• Rezultatele indicative ale revizuirii semestriale anunţate vineri, 21 august, de FTSE Russell, vor intra în vigoare începând cu 21 septembrie 2026
• În urma revizuirii, Aquila Part Prod Com (AQ) şi Cris-Tim Family Holding (CFH) vor fi incluse în indicii FTSE Global All Cap
• Toate celelalte 8 companii româneşti incluse în indicii FTSE Global All Cap îşi vor menţine prezenţa în aceşti indici, astfel că, pentru prima dată, numărul companiilor româneşti incluse în indicii FTSE Global All Cap ajunge la 10
• Acţiunile Electrica (EL) vor trece din categoria Mid Cap în categoria Large Cap
• În urma revizuirii, acţiunile companiei Conpet (COTE) vor fi incluse in indicii FTSE Global Micro Cap alături de două alte companii româneşti care îşi menţin prezenţa în aceşti indici
• România va avea, începând cu luna septembrie, 13 companii incluse în indicii FTSE Russell dedicaţi Pieţelor Emergente
Vineri, 21 august, furnizorul global de indici FTSE Russell a făcut public anunţul referitor la rezultatele indicative ale revizuirii semestriale care vor intra în vigoare începând cu data de 21 septembrie 2026, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Rezultatele indicative anunţate pot fi supuse unor modificări până la sfârşitul zilei de 4 septembrie 2026, potrivit comunicatului.
Aquila Part Prod Com (AQ) şi Cris-Tim Family Holding (CFH) se vor alătura indicilor FTSE Global All Cap, alături de celelalte 8 companii româneşti care îşi menţin prezenţa în aceşti indici, informează BVB.
„Astfel, începând cu luna septembrie 2026, 13 companii vor reprezenta România în indicii FTSE Russell:
• 10 companii în indicii FTSE Global All Cap - Aquila Part Prod Com (AQ), Banca Transilvania (TLV), Cris-Tim Family Holding (CFH), Electrica (EL), Hidroelectrica (H2O), MedLife (M), Nuclearelectrica (SNN), One United Properties (ONE), Teraplast (TRP) şi TTS Transport Trade Services (TTS). Totodată, acţiunile companiei Electrica (EL) vor trece din categoria Mid Cap în categoria Large Cap.
• 3 companii incluse în indicii FTSE Global Micro Cap - Arobs Transilvania Software (AROBS), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), şi Conpet (COTE), în timp ce acţiunile companiei Simtel Team (SMTL) nu vor mai face parte din aceşti indici.” se arată în comunicat.
„Includerea Aquila Part Prod Com şi Cris-Tim Family Holding în indicii FTSE Global All Cap, alături de menţinerea celorlalte companii româneşti, confirmă evoluţia pieţei noastre şi capacitatea emitenţilor locali de a răspunde criteriilor investitorilor instituţionali internaţionali. Felicităm echipele Aquila şi Cris-Tim Family Holding pentru această performanţă. România ajunge astfel, pentru prima dată, la 10 companii în indicii FTSE Global All Cap, consolidând reprezentarea şi vizibilitatea pieţei noastre în universul investiţional global”, a declarat Remus Vulpescu, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti.
„România a fost promovată la statutul de Piaţă Emergentă de către funizorul global de indici FTSE Russell încă din anul 2020, ca recunoaştere a dezvoltării pieţei de capital. Această recunoaştere a creat oportunităţi noi pentru piaţa de capital românească, deschizând drumul către un univers investiţional mult mai larg. Expunerea internaţională a companiilor româneşti înseamnă atragerea de noi investitori şi o cerere mai mare pentru activele româneşti, ceea ce se va traduce printr-o evaluare mai bună a companiilor listate şi creşterea capitalizării pieţei locale.”, se arată în document.
Totodată, în luna iunie a anului trecut, furnizorul global de indici MSCI a încadrat piaţa de capital din România ca Piaţă de Frontieră Avansată (Advanced Frontier Market), ca o recunoaştere a gradului ridicat de accesibilitate al pieţei de capital din România pentru investitorii internaţionali, iar în prezent, 35 de companii româneşti sunt incluse în indicii MSCI, conform comunicatului.















































Opinia Cititorului