Analiza ICAP CRIF: Cinci luni pentru plata unei facturi este media economiei pe anul 2025

S.C.
Miscellanea / 11 august, 12:02

Analiza ICAP CRIF: Cinci luni pentru plata unei facturi este media economiei pe anul 2025

Durata medie de plată a unei facturi de furnizare de bunuri sau servicii în segmentul B2B (între firme) a fost de 144 de zile în 2025, aproape cinci luni, potrivit unei analize realizată de ICAP CRIF, compania pieţei de soluţii de risc de credit şi informaţii de afaceri în Europa de Sud-Est, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Indicatorul estimează cât timp îi trebuie firmei să genereze prin activitatea sa o valoare echivalentă cu datoriile curente existente la un moment dat, şi a fost testat în numeroase situaţii. Cele 144 de zile reprezintă capacitatea medie, consolidată, a mediului de afaceri din România de a-şi plăti facturile în funcţie de veniturile realizate.

„Acest indicator ne permite, de exemplu, să generăm alerte pe domenii şi segmente de activitate, chiar şi până la un anumit cod de activitate CAEN. Dacă vrei să faci afaceri cu un partener dintr-un anume domeniu, noi putem da o estimare de termen de plată. Dacă se dovedeşte că poate plăti mai rapid decât media, nu s-a plâns încă nimeni. Dar, în general, acest indicator reduce probabilitatea de surprize negative. Putem face analize extrem de detaliate, pornind de la obiectul de activitate cod CAEN”, explică Theodoros Polydoros, Director Executiv, ICAP CRIF.

Analiza generată de ICAP CRIF relevă că pentru cele aproape 40.000 de firme din domeniul tranzacţiilor imobiliare, indicatorul duratei medii de plată estimată este de peste 670 de zile - aceasta este capacitatea medie a sectorul de plată a facturilor curente raportat la cifra de afaceri consolidată.

La polul opus, cele 35.000 de firme din domeniul sănătate şi asistenţă socială au un indice de plată a datoriilor de numai 100 de zile, dar cel mai bine stau cele peste 200.000 de firme din comerţ, cu numai 99 de zile durata medie de plată a facturilor.

„Aceste valori medii, în care recordul pozitiv de plată este de aproape trei luni, dau o parte a perspectivei asupra economiei şi mediului de afaceri din România, care trebuie însă completate cu destul de mulţi alţi indicatori pentru o imagine completă”, explică Theodoros Polydoros, Director Executiv, ICAP CRIF.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb