Purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Babar Baloch, a declarat că 1,8 milioane de sirieni s-au întors în ţara lor de la căderea regimului Assad şi că „sprijinul internaţional” este crucial pentru stabilitatea Siriei şi a regiunii, potrivit agenţiei de presă oficială a Turciei, Anadolu Ajansi (AA).
Baloch a răspuns la întrebările unui corespondent AA cu privire la întoarcerea sirienilor după căderea regimului Assad şi cele mai recente evoluţii din acest proces, informează sursa citată.
„Siria se află într-un moment istoric în care milioane de sirieni care au fost strămutaţi în interiorul ţării sau forţaţi să caute refugiu în ţările vecine se întorc în număr mare. În ultimii ani, am văzut 1,8 milioane de sirieni strămutaţi întorcându-se în ţara lor”, a declarat Baloch, subliniind că aceşti refugiaţi se întorc din ţări precum Turcia, Liban, Iordania, Irak şi Egipt, potrivit sursei menţionate.
Purtătorul de cuvânt a declarat că aproape 2 milioane de sirieni strămutaţi în interiorul ţării s-au întors şi ei în regiunile lor, numind acest lucru un eveniment istoric, conform aceleiaşi surse.
Baloch, a amintit că milioane de sirieni au fost strămutaţi în perioada de vârf a conflictului, transmite agenţia de presă.
„Acum încearcă să se întoarcă şi să reconstruiască atât propriul viitor, cât şi viitorul Siriei. Ceea ce are nevoie Siria astăzi este mai mult sprijin internaţional pentru a transforma această mişcare internă de persoane într-o fază de redresare, reintegrare şi stabilitate pentru întreaga regiune.”, a spus acesta, potrivit sursei menţionate.
Acesta a mai spus că marea majoritate a sirienilor din Liban s-au întors în ţara lor după ce atacurile Israelului asupra ţării au început pe 2 martie, informează agenţia de presă.
Baloch, care a vorbit în numele UNHCR, a declarat că acest proces este o „oportunitate de aur” pentru a sprijini Siria şi persoanele repatriate, dar a subliniat că Siria nu poate realiza acest lucru singură, relatează Anadolu Ajansi.
„Încă există 5 milioane de sirieni strămutaţi în interiorul propriei ţări şi în ţările vecine. Prin urmare, lumea nu ar trebui să uite această oportunitate, iar Siria ar trebui ajutată. Nu uitaţi că există încă 5 milioane de sirieni strămutaţi în interiorul propriei ţări şi refugiaţi în ţările vecine. Aşadar, oamenii au dorinţa şi disponibilitatea de a se întoarce şi de a reconstrui. Punctul pe care îl subliniem este că oamenii, refugiaţii sau populaţia strămutată ar trebui sprijiniţi atunci când iau această decizie în mod voluntar. Mai mult, aceste întoarceri ar trebui să aibă loc întotdeauna în mod voluntar, sustenabil, în siguranţă şi cu demnitate.”, a arătat acesta, potrivit sursei citate.
Baloch a mai spus că Siria încearcă să se redreseze după ani de tulburări şi conflicte, că oamenii au pierdut totul şi au fost strămutaţi de multe ori şi, prin urmare, situaţia umanitară din Siria necesită în continuare o atenţie deosebită, conform sursei menţionate.
„Sunt multe locuri unde oamenii îşi văd casele distruse, avariate sau, eventual, dispărute. Aşadar, au nevoie de sprijin pentru a reconstrui ţara.”, a mai spus acesta, conform agenţiei de presă.
Purtătorul de cuvânt a reamintit că Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Barham Salih, a efectuat o vizită de o săptămână în Siria luna trecută şi a menţionat că Salih a vizitat diferite părţi ale ţării şi s-a întâlnit cu persoane strămutate, comunităţi locale şi lideri de rang înalt, informează Anadolu Ajansi.
Potrivit lui Baloch, Saleh îşi propune să sublinieze faptul că milioane de sirieni au nevoie de sprijin internaţional cât mai curând posibil pentru a transforma această oportunitate de aur într-un sprijin şi o asistenţă semnificative, relatează agenţia de presă.





















































Opinia Cititorului