ALRO Extrusion, filiala în aval a producătorului global de aluminiu ALRO S.A. şi una dintre companiile de top de extrudare a aluminiului din România, aniversează 20 de ani de activitate şi marchează un nou capitol de succes cu o nouă identitate de brand, potrivit unui comunicat. De la lansarea producţiei în 2006, ALRO Extrusion şi-a dezvoltat constant capacităţile tehnologice şi portofoliul de produse, iar astăzi compania operează la Slatina trei linii moderne de extrudare, cu o capacitate anuală totală de 35.000 de tone, oferind o gamă diversificată de profile din aluminiu pentru pieţele europene şi internaţionale, conform aceleiaşi surse.
Marian Năstase, Preşedintele Consiliului de Administraţie ALRO, a declarat că aniversarea celor 20 de ani de activitate a ALRO Extrusion reprezintă un moment important pentru întregul Grup ALRO şi reflectă capacitatea lor de a construi şi dezvolta competenţe industriale competitive pe termen lung, potrivit documentului. El a arătat că evoluţia companiei demonstrează importanţa integrării industriale, a investiţiilor în tehnologie şi a orientării către produse cu valoare adăugată mare, iar ALRO Extrusion îşi reafirmă apartenenţa la un grup industrial cu o viziune comună asupra performanţei şi dezvoltării sustenabile, conform aceleiaşi surse. Năstase a spus că privesc acest moment atât ca pe o recunoaştere a realizărilor din ultimele două decenii, cât şi ca pe un punct de plecare pentru noi oportunităţi de creştere şi consolidare pe pieţele internaţionale, potrivit comunicatului.
Igor Higer, Preşedintele Consiliului de Administraţie şi Directorul General ALRO Extrusion, a declarat că în urmă cu 20 de ani au început acest parcurs cu viziunea ambiţioasă de a construi o companie competitivă, capabilă să răspundă celor mai exigente cerinţe ale clienţilor, potrivit aceleiaşi surse. El a arătat că astăzi ceea ce îi defineşte nu este doar tehnologia pe care o utilizează, ci mai ales experienţa acumulată, oamenii din spatele fiecărui proiect şi încrederea construită împreună cu partenerii lor, conform documentului. Higer a spus că noua identitate ALRO Extrusion reflectă cine sunt astăzi: o companie modernă, specializată în soluţii complexe din aluminiu, care îşi păstrează valorile şi angajamentul pentru calitate, potrivit comunicatului. El a concluzionat că îşi continuă povestea cu aceeaşi determinare de a transforma provocările în soluţii performante pentru clienţii lor, conform aceleiaşi surse.





























































Opinia Cititorului