Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat Planul de dezvoltare a reţelei electrice de transport pentru perioada 2026-2035 (PDRET), potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al instituţiei. Documentul stabileşte harta investiţiilor companiei Transelectrica pentru următorul deceniu şi cuprinde 117 lucrări, dintre care 25 sunt obiective complet noi, care vizează modernizarea liniilor şi staţiilor electrice, închiderea inelului naţional de 400 kV, digitalizarea reţelei şi creşterea capacităţii de transport, menţionează sursa citată.
Autoritatea de reglementare a impus operatorului de transport accelerarea lucrărilor pentru conexiunile transfrontaliere cu statele vecine. „Am aprobat un plan care nu este doar o listă de investiţii, ci un angajament de a pregăti reţeaua românească de transport pentru economia energetică a următorului deceniu. Obiectivele sunt mai multă producţie regenerabilă, mai multă stocare şi mai puţine blocaje în sistem. O atenţie deosebită am acordat-o interconectărilor, acolo unde am impus Transelectrica să accelereze lucrările nefinalizate. Îmi doresc ca această măsură să fie interpretată corect: România a depăşit ţinta europeană legată de gradul de interconectare, dar lecţiile recente ne arată cât de importantă este capacitatea de interconectare pentru a depăşi momente delicate pentru SEN, precum cele în care este nevoie, temporar, de un volum mai ridicat al importurilor de energie electrică. Astfel, obiectivul nu trebuie să fie doar ţinta UE ci cât mai mult din capacitatea transfrontalieră”, a declarat George Niculescu, preşedintele ANRE.
Gradul de interconectare al României a atins nivelul de 18,5% în anul 2024, depăşind pragul european de 15%, însă ţintele stabilite pentru alocarea a 70% din capacitatea minimă disponibilă pentru comerţul transfrontalier nu au fost atinse la graniţele cu Ungaria şi Bulgaria, se arată în comunicat. Prin decizia de aprobare a planului, Transelectrica are obligaţia să înainteze în termen de 30 de zile un calendar de accelerare a proiectelor nefinalizate, care va fi monitorizat trimestrial de către ANRE. Documentul va evalua implementarea tehnologiilor avansate, precum monitorizarea dinamică a capacităţii liniilor (DLR) şi montarea de conductoare de înaltă temperatură (HTLS), informează instituţia.
Planul de investiţii urmăreşte integrarea noilor capacităţi regenerabile şi a sistemelor de stocare, fluidizarea transportului energiei către marile centre de consum şi reducerea congestiilor din Sistemul Electroenergetic Naţional, indică datele oficiale. Portofoliul cuprinde 8 proiecte de interes comun şi reciproc dezvoltate prin reţeaua ENTSO-E, însumând 25 de lucrări concrete. Printre iniţiativele majore se numără proiectul de interconectare România-Ungaria şi reţeaua inteligentă transfrontalieră CARMEN, destinată automatizării şi controlului avansat al fluxurilor energetice, precizează comunicatul publicat de ANRE.




















































Opinia Cititorului