AnimaWings îşi continuă planul ambiţios de dezvoltare şi anunţă lansarea a trei noi rute care vor deveni operaţionale începând cu luna octombrie 2025, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. După primele luni ale anului marcate de deschiderea cu succes a curselor regulate domestice şi internaţionale şi o creştere constantă a numărului de pasageri, compania românească vine cu noi opţiuni de călătorie pentru pasageri, atât pe plan intern, cât şi internaţional, consolidându-şi poziţia pe piaţa de profil.
Noile destinaţii AnimaWings începând cu octombrie 2025:
Bucureşti - Suceava | 6 zboruri pe săptămână, din 1 octombrie 2025, de la 39,99 euro/segment
Bucureşti - Praga | 3 zboruri pe săptămână, din 5 octombrie 2025, de la 49,99 euro/segment
Bucureşti - Sofia | 5 zboruri pe săptămână, din 1 octombrie 2025, de la 74,99 euro/segment
Noua rută Bucureşti-Suceava vine ca răspuns la nevoia acută de conectivitate rapidă între capitală şi zona de nord a ţării. Cu un program de zboruri frecvente, AnimaWings propune o alternativă viabilă şi eficientă faţă de actualele opţiuni limitate disponibile pe acest segment. În plus, AnimaWings a anunţat recent şi extinderea numărului de frecvenţe pe celelalte rute domestice deja lansate, din Bucureşti către Cluj, Iaşi, Oradea, Timişoara.
„Ne dorim să aducem capitala mai aproape de marile oraşe ale României, iar Suceava era o prioritate pentru noi, tocmai pentru că, în prezent, este slab conectată aerian, iar orarele existente nu răspund nevoilor reale ale pasagerilor. Credem că o reţea naţională solidă de zboruri contribuie nu doar la mobilitate, ci şi la dezvoltarea regională, dar mai ales este un factor de creştere pentru turism, iar pentru Bucovina şi zona de nord a ţării aceste conexiuni aeriene sunt vitale.”, a declarat Marius Pandel, Preşedintele AnimaWings.
Extinderea internaţională continuă cu două destinaţii-cheie: Praga, capitala cehă şi unul dintre cele mai vizitate oraşe din Europa Centrală, şi Sofia, un centru urban tot mai conectat economic cu România.
„Atât Praga, cât şi Sofia sunt oraşe cu un potenţial economic şi turistic important, iar feedback-ul primit de la pasageri şi de la mediul de afaceri ne-a arătat clar interesul pentru conexiuni directe, eficiente şi la preţuri accesibile. Am ales aceste rute pentru a răspunde nevoilor unei pieţe active, în continuă mişcare, dar şi pentru că tipul de aeronavă ales pentru dezvoltarea flotei noastre este perfect pentru rute pe distanţe scurte, care au nevoie de conexiuni frecvente şi orare de zbor optime.”, a adăugat Marius Pandel.
Zborurile vor fi operate cu aeronave Airbus A220 de ultimă generaţie, introduse în flotă în cursul acestui an. În plus, în această toamnă, AnimaWings va recepţiona o aeronavă nouă dintr-un total de 12 avioane Airbus A220, contractate pentru următorii ani, marcând un nou pas în modernizarea flotei.
Pasagerii vor avea posibilitatea să aleagă între trei clase de confort: Business Class, Premium Economy şi Economy, beneficiind de un standard ridicat de servicii la bord şi de eficienţa operării oferită de noile aeronave A220. Indiferent de clasa aleasă fiecare detaliu este gândit pentru a oferi o experienţă de călătorie fără compromisuri: de la confortul scaunelor şi tehnologia de ultimă generaţie a aeronavelor, până la serviciile personalizate şi echipajele de bord dedicate. În viziunea AnimaWings, călătoria cu avionul trebuie să fie mai mult decât un mijloc de transport - o experienţă plăcută, sigură şi lipsită de stres, care să inspire pasagerii să descopere noi destinaţii cu încredere şi entuziasm.
Opinia Cititorului