ANAF, înaintea OCDE pe serviciile intra-grup: rigoare justificată sau povară excesivă?

Serviciile centralizate de management, serviciile IT, suport financiar, juridic sau de resurse umane - aşa-numitele servicii intra-grup - sunt esenţiale pentru funcţionarea multor companii multinaţionale. Totodată, acestea se numără printre cele mai disputate subiecte în relaţia cu autorităţile fiscale şi reprezintă una dintre cele mai sensibile zone ale preţurilor de transfer.

În iunie 2026, OCDE a lansat cea mai amplă revizuire din ultimul deceniu a Capitolului VII din Liniile directoare privind preţurile de transfer, dedicat serviciilor intra-grup. Iniţiativa reflectă transformările profunde ale modelelor de afaceri ale marilor grupuri internaţionale în perioada post-BEPS: dezvoltarea centrelor regionale de servicii, digitalizarea accelerată a companiilor şi administraţiilor fiscale, precum şi extinderea huburilor globale de tehnologie. Obiectivul declarat al OCDE este modernizarea şi clarificarea regulilor privind serviciile intra-grup, prin alinierea lor la principiile actuale de analiză economică şi prin reducerea controverselor fiscale.

Documentul de consultare a fost deschis comentariilor publice în iulie 2026, iar observaţiile primite urmează să fie discutate într-o reuniune publică în noiembrie 2026. Mesajul de fond indică o schimbare de accent: valoarea unui serviciu trebuie demonstrată, nu doar presupusă. Existenţa unui contract şi a unei facturi nu este suficientă; companiile trebuie să poată proba activităţile efectiv prestate, beneficiile concrete obţinute şi valoarea adăugată pentru entitatea locală.

Pentru mediul de afaceri din România, acest mesaj nu este o noutate. Este, mai degrabă, o confirmare internaţională a unei practici pe care autorităţile fiscale române o aplică deja, uneori chiar dincolo de ceea ce cere în mod rezonabil standardul OCDE. Şi tocmai aici stă întrebarea care merită pusă: acolo unde ANAF a mers, în ultimii ani, „înaintea" Ghidului, vorbim despre o rigoare justificată sau despre o povară de probă excesivă pusă pe umerii contribuabilului?

Ce se schimbă la nivel de OCDE

Revizuirea nu modifică principiul fundamental al valorii de piaţă, ci urmăreşte aplicarea sa la modelele de afaceri actuale - centre regionale de servicii partajate, huburi globale de IT, centre de date şi soluţii de inteligenţă artificială. Principalele direcţii sunt:

Delimitarea corectă a tranzacţiei efective („Accurate delineation") ca punct de plecare. Înainte de a discuta despre preţ, trebuie stabilită natura reală a tranzacţiei: existenţa unui contract nu dovedeşte automat prestarea serviciului, iar o factură nu dovedeşte automat beneficiul

Testul beneficiului, clarificat şi extins, prin recunoaşterea explicită a beneficiului anticipat, nu doar a celui deja materializat - relevant pentru proiecte de transformare digitală, ERP, securitate cibernetică sau AI

Metoda cost plus nu mai poate fi presupusă ca fiind automat adecvată. Pentru servicii care implică contribuţii unice şi valoroase sau asumarea unor riscuri semnificative, pot fi potrivite metode mai sofisticate de preţuri de transfer, inclusiv metoda împărţirii profiturilor (eng.: „profit split”)

Mai multe dovezi. Ghidul introduce o secţiune dedicată probelor: rapoarte de activitate, corespondenţă, livrabile, justificarea cheilor de alocare.

România era deja „înaintea" Ghidului - dar cu ce preţ?

Gradul ridicat de atenţie acordat serviciilor intra-grup în România este ilustrat chiar de datele recente publicate de ANAF. În perioada iunie 2025 - mai 2026, inspectorii au analizat tranzacţii cu servicii intra-grup de peste 199,1 miliarde de lei, la 152 de contribuabili selectaţi pe baza analizei de risc şi au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de aproximativ 655 de milioane de lei. Din această sumă, peste 386 de milioane de lei reprezintă impozit pe profit, iar ajustările de preţuri de transfer au generat aproximativ 179 de milioane de lei impozit pe profit suplimentar, adică aproape 46% din totalul impozitului pe profit suplimentar stabilit. Aceste rezultate sunt compatibile cu orientarea ANAF către zonele cu risc ridicat şi cu consolidarea analizei de risc bazate pe date.

Cifrele arată o administraţie fiscală tot mai activă. Problema, în practică, nu este atât exigenţa în sine, firească într-un mediu post-BEPS, cât modul în care este aplicată. De prea multe ori, sarcina probei devine, practic, imposibil de satisfăcut: se solicită dovezi granulare, entitate cu entitate, pentru servicii centralizate în mod firesc la nivel de grup, iar documentele puse la dispoziţie sunt respinse ca „insuficiente" fără o analiză efectivă a conţinutului lor.

Printre elementele verificate de inspectori se numără, de regulă, justificarea economică a tranzacţiilor, documentarea serviciilor intra-grup achiziţionate, profilul funcţional al părţilor şi structura bazei de cost. Practica arată că, de multe ori, companiile pierd controalele nu pentru că le lipseşte o documentaţie pentru serviciile primite, ci pentru că aceasta conţine doar descrieri generale, fără dovezi privind activităţile efectiv realizate, timpul alocat sau persoanele implicate. Cu alte cuvinte, ANAF solicită deja ceea ce OCDE propune acum să formalizeze la nivelul Liniilor directoare: dovezi contemporane, granulare şi concrete privind prestarea serviciilor şi beneficiul obţinut.

Comentariile EY: mai puţină povară, mai multă proporţionalitate

În cadrul consultării, EY a transmis OCDE o serie de observaţii deosebit de relevante pentru realitatea afacerilor, inclusiv din România, unde sarcina probei apasă frecvent, disproporţionat, pe contribuabil. Reţinem punctual pe cele cu impact direct pentru companiile locale:

Beneficiul ar trebui prezumat acolo unde serviciul a fost prestat, în absenţa dovezilor contrare. EY recomandă trecerea de la logica „mai multe dovezi", la „dovezi mai bine calibrate": atunci când un serviciu a fost efectiv prestat, existenţa beneficiului ar trebui, în general, prezumată, în absenţa unor dovezi contrare, iar unde costurile sunt alocate printr-o metodă indirectă rezonabilă, contribuabilii nu ar trebui obligaţi să demonstreze beneficiul entitate cu entitate - o cerinţă vizibilă chiar în practica ANAF

Punctul de plecare rămâne contractul intra-grup. Pentru o consistenţă cu Liniile directoare OCDE în ansamblu, recaracterizarea unei tranzacţii diferite de cea contractuală ar trebui să rămână excepţia

Metoda împărţirii profiturilor trebuie aplicată cu criterii de delimitare clare. Un serviciu de rutină nu ar trebui analizat prin metoda împărţirii profiturilor doar pentru că prestatorul dispune de personal senior, expertiză sau instrumente specializate; asumarea efectivă a riscurilor şi contribuţiile unice şi valoroase rămân criterii esenţiale

Costurile pass-through, tratate după substanţă, nu după formă. Tratamentul lor trebuie determinat de funcţiile, activele şi riscurile entităţii care refacturează, iar existenţa unor costuri pass-through mari nu indică, în sine, un rezultat neconform cu valoarea de piaţă

Duplicarea nu se deduce din suprapuneri aparente. Organizaţiile de tip matrice operează firesc prin echipe globale, regionale şi locale cu activităţi similare; duplicarea trebuie probată, nu prezumată

Serviciile „on-call" au valoare prin disponibilitate. Prin analogie cu o poliţă de asigurare, absenţa unui eveniment care să declanşeze intervenţia nu înseamnă absenţa beneficiului

Accesul la procedurile amiabile trebuie păstrat. Disputele privind testul beneficiului generează frecvent risc de dublă impunere - refuzul deducerii pe considerente de drept fiscal intern, cu blocarea accesului la procedura amiabilă, este o problemă tot mai frecventă.

Contextul legislativ local: Ordinul 828/2026

Suprapunerea cu reforma internă face subiectul cu adevărat urgent pentru companiile din România. Ordinul ANAF nr. 828/2026, care înlocuieşte Ordinul nr. 442/2016, ridică semnificativ standardul privind dosarul preţurilor de transfer: marii contribuabili vor depune anual dosarul prin SPV, pragurile se analizează pentru fiecare tranzacţie individuală cu fiecare persoană afiliată, iar cerinţele privind conţinutul documentaţiei, studiile de comparabilitate şi informaţiile despre tranzacţiile intra-grup sunt extinse. Practic, serviciile intra-grup insuficient documentate riscă să fie contestate într-un cadru local deja mai exigent şi convergent cu direcţia OCDE.

Ce ar trebui să facă acum companiile din România

1.Revizuirea acordurilor intra-grup, astfel încât să reflecte activităţile efectiv desfăşurate şi responsabilităţile reale ale părţilor.

2.Revalidarea testului beneficiului pentru fiecare categorie de servicii, cu documentarea explicită a avantajului economic.

3.Consolidarea documentaţiei suport - rapoarte de activitate, livrabile, corespondenţă. Exact elementele a căror absenţă a stat, istoric, la baza ajustărilor efectuate de ANAF.

4.Revizuirea cheilor de alocare a costurilor, care trebuie să fie explicabile, consistente şi susţinute economic.

5.Actualizarea dosarului de preţuri de transfer conform Ordinului 828/2026, cu o explicaţie detaliată a funcţiilor, riscurilor şi contribuţiei fiecărei entităţi.

Pentru multe jurisdicţii, revizuirea Capitolului VII înseamnă o ridicare a ştachetei. Pentru România, ea confirmă o realitate deja instalată: serviciile intra-grup se află de mult sub lupă, iar autorităţile solicită, în practică, dovezi concrete privind valoarea creată. Mesajul EY către OCDE oferă însă un contrapunct util contribuabililor locali: soluţia nu este „mai multă documentare”, ci o documentare mai eficientă, proporţională cu miza şi aliniată la substanţa economică. În contextul Ordinului nr. 828/2026, companiile care îşi documentează din timp serviciile intra-grup pot transforma o vulnerabilitate istorică într-un avantaj real: mai multă predictibilitate fiscală şi o capacitate mai bună de răspuns în cadrul controalelor fiscale.