Clujenii iau cele mai mari împrumuturi pentru a deveni proprietari, fiind singurii care au nevoie de mai bine de o jumătate de milion de lei pentru finalizarea tranzacţiilor. Ei au, totodată, resursele necesare pentru a achita din start un avans dublu faţă de pragul minim acceptat. Dintre locuitorii marilor oraşe, doar timişorenii sunt dispuşi să plătească mai mult la contractarea creditelor pentru a-şi uşura ulterior presiunea pe bugetul lunar, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
La polul opus pot fi găsiţi ieşenii şi constănţenii. Primii accesează împrumuturile cu cele mai mici valori pentru a face achiziţii imobiliare, dar achită un avans similar cu bucureştenii şi braşovenii. În cazul constănţenilor, valoarea medie a creditelor noi acordate prin intermediul brokerilor Imobiliare.ro Finance este a doua cea mai mare din ţară în primele cinci luni din 2026, dar avansul achitat este cel mai mic, abia depăşind 15%.
"Dinamica avansului în marile oraşe reflectă o adaptare la realitatea pieţei locale. Într-un context în care preţurile cresc, mulţi cumpărători îşi folosesc economiile sau fondurile din vânzarea unor proprietăţi anterioare pentru a suplimenta avansul creditului ipotecar. Acest aport propriu mai mare le permite să se încadreze în gradul de îndatorare şi implicit să îşi asigure o rată lunară sustenabilă pe termen lung”, a declarat Dan Niculae, CEO Imobiliare.ro Finance, liderul pieţei de brokeraj de credite din România.
Găsiţi, în continuare, concluziile celei mai noi analize Imobiliare.ro Finance. Aceasta a fost realizată în baza datelor colectate în perioada ianuarie-mai 2026 cu privire la creditele ipotecare accesate de locuitorii marilor oraşe din ţară prin intermediul brokerilor reţelei.
Clujenii plătesc un avans dublu faţă de pragul minim solicitat de bănci
Clujenii plătesc cel mai mult pentru locuinţele lor şi iau, în consecinţă, cele mai mari împrumuturi pentru a deveni proprietari. În primele cinci luni ale acestui an, valoarea medie a unui credit ipotecar nou accesat de aceştia a fost de 584.045 de lei (echivalentul a 111.571 euro), cu 23% mai mare faţă de cea împrumutată de constănţeni şi cu 50% peste cea necesară ieşenilor pentru achiziţii imobiliare.
Tot clujenii sunt şi românii care atunci când solicită un credit pentru casă sunt dispuşi să plătească cel mai consistent avans. Avansul mediu achitat de cei care au accesat credite ipotecare prin intermediul brokerilor biroului local Imobiliare.ro Finance a fost de 32% în intervalul ianuarie-mai 2026, dublu faţă de pragul minim necesar solicitat de bănci.
Constănţenii împrumută sume mari, dar achită cel mai mic avans
Constănţenii se poziţionează pe locul al doilea în clasamentul locuitorilor marilor oraşe care au accesat în primele luni ale anului în curs cele mai consistente sume pentru a deveni proprietari. Valoarea medie a unui credit ipotecar obţinut pe plan local prin brokerii Imobiliare.ro Finance a fost de 474.275 de lei (90.606 euro). Avansul pe care aceştia au fost dispuşi să îl achite a fost, însă, cel mai mic, doar 18%, abia depăşind pragul minim de 15% acceptat de bănci în cazul creditelor ipotecare în lei.
Bucureştenii şi braşovenii, cot la cot când accesează credite ipotecare
Următoarele locuri în clasament sunt ocupate de bucureşteni şi braşoveni. Sumele medii împrumutate în primele cinci luni de locuitorii celor două oraşe sunt apropiate, iar avansul mediu achitat este similar. Cei care au accesat finanţare pentru a cumpăra o locuinţă în Capitală au avut nevoie, în medie, de 458.703 lei (87.631 euro) pentru a deveni proprietari şi au adus de acasă 25% avans.
Valoarea medie a creditelor noi acordate de Imobiliare.ro Finance în Braşov a fost de 457.044 lei (87.320 euro), iar avansul mediu înregistrat pe plan local a fost tot de 25%.
Avansul mediu achitat de timişoreni, depăşit doar de cel plătit de clujeni
Timişorenii împrumută sume cât mai mici pentru a face achiziţii imobiliare, dar achită un avans considerabil mai mare atât faţă de locuitorii altor oraşe, cât şi faţă de pragul minim acceptat de bănci. Valoarea medie a creditelor noi acordate de brokerii Imobiliare.ro Finance activi pe plan local a atins în primele cinci luni ale acestui an 406.068 lei (77.581 euro). Doar în Iaşi s-au accesat sume mai mici pentru finalizarea tranzacţiilor imobiliare.
Avansul mediu plătit de timişoreni a fost, însă, al doilea cel mai mare înregistrat la nivelul principalelor centre urbane din România, de 27%. Clujenii sunt singurii care reuşesc să-i depăşească pe timişoreni la acest capitol.
Ieşenii iau cei mai puţini bani de la bancă pentru a deveni proprietari
Cumpărătorii ieşeni achită mai puţin pentru locuinţele pe care le achiziţionează, preţurile solicitate de proprietari şi dezvoltatori fiind considerabil mai mici faţă de cele practicate în alte oraşe principale din ţară, motiv pentru care aceştia accesează şi cele mai mici împrumuturi. În medie, valoarea unui credit ipotecar nou a fost de 388.778 lei (74.277 euro) în intervalul ianuarie-mai 2026. Avansul mediu plătit de ieşeni a fost, însă, similar cu cel achitat de bucureşteni şi de braşoveni la accesarea unui împrumut, mai exact de 25%.
Cât costă un apartament în marile oraşe din ţară?
Clujenii plătesc mai mult decât locuitorii celorlalte mari oraşe din ţară pentru a deveni proprietari. Preţul mediu solicitat cumpărătorilor pentru apartamente a ajuns, luna trecută, la 3.326 euro/mp util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro - instrument care monitorizează de peste 15 ani evoluţia pieţei rezidenţiale din principalele centre urbane prin intermediul celei mai extinse baze de date din ţară.
Tot în luna mai, pragul de 2.000 euro/mp util a fost atins pentru prima dată pe piaţa rezidenţială din Constanţa, iar preţul solicitat de proprietarii şi dezvoltatorii din Braşov a ajuns la o medie de 2.305 euro/mp util. În Bucureşti, apartamentele sunt listate la vânzare cu 2.295 euro/mp util.
Timişoara şi Iaşi sunt singurele mari oraşe din ţară unde preţul mediu solicitat cumpărătorilor interesaţi de achiziţia unui apartament nu a atins încă borna de 2.000 euro/mp util. Conform Indicelui Imobiliare.ro, în oraşul de pe Bega locuinţele sunt scoase la vânzare cu un preţ mediu de 1.948 euro/mp util, în timp ce în Capitala Moldovei acesta ajunge la 1.990 euro/mp util.






















































Opinia Cititorului