Ananda Group dezvoltă 2.500 de apartamente în sudul Capitalei

U.B.
Companii #Construcţii / 4 februarie, 10:10

Sursa foto: Ananda Group

Sursa foto: Ananda Group

Ananda Group, dezvoltator rezidenţial activ în zona sud a Bucureştiului, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri consolidată estimată la aproximativ 265,69 milioane lei, în creştere cu 48% faţă de 2024, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Grupul a vândut peste 350 de unităţi locative în cursul anului şi estimează o cifră de afaceri cumulată de peste 228 de milioane de euro pentru perioada 2018-2025, se arată în comunicat.

Sursa menţionată subliniază că unul dintre principalele proiecte este 81 Residence, un ansamblu de circa 1.500 de apartamente, vândut în proporţie de 99%, cu peste 1.000 de locuinţe deja predate şi locuite. Proiectul include facilităţi precum piscine exterioare, spaţii verzi şi zone comerciale, şi face parte dintr-un portofoliu mai larg de dezvoltări în sudul Capitalei, conform comunicatului.

Pentru perioada următoare, Ananda Group are în plan dezvoltarea a peste 2.500 de apartamente, în cadrul unor proiecte rezidenţiale majore, inclusiv pe Strada Biruinţei din Popeşti-Leordeni, extinderea 81 Residence şi un ansamblu mixt lângă staţia de metrou Berceni, evidenţiază sursa precizată. Grupul menţine o structură integrată, cu peste 500 de angajaţi, pentru a susţine livrările şi dezvoltarea proiectelor planificate, în contextul unei cereri constante pe piaţa rezidenţială din sudul Capitalei, conform comunicatului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0950
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3215
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5510
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9031
Gram de aur (XAU)Gram de aur683.2483

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb