Analiză Frames: Construcţiile au generat aproape întreaga creştere economică a României în 2025

Z.B.
Macroeconomie / 9 octombrie, 10:54

Analiză Frames: Construcţiile au generat aproape întreaga creştere economică a României în 2025

Datele publicate astăzi de INS arată că PIB-ul a crescut anul trecut cu 0,8% în termeni reali, puţin peste estimarea provizorie de 0,7%, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Frames. În termeni nominali, economia a ajuns la 1.929,9 miliarde de lei, cu 13,5 miliarde mai mult decât se calculase iniţial. Revizuirea în sus nu schimbă însă tendinţa. Este al treilea an consecutiv de încetinire, după 4,9% în 2022, 2,5% în 2023 şi 1,1% în 2024, iar ritmul de anul trecut a fost cel mai slab din 2020 încoace, se arată în comunicat.

„Cea mai importantă informaţie din datele noi este cât de concentrată a fost creşterea. Construcţiile au adus singure 0,7 puncte procentuale din cele 0,8, cu un volum de activitate mai mare cu 6,9%. Totodată, ponderea lor în PIB a fost revizuită de la 8,6% la 10,7%, astfel că sectorul cântăreşte acum aproape cât două treimi din industrie. Pe plus au mai fost IT&C, cu un avans de 4,3% şi o contribuţie de 0,3 puncte, şi agricultura, cu 6,9% şi 0,2 puncte.”, arată Frames.

Frames transmite că restul economiei a stat pe loc sau a dat înapoi: Industria, care generează 16,7% din PIB, a scăzut cu 0,1% şi nu a contribuit deloc la creştere. Comerţul, transporturile şi HoReCa au scăzut cu 0,4%. Serviciile profesionale, tehnice şi administrative au scăzut cu 4,1% şi au tras PIB-ul în jos cu 0,3 puncte, se precizează în comunicat.

Pe partea de cerere, investiţiile au fost principalul motor. Formarea brută de capital fix a crescut cu 3,6% şi a adus 0,9 puncte procentuale. Cheltuielile de consum ale gospodăriilor au crescut cu doar 0,5%, iar exportul net a scăzut PIB-ul cu 0,4 puncte, pentru că importurile (+4,5%) au crescut mai repede decât exporturile (+4,2%), se arată în comunicat.

„Anul 2025 a fost avertismentul pe care nu l-am luat în serios. Practic, toată creşterea economică a venit din construcţii. Industria nu a mai contribuit cu nimic, consumul abia s-a mişcat, iar comerţul exterior ne-a costat. Când un singur sector, susţinut în mare parte de bani publici şi europeni, produce aproape toată creşterea, economia e vulnerabilă. În 2026, acelaşi model a ajuns la limită”, spune Adrian Negrescu, managerul Frames.

Ce arată datele pentru 2026

Valoarea adăugată reală din industrie a coborât în trimestrul al doilea din 2026 la aproximativ 74% din nivelul anului 2019. Cu alte cuvinte, industria produce cu circa un sfert mai puţină valoare decât înainte de pandemie. Producţia raportată de companii a scăzut mai puţin, cu circa 14%. Diferenţa sugerează că firmele produc încă volume, dar câştigă tot mai puţin din ele, sub presiunea costurilor cu energia, cu forţa de muncă şi cu finanţarea. În primele şapte luni din 2026, producţia industrială a scăzut cu 3,7%, iar industria prelucrătoare cu 4,8%. Singurul segment pe plus a fost energia, se precizează în comunicat.

La polul opus, activitatea din construcţii e cu aproximativ 60% peste nivelul din 2019, iar valoarea adăugată a sectorului cu aproape 30%. În primul semestru, construcţiile au crescut cu 12,3%, aproape dublu faţă de ritmul din 2025, şi au rămas cel mai mare contributor pozitiv la PIB. Serviciile private, cel mai mare sector al economiei, au urcat puternic între 2020 şi 2023, apoi s-au oprit şi au început să scadă uşor. Comerţul, transporturile şi HoReCa, aflate deja pe minus în 2025, au scăzut cu 3,9% în prima jumătate a anului, după majorarea TVA şi scăderea puterii de cumpărare, conform comunicatului de presă.

Rezultatul este o economie care a stagnat în trimestrul al doilea şi a scăzut cu 0,7% în primul semestru. A ţinut-o pe linia de plutire acelaşi motor ca în 2025: investiţiile, în creştere cu 10,9%, finanţate în mare parte din fonduri europene. Consumul populaţiei, care abia crescuse anul trecut, a scăzut cu 2,5%, se precizează în comunicat.

„Avem o economie care merge într-un singur motor. Şantierele finanţate din PNRR şi din fondurile de coeziune au ţinut PIB-ul deasupra liniei de plutire doi ani la rând. Dar o ţară nu se poate dezvolta sustenabil dacă industria pierde un sfert din valoare în şapte ani. Fiecare fabrică închisă înseamnă exporturi pierdute, un deficit comercial mai mare şi mai puţine salarii bune în regiunile care oricum au puţine alternative”, spune Adrian Negrescu.

Cum se anunţă a fi anul 2027

Aproape toate prognozele macroeconomice, inclusiv cele realizate de Frames, anunţă o revenire în 2027, cu estimări între 1,7% şi 2,5%. Pentru acest an, aceleaşi instituţii estimează o stagnare sau o contracţie uşoară. Prognozele de toamnă ale FMI şi ale Comisiei Europene, care urmează în octombrie şi noiembrie, vor arăta dacă optimismul pentru 2027 rezistă, informează Frames.

O creştere de circa 2% ar rupe seria de patru ani de încetinire şi stagnare, dar ar rămâne la jumătate din ritmul de dinainte de 2020. Diferenţa dintre 1,7% şi 2,5% ţine aproape în întregime de patru factori, se arată în comunicat.

Primul vector: investiţiile, cu o schimbare de sursă

PNRR s-a încheiat la 31 august 2026, iar România mai are de încasat aproximativ 7,5 miliarde de euro din plan. Investiţiile nu se opresc de la o zi la alta, pentru că plăţile pentru proiectele finalizate continuă. Rolul principal trece însă la fondurile de coeziune 2021-2027, care pot fi cheltuite până în 2029. Comisia de Prognoză estimează o creştere medie a investiţiilor de 2,7% pe an în 2027-2029, sub ritmul din 2025 şi mult sub cel din acest an. Construcţiile vor rămâne pe plus, dar nu vor mai putea duce singure toată economia, aşa cum au făcut-o în ultimii doi ani, arată Frames.

Al doilea vector: apărarea, o şansă reală pentru industrie

România are acces la împrumuturi SAFE de 16,7 miliarde de euro pentru apărare, a doua cea mai mare alocare din UE, iar prima tranşă, de 2,5 miliarde, a intrat deja în august. Contractele pentru elicoptere, blindate Piranha, radare şi drone au obligaţii de cooperare industrială. Este primul program major din ultimii ani care poate aduce comenzi direct în uzinele româneşti, nu doar pe şantiere, conform sursei citate.

„SAFE poate fi pentru industrie ce a fost PNRR pentru construcţii, dar numai dacă statul negociază serios producţia locală. Dacă banii pleacă integral pe echipamente importate, efectul asupra PIB-ului va fi minim, iar deficitul comercial va creşte. Dacă o parte se transformă în linii de producţie, în furnizori români integraţi în lanţurile europene şi în locuri de muncă, putem vorbi de o reindustrializare reală”, spune Adrian Negrescu.

Al treilea vector: energia mai ieftină

Prima extracţie de gaze din Neptun Deep este programată pentru 2027. Proiectul ar urma să dubleze producţia internă de gaze şi să facă din România cel mai mare producător din UE. Pentru industrie, care a pierdut competitivitate tocmai din cauza costurilor cu energia, aceasta poate fi cea mai importantă veste structurală a deceniului. Efectul în facturi va veni treptat, dar semnalul pentru investitori contează încă din 2027, potrivit Frames.

Al patrulea vector: revenirea consumului

Inflaţia a scăzut de la peste 10% în iunie la 6,17% în august, pe măsură ce efectele majorărilor de TVA, accize şi energie ies din calcul. BNR estimează că inflaţia revine în intervalul-ţintă la finalul lui 2027. Asta înseamnă că salariile reale pot redeveni pozitive, iar dobânda-cheie, blocată la 6,5% din august 2024, are loc să scadă. Un credit mai ieftin şi o putere de cumpărare în refacere ar repune consumul în rândul motoarelor de creştere, cu efect direct asupra comerţului şi serviciilor, sectoarele aflate pe minus atât în 2025, cât şi în 2026, arată Frames.

Ce poate strica scenariul

Riscurile sunt cunoscute: instabilitatea politică, presiunea pe curs şi pe rating, consolidarea fiscală care continuă în 2027, o zonă euro fără elan şi posibile pierderi de bani din PNRR pentru jaloane neîndeplinite. Antreprenorii le confirmă, se precizează în comunicat.

Într-un studiu recent pe 300 de companii cu afaceri între 1 şi 50 de milioane de euro, 44% dintre manageri numesc instabilitatea fiscală şi legislativă principala îngrijorare, iar 40% creşterea taxelor. Pe de altă parte, jumătate dintre ei estimează afaceri mai mari în 2027, iar 36% vor să investească în echipamente şi capacităţi de producţie, se arată în comunicat.

Avem şanse să ne revenim economic în 2027?

Potrivit analiştilor de la Frames, o creştere economică de 2-2,5% în 2027 este realistă, iar peste 3% este posibilă doar în condiţii precise.

Datele din ultimii doi ani arată limitele modelului actual: o creştere făcută aproape integral din construcţii nu poate depăşi 1% atunci când industria, comerţul şi consumul stau pe loc. Diferenţa nu o fac banii europeni, care oricum vin, ci predictibilitatea fiscală şi o politică industrială asumată, adică energie mai ieftină, comenzi locale din programele de apărare şi un dialog real cu mediul de afaceri înainte de orice schimbare de taxe, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de către Frames.

„Cifrele din ultimii doi ani sunt, de fapt, un semnal de alarmă. Construcţiile ne-au salvat, dar nu putem construi la nesfârşit fără să producem nimic. Dacă în 2027 nu oprim declinul industriei, creşterea va fi una fragilă, dependentă de fonduri externe care, după 2029, se vor reduce semnificativ. Avem acum, poate pentru ultima dată, o fereastră în care se suprapun SAFE, fondurile de coeziune şi gazele din Marea Neagră. E momentul ca guvernul, indiferent cine îl va forma, să pună industria în centrul strategiei economice”, conchide Adrian Negrescu.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb