Alexandrion Group lansează, alături de FRF, o ediţie specială Prahova Valley dedicată Echipei Naţionale

A.B.
Miscellanea / 3 septembrie 2025

Alexandrion Group lansează, alături de FRF, o ediţie specială Prahova Valley dedicată Echipei Naţionale

Alexandrion Group, parte din Nawaf Salameh Family Office, a anunţat lansarea unei ediţii speciale de vinuri Prahova Valley, realizată în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal (FRF), potrivit unui comunicat emis redacţiei. Iniţiativa marchează colaborarea începută în 2024, când compania a devenit partener oficial al FRF.

Vinurile sunt produse la crama Domeniile Alexandrion Rhein 1892 din regiunea Dealu Mare şi poartă mesajul „Prahova Valley susţine cu mândrie Echipa Naţională de Fotbal a României”. Eticheta ediţiei speciale integrează elemente vizuale inspirate din fotbal, inclusiv mesajul „Hai, România!”.

„Ediţia specială Prahova Valley este modul nostru de a spune: suntem alături de Echipa Naţională şi de suporteri”, a declarat Antonio Salameh, Chairman Alexandrion Group.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a subliniat că parteneriatul cu Alexandrion Group „demonstrează încă o dată că fotbalul poate aduce împreună branduri şi suporteri în jurul unor valori comune”.

Ediţia limitată va fi disponibilă prin canale de distribuţie din retail şi magazine specializate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2327
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5909
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1208
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb