocarea produselor din afara UE care nu respectă standardele comunitare, demers prezentat ca răspuns direct la acordul UE-Mercosur şi ca instrument de protejare a sănătăţii consumatorilor. Polonia s-a numărat printre statele care au votat împotriva acordului comercial negociat timp de peste două decenii şi susţine contestarea juridică a acestuia la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Producătorii de carne de vită din Polonia au reacţionat, iar Jacek Zarzecki, reprezentant al Platformei Poloneze pentru Carne de Vită Durabilă (PPZW), a afirmat pentru sursa citată că depistarea estradiolului confirmă riscurile semnalate de ani de zile de fermierii europeni privind lipsa reciprocităţii standardelor de producţie între UE şi statele Mercosur. Potrivit acestuia, cazul nu reprezintă „un incident tehnic izolat”, ci un semnal de alarmă care expune vulnerabilităţi ale sistemului de control al importurilor şi arată că declaraţiile de conformitate cu normele UE nu garantează întotdeauna respectarea lor în practică. Zarzecki subliniază că producătorii europeni operează sub unele dintre cele mai stricte reglementări din lume privind utilizarea hormonilor, bunăstarea animalelor, identificabilitatea şi siguranţa alimentelor, suportând costuri ridicate pentru respectarea acestora, în timp ce eficienţa supravegherii producţiei din afara UE se bazează în mare măsură pe încrederea în sistemele ţărilor terţe. În aceste condiţii, organizaţia solicită autorităţilor naţionale şi europene suspendarea temporară a importurilor de carne de vită din Brazilia până la clarificarea completă a situaţiei şi implementarea unor mecanisme eficiente de prevenţie.
Estradiolul este strict interzis în lanţul alimentar european, iar prezenţa sa în carnea destinată consumului uman readuce în centrul dezbaterii problema dublului standard între cerinţele severe impuse fermierilor din UE şi condiţiile în care sunt acceptate importurile. Acordul UE-Mercosur prevede preferinţe tarifare pentru produse agricole sensibile, inclusiv carne de vită, carne de pasăre, lactate, zahăr şi etanol, în timp ce statele sud-americane ar urma să deschidă pieţele pentru bunuri industriale europene, precum automobile, utilaje şi medicamente. În contextul în care acordul se confruntă cu opoziţie politică şi juridică în Europa, episodul cărnii de vită braziliene contaminate cu estradiol riscă să devină un punct critic într-o dezbatere care depăşeşte sfera comerţului şi atinge direct încrederea consumatorilor europeni în siguranţa alimentelor.



















































Opinia Cititorului